”Mi-a păsat de oameni chiar și după ce ei m-au rănit”.
25.02.2016 16:18
“Ce faci acum?”
Doamne, ce-mi lipsește asta. Pe atunci nu-mi dădeam seama, dar faptul că îi păsa (sau că se prefăcea că-i pasă? Nu știu, dar nici măcar acum nu cred) era un lucru minunat de care aveam – de care am – mare nevoie. Asta e, așa suntem. Nu suntem făcuți să trăim singuri. Eu îi răspund, îmbufnată. Cu toată hotărârea mea de a mă purta ca înainte, nu reușeam sub nicio formă s-o fac. Îngerul păzitor al tuturor vărsătorilor, arhanghelul Gabriel, care e îngerul adevărului, nu mă lasă să tolerez minciuna.
25.02.2016 16:19
”Lucrez. În timp ce scriu această postare”.
Adevărul e că eu chiar lucram. V-am spus că am o mică afacere și chiar aveam de lucru. N-am întotdeauna comenzi, dar când am, trebuie să și lucrez. Nu se poate trăi doar din dragoste. Decât dacă ești prostituată. Sau un scammer nigerian.
25.02.2016 16:20
”Bine. Ce-ai mâncat la prânz?”
Nu-i răspund imediat, așa că el insistă.
”Mai ești acolo, iubito?”
25.02.2016 16:22
”Abia ajung la tastatură. Da. Am mâncat ciuperci”.
Chiar așa era. Aveam biroul plin, v-am spus că lucram, și tastatura rămăsese undeva în spatele hârtiilor întinse peste tot.
25.02.2016 16:23
”Îmi pare rău că te deranjez acum, iubito”.
”Eu mă bucur.”
25.02.2016 16:24
”Okay, mă gândeam la tine, draga mea. Ai fost în oraș astăzi?”
25.02.2016 16:24
Eu îi răspund cam în doi peri, pentru că eram atentă la ce făceam.
”Cu o mână lucrez, cu alta scriu mesajul ăsta iar cu cealaltă beau o cafea”.
Era drăguț. Era grijuliu. Era iubitor. Era bun. Era calm și răbdător. Îmi vorbea așa frumos. Mai frumos decât meritam. Ce mama dracului voiam mai mult? Doar cu simțul umorului stătea cam prost. Dar asta probabil că tot din bunătate, pentru că vedea doar partea bună a lucrurilor. Ironia, umorul presupune să vezi ce-i rău, ce-i caraghios, ce-i nepotrivit. El e prea bun pentru asta.
25.02.2016 16:25
”Bine, iubito, asta înseamnă că ești foarte ocupată acum”.
25.02.2016 16:27
”Putem să stăm de vorbă, dragă.”
I-am răspuns cam în scârbă, după cum observați. Doamne, ce n-aș da să mai stau cu el la taclale cu orele, ca atunci?! De ce nu înțelegem ce avem decât după ce nu mai avem? Dar nu puteam să fac altfel atunci, eram profund rănită și, oricât aș fi vrut să nu-i arăt, nu-mi reușea deloc. Iar el a simțit. Nu mă mir.
25.02.2016 16:28
”Okay, dragă, simt că ești supărată pe mine.”
25.02.2016 16:30
”Ești un tip deștept și un foarte bun psiholog”.
25.02.2016 16:31
”Da. Te rog, dacă ți-am greșit cu ceva, iartă-mă. Mă tem foarte mult să nu te pierd.”
25.02.2016 16:31
”De ce?” îl întreb eu.
25.02.2016 16:32
”Pentru că te iubesc cu-adevărat”.
25.02.2016 16:33
”Ei bine, n-ai cum să mă pierzi”, îi răspund eu. Iar în gând completez: ”Pentru că nu poți pierde ce nu ai”.
Nu mă crede. Într-adevăr, e foarte sensibil, simt că nu-i scapă nicio nuanță.
25.02.2016 16:33
”Bine, dacă spui tu, dar vreau să știi că te iubesc”.
25.02.2016 16:35
Of, Doamne, ce n-aș da să fie așa. Astea-s gândurile mele de acum, când iarăși scriu și plâng. Atunci eram cu adevărat supărată, așa că îi spun:
”Hai să vorbim despre altceva.”
25.02.2016 16:36
”De ce ești supărată pe mine? Trebuie să știu acum.”
25.02.2016 16:37
”Nu, dragă. Hai să vorbim despre alte lucruri. Cum e vremea acolo? A fost o zi însorită?”
25.02.2016 16:39
”Da, draga mea, vremea e călduroasă aici”.
Mă frământă ceva. Eu mă tot gândesc la frumosul general, deși el e probabil doar un băiat oarecare. Doamne, câți ani o avea? Sper măcar să fie major. Sau… O fi alb? Sau un scammer negru din Nigeria? Prima dată, când am văzut fotografiile din ”Adevărul”, gândul ăsta m-a oripilat. Doamne, oare sunt rasistă? Nu mi-am pus niciodată problema, dat fiind că am fost departe de astfel de lucruri. N-am avut nicio legătură. Din punct de vedere uman, sigur că nu judec oamenii după culoarea pielii. Dar așa, ca imagine, faptul că nu avusesem de-a face în niciun fel cu oameni de culoare, faptul că în visele mele dintotdeauna, de când eram copilă, Făt-frumos nu era niciodată de culoare, îmi fixase niște standarde despre cum trebuia să arate El. iar eu aveam fotografiile cu frumosul general. Când mă gândeam la el, așa îl vedeam în minte. Știți, nu gândim în cuvinte, ci mai degrabă în imagini.
Sau… vă dați seama? Poate fi chiar și o fată. Dumnezeule! Cum să nu fiu supărată, când nici n-am idee cine îmi spune ”te iubesc”? Cine ești de fapt, Patrick? Mă gândesc să-l testez cumva. Să mă conving măcar că e un bărbat, nu o femeie. Așa că îl întreb, fără legătură cu nimic.
25.02.2016 16:40
”Bine. Te pricepi la mașini?”
25.02.2016 16:41
”Vrei să spui la afaceri cu mașini?”
25.02.2016 16:41
”Nu, la motoare de mașini”.
El îmi răspunde, prudent:
25.02.2016 16:41
”Întreabă-mă ce vrei să mă-ntrebi.”
Îi pun o întrebare care cred eu că ar pune în încurcătură o femeie.
25.02.2016 16:43
”Vreau să-mi pun la mașină o instalație GPL. Unii spun că n-ar fi bine pentru motor. Știi ceva despre asta?”
25.02.2016 16:46
”Da, nu e bine. Instalația de gaz slăbește motorul mașinii foarte repede”.
25.02.2016 16:47
”Bine, am să mă mai gândesc”, îi spun. Eu de fapt aveam instalație GPL pe mașină de doi ani. Dar informația pe care o avea el era adevărată. Știam și eu asta, că s-ar putea să afecteze motorul în timp, dar riscasem totuși, pentru că prețul combustibilului era foarte important pentru mine de când mă mutasem la țară și făceam naveta de câteva ori pe săptămână. Ori, costul benzinei aproape îmi îngrădea libertatea de mișcare. Vreau să spun că mă mai gândeam dacă deplasarea era absolut necesară sau mai puteam amâna. Nu îmi plăcea asta deloc, așa că decizia de a îmi pune instalație de gaze a fost binevenită. Acum îmi permit să merg mai des oriunde am nevoie. Cu motorul, mai vedem.
25.02.2016 16:47
”Nici măcar să nu-ncerci, auzi?”
O, Doamne. Felul cum a pus aici piciorul în prag pare destul de bărbătesc iar tonul lui imperativ nu știu de ce mă unge la inimă. Văd aici din nou o dovadă că-i pasă. Văd că el e bărbatul.
25.02.2016 16:47
Multă lume folosește gaz dar se plânge tot timpul.
25.02.2016 16:49
Mai încerc un subiect care să-mi întărească ideea că e totuși bărbat.
”Bine. Patrick, îți place sportul?”
25.02.2016 16:50
”Da, îmi place. Și ție îți place sportul?”
25.02.2016 16:51
”Nu chiar. Îmi place ceva ușor – ping-pong, înot, darts. Îmi plac mai degrabă jocurile.”
25.02.2016 16:52
”Mie îmi place basketul, fotbalul, golful, dansul, alergarea, înotul, voleiul”.
O grămadă de sporturi. Preocupări de bărbat tânăr.
25.02.2016 16:53
”Știu că americanii sunt sportivi. Vânezi?”
25.02.2016 16:53
”Da, suntem”.
Nu-mi răspunde la întrebarea despre vânătoare, dar presupun că n-ar fi o problemă, din moment ce e militar. Dacă este. Doamne, nesiguranța asta mă ucide.
25.02.2016 16:54
Îi scrisesem cu litere mari ultima întrebare, așa că îmi cer scuze. Când scrii cu litere mari, pare că țipi la oameni.
”Scuză-mă, am apăsat Caps Locks din greșeală”.
25.02.2016 16:54
”E-n regulă. Cât de des faci exerciții?”
25.02.2016 16:54
”Ce fel de exerciții?” îl întreb.
25.02.2016 16:55
”Nu mergi uneori la gym?” mă întreabă el, mirat. Probabil, așa cum văd și prin filme de fapt, în America să mergi la sală e un must have.
25.02.2016 16:55
”Niciodată. Sunt foarte leneșă”, îi răspund.
25.02.2016 16:55
”Lol”, exclamă el. Nu știu prea bine ce înseamnă asta. Adică am mai auzit prin filme, dar cred că doar în filmele mai noi. Nu-mi amintesc să fi auzit expresia nici în ”Casablanca”, nici în ”Pe aripile vântului”, nici măcar în ”Kramer contra Kramer”, care-i mai recent. Și-am auzit-o mai degrabă din gura pițipoancelor, nu a bărbaților. Nu-l văd pe domnul general exclamând ”Lol”. Nici nu știu prea bine dacă exclamația arată surpriză sau amuzament sau ce-o fi arătând ea de fapt. Mă uit într-un dicționar online. Înseamnă ”Loughing out load”. Amuzament, probabil.
Ca să mai dreg busuiocul și să nu-și închipuie totuși că româncele chiar nu se mișcă deloc, îi spun:
”Am făcut aquagym la spa”.
Ei, mai prindeam la Therme câte o repriză de 15 minute de aquagym, dar nu mergeam special pentru asta. Oricum, am întors-o frumos. N-am spus chiar adevărul, dar nici n-am mințit. Conștiința mea era împăcată.
25.02.2016 16:56
”Okay, e bine și-așa”.
Totuși, pare preocupat în continuare să știe dacă am un mod de viață sănătos.
”Cum ai descrie cel mai bine dieta ta zilnică?”
25.02.2016 16:58
Eu îi răspund într-un singur cuvânt:
”Haotică”.
Adevărul e că, de când eram îndrăgostită, mi se schimbase complet modul în care priveam mâncarea. Dieta mea zilnică – nu puteam vorbi despre asta, că nu mă preocupa câtuși de puțin. Mâncam pe apucate, dar mai degrabă nu mâncam. Luam ceva pe fugă, că mă grăbeam la calculator, să stau cât mai mult cu el, așa că stomacul mi se strânsese și nu mai încăpea în el mare lucru. Asta era minunat, mai ales că începusem să slăbesc. Aveam nevoie, așa că și pentru asta îi sunt recunoscătoare. Mai țineți minte când erați foarte tineri și îndrăgostiți și nu vă păsa deloc, dar absolut deloc, de mâncare? Ei, exact așa eram eu atunci. Și mai sunt și-acum, semn că nu mi-a trecut, oricât m-am străduit. Doamne, ce-a putut să-mi schimbe viața un simplu accept la o cerere de prietenie pe facebook!
25.02.2016 16:58
”Sper că știi să gătești foarte bine mâncare tradițională românească?”
El pare așa de drăguț. Vrea să știe cât mai multe despre mine. Dar eu sun așa tensionată și-mi sare țandăra din orice. Doamne, acum mă tot gândesc cum de m-a suportat atâta timp. Îi răspund, cam iritată:
25.02.2016 17:00
”De ce mă întrebi așa de des despre mâncare? Știu să gătesc.”
25.02.2016 17:01
”Bine, voiam doar să știu”, îmi răspunde el împăciuitor.
25.02.2016 17:01
”Dar prefer să fac altceva”, adaug eu, sinceră de altfel.
25.02.2016 17:01
”Nu înțeleg”, se arată el nedumerit.
25.02.2016 17:02
”Ce nu înțelegi?”
25.02.2016 17:03
”Ai spus că preferi să faci altceva, ce-ai vrea să faci acum?”
Văd că într-adevăr nu înțelesese ce vreau să spun.
25.02.2016 17:04
Nu acum, dragă, în general prefer să fac altceva în loc să gătesc. Prefer munca intelectuală”.
Apoi adaug, ca să nu-și închipuie că dacă nu-mi place, chiar nu mai gătesc. Câteodată mai facem și ce nu ne place, dacă trebuie.
”Azi am gătit.”
25.02.2016 17:04
”Okay, poate nu-ți place să gătești prea mult”, îmi zice el cât se poate de calm și de împăciuitor, arătându-mi că m-a înțeles.
25.02.2016 17:05
”Dragă, ți-am spus, sunt o mulțime de lucruri mai interesante decât gătitul și mâncatul”, o țin eu pe-a mea.
El schimbă vorba, încercând să afle mai multe despre mine. De fapt, a reușit să mă facă să aflu eu mai multe despre mine însămi.
25.02.2016 17:06
”Bine. Poți să-mi spui ceva despre tine când erai mică?”
25.02.2016 17:07
”Cât de mică, dragă?”
25.02.2016 17:07
”Când erai o fetiță”.
Doamne, cât poate fi băiatul ăsta de drăguț? Nici dacă-mi era psihoterapeut nu cred că reușea să sape atât de adânc în mintea și în sufletul meu.
25.02.2016 17:10
”A fost așa de demult… Ei bine, cred că am fost o fetiță obișnuită. Mă jucam cu alți copii, îmi iubeam cățeii și pisicile – exact ca acum, citeam foarte mult, o vreme am studiat pianul – între 9 și 14 ani… Cam așa ceva. Și mergeam la școală, am uitat să-ți spun.
Mi-am terminat treaba, așa că acum am toate trei mâinile libere”, îi spun eu, încercând o glumă ca să mai relaxez atmosfera.
25.02.2016 17:13
”Okay, asta a fost bună. Eu, de când îmi amintesc, mi-a păsat întotdeauna de oameni și am avut o inimă mare. Mi-a păsat de oameni chiar și după ce ei m-au rănit”.
Un cuțit mi-a intrat în clipa aceea în inimă și n-a ieșit nici până acum. Cum asta? Nu ar trebui să-i urâm pe cei care ne fac rău? N-ar trebui să îi părăsim? N-ar trebui să ne răzbunăm? N-ar trebui măcar să le întoarcem spatele?
Nu. N-ar trebui.
Ăsta e un lucru pe care n-am să-l uit toată viața. Îți mulțumesc, Patrick.
Am obiceiul ăsta, să țin minte oamenii după ceea ce am învățat de la ei. Mi-o amintesc pe colega care m-a învățat să dau pe răzătoare legumele pentru salata boeuf, în loc să le mărunțesc cu cuțitul, făcându-mi munca mai ușoară. Acum le toc chiar la robot. Așa că, ori de câte ori fac salată boeuf, îmi amintesc de Nina, deși n-am mai văzut-o de ani buni. Îmi amintesc de Ivona, care m-a învățat o anumită cusătură, ori de câte ori am în mână un ac cu ață, deși Ivona nici nu mai trăiește. Îmi amintesc de doamna doctor Konig, care m-a învățat să nu curăț niciodată coaja de pe morcovi și de pe legume în general, acolo unde se poate. Astea au fost doar câteva exemple de lucruri practice pe care le-am învățat de la prieteni sau de la cunoștințe întâmplătoare. Vărsătorii sunt mereu dornici să învețe lucruri noi, iar eu sunt un vărsător tipic.
Patrick probabil va rămâne în mintea și-n inima mea pentru totdeauna, dar nu numai pentru asta.
”Mi-a păsat de oameni chiar și după ce ei m-au rănit”.
Am primit o lecție de bunătate de la un scammer nigerian. Sau ce-o fi el.
Va urma
Comentează