Ea și El Ultimul romantic

Taci şi rabdă!

Calm. Fără stres. Nu că ai fi implicat în mod direct, dar povestea asta a cumpătării este din ce în ce mai pregnant o arcă a lui Noe pe care n-a apucat să urce toată lumea. Eu stau bine cu răbdarea, dar prin preajma mea oamenii își ies rapid din pepeni și au reacții dintre cele mai stranii. Nu știu dacă mă fac înțeles cu exactitate, dar prieteni buni, răbdarea este de departe o calitate esențială în definirea unui caracter.
Trecând peste definiția din DEX, știu că iubind înseamnă a răbda, că a trece zi de zi pe lângă ceva ce știi că la un moment dat vei pierde e dovada clară a cumpătării. Numai că mulți o iau razna pe parcurs și pică în extrema destul de dubioasă a impulsurilor, nevrând astfel să admită că viața e un soi de pauză de la un ciclu firesc, ce are un start și-un final deloc prețios. Taci și ascultă! Așa ți-aș spune eu, pentru că de cele mai multe ori, cheia stă în maleabilitate și în puterea de a te lua după cel din fața ta, fără să dai frâu propriilor porniri.
Eu știu că am sări la orice pas să strângem de gât pe cei care ne exasperează, dar tocmai aceasta e problema lumii în care trăim.
O fugă nebună, pe care cei slabi de înger n-o prind și pică în capcana grea a conflictelor, a lipsei cumpătării. Uneori e bine să-ți păstrezi gura închisă. În ambele variante, și propriu și figurat, dă mult mai bine la inventarul final și te ajută să vezi cu alți ochi întrega problemă. Lasă-i să te judece că ești fraier. Mai bine un fraier domn, decât o mahala șmecherească din care nu iese nimeni învingător și care te plasează în mocirla ambiguității și-a lipsei de argumente. Unde mai pui că nimeni n-a văzut până acum vreau intelectual care șă-și suie poalele în cap ca pe marginea șanțului și să rămână integru!
Despre asta e vorba! Despre a ști ce decizii să iei la un moment dat. Este o artă tăcerea, iar atunci când e dublată de răbdare, devine un tot care-l face pe posesor fericitul învingător. Toată lumea vrea să stea deasupra, dar toți uită că a fi dedesubt nu e o rușine, e o bază și forma cea mai clară prin care arăți superioritatea. În vârf ajung mulți, dar temelie e ținută doar de cei care-și permit asta!
Și pe mine mă apucă pandaliile când stau la coadă, când vreau ceva cu tot dinadinsul, când văd proștii desfășurându-se fără pudoare prin fața mea, când aud inepții, când văd nedreptății șui chiar atunci când trebuie să am răbdare. Dar rezist și-mi dau seama că răbdarea nu e deloc un supliciu, nu e tevatură inutilă și nicidecum un obicei masochist, este doar un pas în plus în fața nimicniciei.
Așadar, taci atunci când trebuie să spui. Nu înfrâna adevărul, dar ascultă de două ori și vorbește o dată. Nu te arunca în lumina cuvintelor fără să-ți dai seama dacă în ceasul de pe urmă acestea te pot răni. Verifică mai bine tonul și dă volumul mai mic atunci când în surdină, vrei să anihilezi conflicte. Ai răbdare! Și pune la toate ceva calm – vei trece mai repede și mai ușor peste marea de nebuni care vor zilnic, să mai muște câte-o bucățică din inocența ta!

Nu cred că e nimeni, pe lumea asta, în măsură să dea sfaturi! Dar sunt sigur că fiecare experiență din viața cuiva, mai bună sau puțin fericită, poate servi ca lecție pentru un suflet rănit, pentru o enigmă, pentru un laș sau un nebun! Acesta-i până la urmă secretul unei conduite corecte – taci și rabdă! Nu oricând, ci doar atunci când vorba murdărește, iar impulsul dărâmă, pentru că viața nu are altceva în față decât un inevitabil sfârșit pe care-i păcat să-l cruți!

FOTO – ANA MARIA HALALAI

Publicitate