A murit, moare şi dacă nu ne îndreptăm, va muri de tot. Zboară printre noi. Se cheamă spiritul dreptăţii.
Tot aşa se află şi spiritul omeniei, ca şi controlarea stărilor… Noi nu mai suntem oameni? Bine, voi, maturii, pentru ca eu sunt un pui de om ce doreşte să descopere toată lumea( o parte din lume, fiindcă am descoperit câte ceva din ea).
Mulţi spun că nimic nu mai e cum a fost! Nici vrabia nu mai este ce a fost. În desenele animate, uneori, această pasăre era cea mai bârfitoare. Eu ştiam vrabia ca o pasăre ingenuă. De ce să nu mai fie păsărea cum era?
Nimeni nu-i pune lumânare dreptăţii, dacă a murit cu adevărat, nimeni nu-i pune lumânare bunului simţ. Oare nu mai este nimeni să câştige cinstit? Tata seamănă cu străbunicul meu care a muncit pentru copiii lui. Străbunicul a plecat de la zero, a muncit cu braţele şi cu mintea, iar tot ce a câştigat a economisit, nu a risipit. Nu! El cumpăra teren, iar în testamentul său e scris clar: Nu vindeţi altora terenurile. Le puteţi vinde doar între voi, copiii şi nepoţii mei!
Tata nu are testament pentru că mai am nevoie de el, dar, şi el munceşte! Câştigă cinstit, prin scrisul lui şi construieşte ca să-mi fie mie bine. El, spre deosebire de toţi proştii care îşi cheltuiesc banii la cârciumă îi utilizează chibzuit. Îmi ia mie haine, cărţi, mi-a arătat cât a putut din lume, în timp ce el nu şi-a schimbat maşina şi e refractar să-şi cumpere o haină nouă. Face un muzeu pe care îl dă, cum spune el, naţiunii, iar mie sarcina de a-l duce mai departe. Puţini oameni mai sunt aşa.
Ai bun simţ omule? Simt că nici simţul nu mai are simţ! Supărată, într-o zi le-am spus – iertaţi-mă, unor mucoşi, că altfel nu le pot spune – dacă au citit vreo carte, dacă ştiu nişte cuvinte care mi-au venit în minte din lecturi: turpitudine, paner, inefabil, infailibil? Spuneţi! Ei ştiu perfect să înjure, iar la colind, un coleg de clasă a aruncat cu o petardă spre mine care mă putea răni grav. De ce a făcut-o?
Nu. Nu mai există aproape nimic bun. Nu mai există multe, iar omenia, hărnicia, bunul simţ merg acolo unde e drum fără întoarcere.
An Nou fericit, şi vindecaţi-vă de boala nenorocită a uitării. Puneţi lumânare sau înviaţi dreptăţile şi lucrurile cinstite. Dacă tot le-aţi pus piatră de mormânt, măcar prefaceţi-vă că vă e dor de ele!
Ana Luciana Avramescu, elevă în clasa a V-a B, Şcoala Sângeru
Comentează