Bombănelile Marinei Editoriale

Verighetele…

 

Era 2013 și Cornu nu mai știa cum să-mi reintre in grații, după ce aproape un an fuseserăm separați, oficial, declarat. Și , ceea ce era mai important : UNILATERAL. Au fost 8 luni de coșmar pentru mine, în care nu mi-a mai răspuns la telefon, nici pentru a-și explica decizia.  In plus, le interzisese până și alor săi să vorbească cu mine : începuse falimentul firmelor sale și decisese ( cu siguranță din rațiuni financiare), să se împace cu soția, care îi cerea sume uriașe la partaj.  Acel odios Comunicat de presă semnat “Cornu” (  din care am aflat, peste noapte, că fusesem lăsată baltă pentru soție (   https://femeide10.ro/comunicatul-sau-pe-cine-nu-lasi-sa-moara/ )     împânzise întreaga presa, care s-a bucurat să mă transforme din nou în carne de tun. 

…Mi-a fost așadar foarte greu să-mi și SĂ REVIN, la relație, dar am făcut-o. Tot din orgoliu. A fost a doua mea greșeală uriașă. Dar am vrut să demonstrez lumii că până la urma miliardarul s-a căit și s-a întors în genunchi la mine. Îmi doream mai ales să afle Victor, care îi spusese fiului său, într-una din din întalnirile lor, “Mi-e milă de maică-ta”…

    Deci Cornu se afla în plină ofensivă de “recucerire” a mea, dandu-și seama ce mizerie făcuse și constatând între timp că soția, care avea demult o relație stabilă,  nu mai vrea să audă de el. 

Unul din pașii strategiei a fost și invitația pe care o primisem, aceea de a-l însoți intr-o misiune a Camerei de Comerț și industrie Timiș în Israel. Cornu știa cât de mult iubesc călătoriile și specula mereu acest lucru. In plus, pe atunci era Presedintele Camerei ( poate voi vorbi odată și despre felul în care iși câștiga mandatele…) și nimeni nu cuteza să comenteze că isi aduce iubita intr-o călătoria de afaceri. “MISIUNE ECONOMICĂ” se numea oficial, deși am avut de multe ori discuții pe această temă :  nu înțelegeam cum poți merge intr-o deplasare  “de afaceri”, pe banii Camerei,  fără să ai nicio acțiune “de afaceri” în acea deplasare, nicio întâlnire, negociere etc. Un om corect ca mine nu putea concepe acest lucru, iar pe Cornu, țin minte,  îl enervau din cale-afară observațiile mele.  Participasem la câteva astfel de misiuni, până am început să-i refuz invitațiile, simțindu-mă “in plus”. De fapt, chiar și Lisabona , despre care mințise intr-una din recentele,sale apariții televizate cum că mi-ar fi fost oferită “în dar”, fusese tot o astfel de “misiune economică a Camerei”. Îl refuzasem tranșant atunci ( era deja în perioada in care oricum decisesem separarea, adică acum vreo 5-6 ani) și o luase in schimb pe fiica lui. Un presedinte de Camera poate face orice. 

 Dar atunci, in Israel, în 2013,  acceptasem, deși mai vizitasem această țara, cu ceva ani în urmă, cu Victor și cu echipa mea de la TVR. 

     Cornu insistase mult și, deși știam că nu o face decât pentru a se lăuda cu mine și împăcarea noastră în fața colegilor săi ( făcea asta mereu), am acceptat. Pentru mine călătoriile sunt hrană pentru suflet, imi place să văd lumea, să cunosc oameni noi, să mă îmbib cu subiecte pentru scrierile mele. Iar singurătatea ultimei perioade mă chinuise nespus…

  

      Din acel Israel nu mi-au rămas prea multe amintiri notabile. Din cauza problemelor cu piciorul, Cornu nu putea merge mai mult de jumătate de oră, trebuia apoi să  stăm cate-o oră așezați pe la terase, sau să mă desprind de el și să colind singură pe străduțe, prin bazaruri, etc. Dar nu am vociferat niciodată pe această tema : acceptasem de la început situația, mi-o asumasem, mai mult,  sentimentul milei mă făcea să închid ochii la multe. Această milă , de multe ori exagerată de firea mea emoțională, mi-a blocat in repetate rânduri reacții pe care ar fi trebuit să le am, la comportamentul lui. Dar imi ziceam mereu “Săracul…nu-i pot face asta, trebuie să am milă de el…”. 

    Intr-una din cele câteva zile ale deplasării,  am ajuns cu grupul de la Cameră ( oameni foarte drăguți, decenți, politicoși, apropiați față de mine și foarte comunicativi) la un centru de prelucrare a diamantelor. L-am vizitat,  iar la ieșire cu toții au năvălit în magazinul de bijuterii. Cu riscul de a mă repeta, voi spune că , personal, nu sunt adepta bijuteriilor din aur ( am acasă , prin sertare “neumblate”, cateva astfel de fleacuri,  aduse de mama, pe vremuri,  din Rusia) , diamante n-am avut niciodată și nici nu îmi doresc, am câteva bijuterii din argint , restul – gablonzuri de efect. Lucrul acesta se poate lesne observa in toate fotografiile mele de la evenimente, unde se presupune că o vedetă iși expune cele mai valoroase accesorii…

 Dar..mă aflam “in vacanță”, eram intr-un loc plin de vitrine strălucitoare, iar să caști gura nu costă nimic, nu-i așa? Mi-am plimbat și eu privirile peste vitrinele cu bijuterii de toate felurile, necontenind să-mi pun aceeași întrebare dintotdeauna : ce-or găsi oare oamenii la prostiile astea? Cum să dai atâția bani pe un inel, pe un pandantiv, pe niște cercei? Oare astea sunt valorile, în viață?

   Cornu s-a apropiat de mine și mi-a zis : “-Hai să-ți alegi niște verighete! “. M-a luat cu ameteală. Trecuseră abia cateva luni de la oribila noastră despărțire, el încă era însurat bine-mersi, iar divortul lui nu dădea niciun semn de a se încheia, dimpotrivă ( a mai durat încă 5-6  ani din acel moment, în baza unui aranjament confirmat recent de însăși avocata!) . În adâncul sufletului, imi doream nespus ca toată aceasta “demență” să se încheie cumva frumos, chiar și cu o relație de durată, nu vroiam să concep că relația e o pierdere de vreme. Însă lucrurile deveneau din ce în ce mi complicate,  Cornu, încet-încet, îmi spulbera imaginea lui de “om bun”, pe care mi-o construisem la început. Sau..în care vroiam să cred…

Evident, m-am opus, explicându-i ca nu e momentul să ne alegem verighetele, că e o copilărie, încheind prin a face una din glumele mele : cine știe, poate până ajungem noi in situația de a ne cauta verighete, ni se vor umfla degetele din cauza vârstei! Dar el, NU și NU! …
Nu va doresc să faceți cunoștința cu insistența diabolică a unor oameni de genul lui Cornu, care nu știu, pur și simplu,  să accepte refuzuri! El insista, eu refuzasem  să mă și uit la raionul de verighete, colegii lui deja observaseră că intre noi se petrece ceva. Jenată, i-am zis la un moment dat :  “Ok, cumpără tu ce vrei, pe mine nu mă interesează!”. M-a pus sa probez niște inele alese de el, între timp vreo două doamne drăguțe din delegație s-au apropiat  de noi și au început să-și dea cu părerea, incurajându-ma să le aleg pe alea, ba pe alea… Supliciul s-a încheiat cu o cutie roșie, cu conținutul dorit de Cornu, pe care la un moment dat a adus-o la Bucuresti, “în păstrare”, și pe care de atunci nu am deschis-o niciodată, până în ziua uneia din despărțirile noastre ( au fost 5, in total), cand i -am returnat-o lui Cornu, laolaltă  cu inelul acela “de debut” , cu piatră verzuie ( https://femeide10.ro/cerere-in-casatorie/ )   Niciodată n-am stiut ce piatră e, dar mi s-a repetat la nesfârșit cât de mult a costat și a apărut pe nenumăratele liste pe care mi le făcea Cornu, reamintindu-mi ce mi-a cumpărat…Ca o paranteză, n-o să mă credeți ce  ușurare am simțit, în ziua în care l-am dat jos de pe deget. Dar chiar și după aceea am mai ramas încă 5 ani prinsă în “lanțul iubirii”. De ce? …mai aveți răbdare. Veți înțelege.
Desprinderea a fost cumplit de grea…

RUBRICĂ OFERITĂ DE FARMACIILE CATENA : SEPTOCALMIN FORTE

Publicitate