Ea și El

10 secrete pe care un bărbat şi o femeie trebuie să le cunoască unul despre celălalt

 

Nu e un secret pentru nimeni : la începutul fiecărei relaţii,  bărbatul şi femeia sunt iubitori şi drăguţi unul cu altul. Între ei există acea legătură spirituală şi ambii vor să îşi arate unul altuia cele mai bune părţi ale lor. De ce fac asta? Pentru a face o impresie bună. Dar cât durează  dragostea sinceră şi de ce apar mai apoi pretenţiile? Pretenţiile apar din cauza unor nevoi nesatisfăcute. Acele necesităţi, pe care tinerii îndrăgostiţi nu și le pot satisface reciproc,  nu sunt de fapt nimic altceva, decât experienţele moștenite din familiile lor. Dacă părinţii lor, in trecut,  nu s-au descurcat cu sentimentele, atunci nici copiii lor nu o vor putea face. Informaţiile referitoare la nevoile noastre nesatisfăcute sunt înscrise în codul nostru genetic. Și iată, într-o bună zi, în viața noastră apare un iubit, care are aceleaşi nevoi ca şi noi. Dacă ne vor ajunge răbdarea şi înţelepciunea ca să ne îndeplinim reciproc nevoile, vom avea o relație de cuplu fericită.

 

Este foarte important să fim atenți la următoarele elemente:

1. Să ne oferim unul altuia cât mai multă atenţie

Orice nemulţumire apare de la faptul că unul din parteneri nu primeşte destulă atenţie de la celălalt. Dacă partenerii sunt atenți unul cu celălalt, năravurile rele, caracterele mai complicate, încetează să mai aibă vreo importanţă. Bărbaţilor le place foarte mult să primească atenţie din partea femeilor. Dacă femeia nu îşi susţine partenerul, el va ajunge la un moment dat să se simtă inconfortabil şi nu-i va mai oferi nici  el ei atenţie. Femeia va fi dezamăgită!  îl va considera un incapabil. Pe când, dacă ambii îşi vor oferi atenţia cuvenită, totul va decurge cât se poate de frumos, iar între ei se va crea o legătură strânsă.

2. Tonalitatea vocii

Femeilor le place să audă mereu cuvinte frumoase. Nu degeaba se spune că “femeile iubesc cu urechile”. Aceste cuvinte şi tonul cu care au fost rostite, influenţează starea de spirit a femeii. Bărbatul trebuie să ştie cum să-i vorbească, trebuie încerce să înţeleagă ce simte femeia sa, în orice moment.

3. O relație plină de sensibilitate

Atâta timp cât între două persoane îndrăgostite există o legătură de suflet, între ele are loc un schimb de energie pozitivă, care  ajută la o mai bună înţelegere reciprocă. Dacă legătura dintre doi îndrăgostiţi lipseşte, unul din ei va avea de suferit. Acea persoană se va simți singură , tânjind mereu după susţinerea din partea persoanei dragi, după o vorbă bună și o îmbrăţişare.

4. Visul de a fi TU – Regina lui, şi EL- Regele tău

Femeia caută un bărbat care să o ajute să se cunoască pe sine. Să “aprindă” în ea toate calităţile sale: cele de femeie, de gospodină, de iubită, de Regină. Iar asta o poate face doar un bărbat, care şi el la rândul său este, pentru ea,  Rege, un bărbat care este puternic, care și-a depășit fricile din copilărie. Care este gata să-și transforme femeia lui într-o Regină. Iar femeia, pentru a avea la rându-i alături de ea un Rege, trebuie să îi acorde atenţie, să îi mulţumească mereu pentru faptul că o face fericită.

5. Înainte de a se însura, orice bărbat trebuie să „divorţeze” mai întâi de mama sa

Prima femeie din viaţa fiecărui bărbat este mama sa. Ca băiat, el va fi foarte ataşat de ea, în primii ani de viaţă. Mai apoi această conexiune slăbeşte. Dar oare se va rupe ea vreodată? Dacă mama are o personalitate puternică, ea îl va lăsa cu ușurință pe fiul ei să plece în lume.  (Tatăl lui este cel responsabil de masculinitatea fiului). Doar că uneori, mama rămâne este stăpânită de frici şi este nesigură. Ea nu îi dă libertate fiului şi preferă să decidă în locul lui . În mod inconştient, ea vrea să îi fie necesară fiului, pentru că se simte plină de neîncredere. Dar pentru ca un bărbat să fie cu adevărat bărbat, trebuie să fie liber. Deci, mamelor, luați-vă mâna de pe bărbații de însurat! 

6. Pentru bărbatul să câştige o femeie, el trebuie să câştige, în faţa ei, o luptă

Pentru ca o femeie să câştige un bărbat, ea trebuie să “piardă” în faţa lui. O femeie se simte bine când poate să îşi deschidă sufletul, să simtă că poate avea încredere în cei din jur. Un bărbat se hrăneşte cu energie feminină, aşa cum şi copacul se hrăneşte din pamânt. Dacă o femeie se ridică deasupra bărbatului, ea simte o victorie, însă  în realitate pierde, pentru că el,  copacul,  este mult mai puternic. Cu fiecare victorie a femeii asupra bărbatului,  are loc un mic cutremur, iar aceste cutremure adunate împreună o vor face pe femeie să obosească, să nu se mai bucure de victorii. Femeia care pierde în faţa bărbatului este însă o câştigătoare.

7. Femeia va lupta pentru ca bărbatul ei să nu fie  al nimănui

Masculinitatea este, de fapt,  abilitatea bărbatului de a pătrunde în necunoscut, într-o lume în care trebuie creată ordinea. Universul i-a făcut responsabili pe bărbaţi de acest lucru. I-a forţat să îşi dezvolte masculinitatea, să depăşească obstacolele şi să facă noi descoperiri. Femeia este cea care va fi studiată de bărbat;  ea fie se deschide, fie se ascunde de el. Iar când bărbatul încearcă să studieze o  altă femeie, prima este contrariată și, in consecință, îl lipseşte pe bărbatul său de masculinitate. El ajunge să nu îi mai poate refuza nimic, devenind încet-încet sclavul ei.

8. Statutul bărbatului se dezvoltă datorită iubirii femeilor sale: a mamei şi a soţiei

Fiecare dintre noi îşi doreşte să se dezvolte, să aibă succes. Barbatul evoluează și el: este elev, apoi vrea să fie student, apoi vrea să devină bogat. O fată vrea să devină soţie, soţia vrea să strălucească, să fie mândră de familia ei şi fericită, alături de copii şi soţ. Ca să ne întărim statutul, avem nevoie de susţinere. Iar susţinerea ne-o oferă cei care ne iubesc, cei care cred în forţele noastre. Bărbatul nu este puternic decât atunci când femeia lui îl susţine şi îl face să se simtă puternic. Femeia nu este mai slabă ca bărbatul, doar că ea înţelege că bărbatul ei are nevoie să se simtă el eroul. Datorită iubirii partenerei sale, el se va simți puternic , punându-se în slujba familiei sale. 

9. Iubirea este un motiv de a dori să îţi susţii partenerul

Dacă bărbatul nu vede nimic bun în faptul că femeia lui vrea să evolueze, înseamnă că nu o iubeşte îndeajuns. Iar dacă  cei doi  continuă totusi să rămână într-o relaţie, este pentru că lui îi convine acest lucru. Dar  el este  incapabil de a face lucrurile corect şi frumos, de a se dezvolta, și nu o lasă nici pe soția sa  să se dezvolte. Femeia va conştientiza că  este de fapt rănită şi umilită, dar va ţine ascuns totul în sine. Va deveni sclava bărbatului său. Până la un moment…

10. Bărbatul este oglinda femeii

Chiar şi în cele mai complicate relaţii, femeia şi bărbatul se completează reciproc. Ei sunt o oglindă reciprocă, unul pt celălalt. Cei doi sunt împreună atâta timp cât au ceva să-și ofere reciproc. Uneori îşi oferă reciproc durere, umilinţă, suferinţă. O fac din cauza Trecutului, ei repetă istoria părinților. Şi ambii poartă această cruce, de aceea au și ajuns să formeze o pereche. Ambii poartă în ei  sechele din trecut.

Sursa : psychologyjournal.ru 

Sursa foto: ivona.bigmir.net

Publicitate