Diverse

În război cu părul gras

Au trecut şi sărbătorile Pascale şi ne îndreptăm cu paşi repezi către vară. Pe care sincer, eu personal abia o aştept. Sunt sătul de ploi, nori, gri şi de tot ce nu este lumină şi culoare.Zilele trecute pe scaunul meu s-a aşezat o doamna Doctor și mare mi-a fost mirarea când m-a întrebat ce ar trebui să facă pentru ca să nu i se mai îngraşe părul. O întrebare simplă, banală, al cărei răspuns te aștepți să-l știe cu toții. Însă nu e chiar așa.
Multe persoane m-au întrebat cum scapă de părul gras, ce tratamente sau ce soluţii există.
Este într-adevăr o problema chiar şi pentru mine, recunosc. Eu unul apelez la nişte trucuri pe care, iată, sunt gata să le-mpărtășesc cu voi chiar acum.

Dacă excesul de sebum (seboree) este extrem de agersiv, îndreptați-vă către un medic. Dermatolog. Dar dacă nu este ceva clinic, diagnisticat de un specialist, puteţi încerca o serie de abordări. Una din întrebările principale este : De câte ori să-mi spăl părul, dacă se îngraşă rapid ?.
Nu există rețete fixe, sorry!!!. Suntem unici că şi metabolism , trebuie așadar să testăm și să vedem ce funcţionează pentru noi.

Sfatul meu este să-l spălaţi minim la 3 zile. Dar totuși nu se poate… decât zi de zi, foloseşte un şampon naturist pentru uz zilnic sau şampon pentru bebeluşi.

imageNu freca extrem de agresiv scalpul, atunci când îţi speli părul, pentru că acest lucru stimulează şi mai rău glandele sebacee.

Una dintre abordările alternative este următoarea : umezirea părului, respectiv a scalpul, apoi amestecaţi 2 linguri de bicarbonat de sodiu cu apă până obţineţi o pastă . Masaţi ușor cu aceasta scalpul şi rădăcina părului. Lăsaţi să acţioneze 15 minute, apoi spălaţi cu şamponul ales şi clătiţi bine. Infuziile de brusture , mesteacăn , urzică , muşeţel , ajută mult. Clătiţi bine la final cu infuzie din plantele amintite mai sus.

Ştiu! Ştiu! Nu aveţi timp, nici eu nu am … :)) .
De aceea am numit ca primă sugestie bicarbonatul de sodiu. Este la îndemână şi acționează şi foarte rapid.

Nu vă pieptănați energic şi violent; şi asta poate stimula glandele sebacee şi poate duce la o îngrăşare rapidă a părului.
Încercaţi să staţi cât mai puţin posibil cu mâinile în par.

La mine mai funcţionează şi aplicarea unei cantităţi mici de spumă pentru volum la rădăcina firului de păr. Usuc bine părul, apoi dau o boare de fixativ. Trebuie să fie un fixativ de bună calitate, unul uscat ce cade la pieptănat. Nu confundaţi cu şamponul uscat!
Cum ziceam mai sus, acesta este un truc al meu. Testaţi şi vedeţi ce se petrece . Cuvântul cheie este MODERAŢIE în tot, reţete de întreţinere, tratamente, etc.

Până dată viitoare mergeți cu faţa către soare, încărcate cu energie , zâmbiți şi trăiți cu STIL!

Vă îmbrăţişez cu drag,

Daniel Petrescu.

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate