Amintiri din valiza LAMONZA

Amintiri din valiza LAMONZA. Episodul 84. Prin Luxemburg, cu ochii mari și gura căscată! 

 

Mi-e dor rău de tot de călătorii! Cred că o să mă țicnesc : din când în când, dau jos valiza LAMONZA de pe șifonier si fac o tură cu ea, prin living, așa..ca să nu-mi ies din mână! 😁 Azi Lamonza mea a mărâit și mi-a spus s-o las să hiberneze în liniste. Iar dacă mi-e dor de călătorii, n-am decât să mă servesc cu încredere din amintirile aflate în pântecele sale. Zis și făcut. Am luat la întâmplare niște fotografii și…am poposit, cu ochii minții, printr-unul din cele mai stranii muzee ale Luxemburgului. Să vă povestesc așadar despre el…

Ne aflăm, iata, în fața unuia din obiectivele turistice de top ale Luxemburgului, situat în cartierul Kirchberg. Cameramanul Marian pornește camera și, poziționată  la umbra unei moriști de hârtie, pe care aveam s-o regăsesc mai apoi, în calitate de operă de artă, într-una din sălile muzeului , fac ceea ce se numește în televiziune, un “stand up”. Adicătelea, o scurtă prezentare verbală ( fără prompter!) despre ceea ce va urma, în filmul nostru. Mă poticnesc în numele celebrului arhitect chinez, autor al clăditrii din spatele meu și mai tragem o dublă.  Marian e un ins răbdător, uneori enervant de răbdător, dar decât un coleric, prefer un partener de filmări ceva mai molcom. Filmăm capul-sincron, după care…ne transformăm în  vizitatori și intrăm în Muzeu. Nu e multă lume, deși e weekend, dar ne-am obișnuit deja cu spațiile pustii din această țară. Cât timp ghida se agită pentru badge-urile prin care ni se atestă permisiunea de a filma în Muzeu, profit să-mi fac o fotografie alături de cele două portrete uriașe expuse la intrare și care ilustrează Marele Cuplu Ducal. Nu întâmplător! Muzeul a fost inaugurat, în anul 2006, de către Marele Duce Jean, căruia i-a și fost, de altfel, dedicată spectaculoasa construcție. Iar când spun “spectaculoasă”, nu mă refer numai la concepția arhitectului Ieoh Ming Pei , ci și la costurile proiectului: 100 de milioane de dolari!!!

 Edificiul își merită însă banii cu prisosință, pentru că artistul chinez a investit maximum de talent și imaginație în cei 4500 metri pătrați, feliați pe trei niveluri distincte. Spații ample și aerisite, combinații perfecte între zid, metal și sticlă, o măiastră întrepătrundere între interioarele vaste și peisajele mirifice din exterior, dezvăluite de generoasele geamuri laterale sau de cele inspirat decupate în acoperiș. 

   Pe 1 iulie 2006 Marele Duce a tăiat panglica Muzeului. Cu surle și trâmbiți! A doua zi după inaugurare, MUDAM a fost deschis publicului larg. Populația Luxemburgului a salutat cu entuziasm “venirea pe lume” a  noului lăcaș al artei: la un an de la inaugurare, jurnalele de știri vorbeau deja despre cei 115.000 de vizitatori înregistrați în acest interval – cifră-record, dacă o raportăm la populația Marelui Ducat – de nici 600.000 de suflete! 

…V-am povestit despre clădire, acum să vă spun câteva cuvinte despre muzeu. 

Întrucât Luxemburgul nu beneficiază de o colecție publică de artă modernă și cum nici bugetul Muzeului nu permitea achiziționarea unei astfel de colecții, MUDAM s-a focusat pe arta contemporană. Lucrările a peste 100 de artiști populează astăzi sălile spațioase, gândite de Ieoh Ming Pei. Pentru amatorii de definiții, iată și câteva cuvinte-cheie, care caracterizează Muzeul luxemburghez : libertate, inovație, spirit critic și nu în ultimul rând, simț al umorului. Ultimul este prezent în cantități notabile, drept care nu rareori vei vedea vizitatori ce pufnesc în râs, față-l față cu exponatele muzeului.  Ca artist, aici ți se permite să dai frâu liber imaginației și să te exprimi artistic după cum te taie..talentul! MUDAM este o reflectare ingenioasă a gândirii contemporane, dar te familiarizează  și cu limbajul estetic al vremurilor ce stau să vină. Muzeul adună deopotrivă creațiile artiștilor luxemburghezi, dar și pe  cele ale creatorilor peste hotare, iar vizitatorii sunt avertizați să lase la intrare ….nu!  nu “orice speranță”, cum glăsuiește inscripția de pe poarta Infernului! – ci orice prejudecată. Ei sunt invitați  să privească operele de artă cu toată deschiderea, lăsând imaginația să zburde în deplină libertate.

Liberi am privit și noi exponatele de la MUDAM. Snoabă nu sunt, deci voi recunoaște cu mâna pe inimă că multe din lucrările expuse m-au făcut… să mă crucesc, neștiind de unde să le “apuc”! Dar…așa este arta contemporană: plină de neprevăzut! Altfel spus, nebănuite sunt căile… gândirii artiștilor și surprinzătoare pot fi, uneori, rezultatele sale.

Admirând lucrările “normale” și..să le spunem : “ inteligibile” sau ceva mai ușor de descifrat, amuzându-ne apoi copios în fața ciudățeniilor de neînțeles, nici nu observăm cum au trecut aproape două ore. Îl aștept pe Marian să termine de filmat o piramidă compusă din borcane de murături, în care plutesc, într-un lichid incolor, organe ale corpului omenesc, și-l rog să mă fotografieze alături de o altă  “operă de artă” ce combină, într-o construcție verticală de peste doi metri,  periuțe de dinți,   perii de ghete, pămătufuri de șters praful, borcane, desfundătoare de chiuvetă și papornițe de tot felul;  minute-n șir m-am căznit să înțeleg ce anume a vrut să transmită autorul său, denumirea “exponatului” fiind scrisă, din păcate, în luxemburgheză.  Epuizați de efortul de a pricepe arta, alegem să ne (re)tragem sufletul în holul impresionant al Muzeului. Aici, sub o uriașă cupolă de sticlă, privind norii prin tavanul transparent și tolăniți în  șezlongurile ce fac roată în jurul în jurul unei fântâni arteziene, vizitatori de toate vârstele ascultă, în căștile atașate fiecărui șezlong, muzică relaxantă, imaginându-și, probabil, că se află la malul mării sau în cine știe ce pădure de poveste. 

      …Și tocmai când deveniseră mai melodioase trilurile de păsărele din imaginația noastră,  un angajat al Muzeului ne-a anunțat politicos că se apropie ora închiderii. …Și că ar cam trebui să ne luăm tălpășița!

Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/ 

Uscatoare rufe