“- Hei, LAMONZA! Unde mă ademenești astăzi?!” – i-am strigat valizei mele preferate, in care deocamdată, pe timp de pandemie, nu-mi țin bagajele de călătorie ci…amintirile trecutelor plimbări prin lume.
“-Astăzi te plimb cu trăsura!” – mi-a răspuns valiza, de acolo, de sus, de pe dulap. După care, unul din buzunarele sale s-a deschis și spre mine au pornit fotografiile dintr-una din cele mai însorite călătorii ale mele : cea în Portugalia… Le-am privit, nostalgică și am ales cele câteva, ilustrând fugara mea vizită la faimosul Muzeu Național al Trăsurilor : sunt pasionată de trecut, iar în nopțile cu somn adânc și bogat, mă mai visez câteodată stând confortabil într-o trasură simandicoasă și hurducăindu-mă pe poteci rătăcite prin natură…
Muzeul Naţional al Trăsurilor din Lisabona este unul dintre cele mai vizitate muzee din capitala Portugaliei. Cu îi spune și nu ele, aici poți admira…trăsuri! Mai precis, o colecţie unică de trăsuri regale , frumoase-foc, elegante și pline de briz-brizuri. Muzeul adună laolaltă și o sumedenie de accesorii conexe: uniforme din vremurile demult apuse , îmbrăcăminte purtată și de vizitii, dar și de călători, atelaje. Toate datează din epoca modernă , poziționandu-i pe vizitatori undeva, între secolul al XVII-lea şi secolul al XIX-lea.
Pășesc fermecată printre exponate și mă minunez, la vederea opulenței ce răzbate dinspre fiecare astfel de trăsură. Colecţia expusă la Lisabona cuprinde trăsuri folosite de către familiile regale portugheze, dar şi unele exemplare europene, provenite din Anglia şi din Spania deopotrivă.
Bogăţia decorativă a exponatelor, dar şi materialele preţioase din care acestea au fost făcute (excesul de auriu mă duce cu gandul că aurul este materialul predominant!) nu fac decât să ne vorbească despre bunăstarea, înclinaţiile şi gusturile estetice cultivate de feţele regale şi demnitarii Europei.
Punctual, enumăr câteva din “punctele forte” ale muzeului : trăsura folosită de ambasadorul portughez la curtea lui Ludovic al XIV-lea (decorată cu heruvimi),apoi splendida trăsură a ambasadorului portughez la Papa Clement XI (care descrie scene ce preaslăvesc realizările armatei portugheze) şi, in fine, trăsura care redă încoronarea alegorică a oraşului Lisabona de către figura Abundenţei şi a Faimei, sau alegorica înfrângere a lumii musulmane de către un dragon. Toate aceste scene suflate cu aur fac din trăsură unul dintre cele mai apreciate elemente de interes ale muzeului.
Muzeul nu-i mare. Curiozitatea însă , da! Iar dacă faci oarte dintre fericiții posesori ai Cardului Lisabona , atunci poți căsca gura absolut gratuit! 😉
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează