Bărbați de 10 Femei de 10

Vladimir Găitan: „O femeie de zece trebuie să fie serioasă în tot ce face și în iubire și-n tot.”

Există o vorbă în popor: „Ce ți-e scris în frunte ți-e pus.” Așa s-a întâmplat și în cazul lui. Visul său era să devină geolog, dar din cauză că tatăl său a fost deținut politic, iar pe vremea comunistă facultatea era protejată de securitate, nu și-a putut îndeplini dorința. Însă, destinul avea altceva pregătit pentru el. A dat viața de geolog, pe cea de actor, îndrăgostindu-se iremediabil de scenă care, în scurt timp, i-a devenit a doua casă. Deși a plecat de jos, a muncit pe brânci, dăruindu-se publicului în totalitate, ajungând, ulterior, unul dintre marii noștri actori. Vladimir Găitan, o legendă vie a teatrului și filmului românesc. A făcut parte dintr-o generație de aur, jucând sute de roluri atât pe scenă, cât și în emisiuni radiofonice, televizate, seriale și filme. „Nea Mărin, miliardar”, „Ultima noapte de dragoste”, „Întoarcerea lui Măgelan” sunt doar câteva exemple ce stau mărturie și pe care le revizionăm cu drag ori de câte ori avem ocazia. O fire, caldă, prietenoasă, dar și puternică în același timp, actorul este un izvor nesecat de energie și mărinimie. Nici răutățile celor din jur și nici măcar boala nu l-au împiedicat să lupte. A slujit cu demnitate o viață întreagă scena Teatrului de Comedie așa cum o face și acum. Bucureștenii având ocazia să-l vadă în Revizorul, piesă care se joacă mereu cu casa închisă. Și dacă în afară de o carieră de succes, ai și o familie frumoasă, atunci ești împlinit pe de-a întregul. O soție iubitoare și grijulie, doi copii de care este mândru, iar rolul de bunic îi vine mănușă. Un model de simplitate, un om cu care poți să stai zile și nopți la povești și nu te plictisești și care în ciuda valorii sale a rămas modest. Notele sunt prea mici pentru acest monstru sacru al teatrului românesc, dar lângă numeroasele trofee obținute de-a lungul timpului, azi Vladimir Găitan mai primește unul: acela de bărbat de zece.
Alina Anghel: Ați vrut să urmați Facultatea de Geologie, dar din cauză că tatăl dumneavoastră a fost deținut politic, iar facultatea era protejată de securitate nu ați putut intra. Cum ați ajuns la teatru? Povestiți-ne puțin despre începuturile carierei dumneavoastră.
Vladimir Găitan: Ce aș putea să-ți mai povestesc decât că a fost o deturnare fericită a unei bune intenții de-a face o facultate serioasă, cum îmi place să glumesc, geologia. Eram pasionat de munte fără să știu că povestea tatălui putea fi un impediment pentru urmarea unei facultății. Eram destul de naivi și sistemul funcționa îngrozitor ca să știi, plus că părinții erau timorați și nu-ți spuneau. Eu am știut ani de zile că tata e plecat la facultate.
A.A.: Când ați intrat la Institutul de Teatru v-ați reîntâlnit cu dânsul la o bere și v-a povestit.
V.G.: Atunci ne-am reîntâlnit pentru că el a devenit un om foarte schimbat din detenție și eu eram probabil foarte crud și atunci a existat o înțelegere ca să nu știe copiii nimic. Acum în momentul ăla de maturizare al meu, intrând în anul I la Teatru și el era foarte încântat a venit cu ceva treabă în București. Țin minte că ne-am dus și am văzut un meci de fotbal pe 23 August și atunci am aprins o țigară. Prima oară când am îndrăznit să
fumez de față cu el și mi-a spus: „Te rog frumos! Știu că fumezi, n-are rost, ești băiat mare acum.” A fost așa ca o descătușare, când ne-am apropiat și am plecat după aia la Tosca. Aia era cârciuma noastră. Vis-a-vis era un cămin de fete superbe și ne luam fetele, le recrutam și le duceam acolo. Tosca era o cârciumiaoră drăguță chiar vis-a-vis. Așa că l-am dus și pe tata acolo ca să vadă unde își face feciorul veacul și a fost o seară superbă în care cred ne-am și îmbătat puțin. După care cârciuma, bineînțeles că pe vremea aceea, se închidea destul de repede și am stat în părculețul din fața cârciumii până târziu de tot. Eu mergeam la cămin, tata mergea la hotel unde avea cameră și am povestit. Atunci am aflat de fapt mai multe amănunte legate de drama lui. N-a schimbat cu nimic relația noastră decât că ne-am apropiat mai mult. În general noi am fost o familie foarte tandră. N-au fost violențe, certuri în casa noastră adică a fost o armonie absolut specială. Când aud că în alte familii se sfâșie oamenii, se urăsc, sunt puțin șocat pentru că nu așa concep și nu așa am văzut.
A.A.: Ați jucat zeci de roluri atât pe scenă, cât și în filme și seriale. Există totuși vreun rol pe care vi l-ați dorit să-l jucați, dar nu ați avut ocazia?
V.G.: Nu, scumpa mea. În privința asta am fost răsfățat de soarta asta profesională în sensul că rolurile au venit fără să le caut. A fost un singur moment în care mi s-a făcut o mare nedreptate și în care am fost rănit. Dumnezeu să-l odihnească pe Sergiu! A regretat și el că a făcut-o și și-a cerut iertare, avea puterea asta. E vorba de „Ultima noapte de dragoste și întâia de război” unde după ce am terminat filmările noi am avut o discuție foarte dură la ultima zi de filmare, ultima scenă a filmului, dar în general pe tot
parcursul filmului a existat o tensiune între noi. L-am simțit nemulțumit de ceva. Era montat de cineva care umbla în jurul lui și-l învenina împotriva mea. Și cu această atmosferă n-a fost o colaborare bună în detrimentul cred că și al rolului. Lumea zice că treaba a ieșit bine, dar eu nu am fost mulțumit, iar el a considerat că trebuie să mă pedepsească. Bine, ne-am spus și niște lucruri dure, ca între doi bărbați supărați și m-a dublat. Nu mi-a dat dreptul să fac post sincroanele că înainte făceai filmările și post sincroanele se făceau ulterior într-o sală special amenajată care îți capta sunetul. Munceai și acolo două săptămâni ca sa faci dialogul filmului. Mi-a refuzat acest drept, această paternitate, cum îi spun eu, și am fost dublat de un mare actor, Dumnezeu să-l odihnească, Florian Pitiș care a făcut o treabă foarte bună. Nu am ce să-i reproșez, nu are nicio vină. Interesant că după Revoluție, când prietenia mea cu Sergiu a întins apogeul și eram aproape nedespărțiți, mi-a propus să refac filmul și să fac eu dialogul. Era o muncă infernală și implica niște costuri, dar el și le-a asumat și am renunțat până la urmă. I-am spus: „Sergiu, lasă așa cum s-a întâmplat atunci. E bine că ai avut puterea să-ți ceri iertare și trecem la capitolul întâmplări de viață”
A.A: Am citit interviuri acordate de marii actori ai secenei și filmului românesc care spuneau că existau neînțelegeri între ei și regizori. De ce?
V.G.: Întodeauna au existat. Adică, vreau să știi că ce le reproșam noi regizorilor era aroganța, adică ei știau tot și erau intelectualii care, vezi Domane, citeau tot și știau foarte mult despre tot și exista acest conflict în care erai un fel de marionetă. Te rog nu comenta, tu stai acolo că știu eu. Mă, dar vreau să știu și eu de ce fac scena asta.
A.A.: Și dumneavoastră vă încadrați în categoria actorilor care ascultă de regizor sau nu?
V.G.: Dacă e logic ce îmi spune îl ascult și primescc imediat, dar dacă era ilogic, cum a fost cearta mea cu Sergiu, atunci mă revolt încerc să-l conving, să-i explic care e logica gândirii mele. Dar se întâmplă să nu te asculte și din momentul ăla conflictul e declanșat pentru că ei au această credință că fac totul și tu ești o micuță păpușă pe ațe și trebuie să faci ce-ți spune el și cu cât faci mai repede și mai supus, cu atât ești, vezi Doamne, mai valoros.
A.A.: În ziua de astăzi mulți tineri visează să devină actori. Totuși cei care sunt studenți la UNATC sau au terminat recent facultatea de ce nu se mai afirmă așa cum ați fost cei din generația dumneavoastră?
V.G.: E foarte simplu. S-au schimbat două lucruri. În primul rând, a apărut această fabrică de produs actori pe bandă rulantă. Fiecare oraș de province are la ora actuală o facultate de teatru și unde înainte noi ieșeam până în 20 pe an și fiecare teatru se bătea pentru tine, erai repartizat în funcție de medii la Timișoara, București, Arad, acum ies 500. Între 18/20 și 500 pe an imaginează-ți prin fenomenul inflație care creează și nonvaloarea și atunci sigur că afirmarea este îngrozitor de grea. Ăsta e un aspect. Al doilea și foarte important, au dispărut cele 50 de filme care începuseră să se facă la Buftea. Nu se mai fac decât vreo șase, opt și era Televiziunea Română care te lansa extraordinar cu redacția ei de teatru. Faptul că în fiecare săptămână jucai, erau piese de la Ibsen, acum nici nu se mai știe cine sunt Ibsen, Moliere, Shakespeare. Televiziunea Română producea cultură la greu și tu îți făceai meseria la o ștachetă extraordinară. Lumea se uita, te vedea era fascinată și deveneai foarte cunoscut și foarte iubit Teatrul nu prea reușea să te lanseze că nu erau muți admiratori care veneau seara să te vadă, dar marea masă era televiziunea și urma filmul care te lansa și te făcea imediat foarte, foarte cunoscut.
A.A.: Site-ul nostru se numește femeide10.ro. Din punctul dumneavoastră de vedere ce calități ar trebui să aibă o femeie ca să fie de nota zece?
V.G.: O femeie de zece trebuie să fie serioasă în tot ce face și în iubire și-n tot. Să fie serioasă.
A.A.: Vă rog să le transmiteți un mesaj cititoarelor site-ului nostru.
V.G.: Le iubesc și consider că ele sunt de fapt baza, temelia pe care se construiește o casă.

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate