Nu am ascultat radio şi nu am deschis televizorul o săptămână. Am vrut să văd cum e deși într-un fel știam că nu se va întâmpla nimic care să îmi schimbe felul de a gândi sau ordinea din viața mea; la întoarcere știam că voi fi în același punct.
Revenit, am găsit oameni doldora de păreri dar neatenți la nimic – sau atenți dar fără memorie, ceea ce tot nimic înseamnă. România este așa cum am lăsat-o: o țară care nu poate fi înțeleasă pentru că are reguli proprii care trăiesc până mâine. O țară-experiment. O țară blândă care devine sfâșietoare cu cât te apropii de ea.
Și totuși, România are o particularitate care mă înduioșează, un ceva al ei pe care l-am regăsit numai în pereții caselor vechi, care stau să cadă. Se numește farmecul discret al dărăpănării.
Comentează