Cu vreo câţiva ani în urmă, pe când locuiam la bloc, am găsit într-o dimineaţă o inimioară desenată pe geamul maşinii mele. O inimă frumoasă, rotundă, trasată cu degetul în praful de pe parbriz. Îmi amintesc şi acum cu câtă emoţie am descoperit-o şi cum nu m-am îndurat să o şterg. Am mers aşa, cu geamul prăfuit, dar împodobit cu un semn de iubire, până când mi-am dat seama că, dacă nu curăț parbrizul, risc să mor pentru o dragoste absolut neştiută şi neînţeleasă.
În primele zile, am încercat să desluşesc cu puterea minţii cine mi-ar fi putut-o desena. Un admirator secret din vecini. Sau poate cineva cunoscut în altă parte, cu altă ocazie, care venise special până în faţa blocului meu ca să-şi lase cel dintâi, timid, semn de iubire. Apoi am aşteptat şi alte semne, pentru că inima mea flămândă de dragoste nu şi-a putut stăvili speranţele. Cineva mă iubeşte!, îmi spuneam mereu şi zâmbeam tuturor bărbaţilor întâlniţi în cale, la gândul că oricare dintre ei ar fi putut fi acela dispus să răstoarne viaţa mea cu totul şi să mă facă fericită. Citeşte mai departe…
Comentează