banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Vârsta m-a învățat destule..

Cred că sunteți de acord cu mine : nimeni dintre noi nu traversează anii precum gâsca apele. Urmele trecerii noastre nu se așează numai pe chip, șolduri sau spinare, ci si în inimă , dar mai ales în minte. Odată instalate aici, urmele cu pricina capătă și un titlu pompos : le spunem cu toții : “experiență de viață”.
Dacă sunteți curioși și analitici pe deasupra, vânați o clipă liberă și cugetați oleacă la cele ce v-a învățat trecerea timpului… Veți fi impresionați de cât de multe învățăminte s-au așezat în voi, peste acei acele vremuri în care, spre exemplu, vă plimbați, mână-n mână cu prima iubire, pe lângă plopii fără soț…
Anii ce au trecut peste mine, m-au învățat, bunăoară, că forța mea stă chiar în mine si și nu în alții ; că nu are rost să mă consum pentru mărunțișuri. Că, încercând să mă cunosc cât mai bine, voi găsi soluții pentru toate situațiile în care mă ademenește viața. Chiar și pentru cele ce par a fi fără ieșire. Si tot Trecutul m-a învățat că doar desprinzându-mă de el, voi reuși să merg mai departe, să mă bucur de Prezent și de Viitor..
Destulele “sfârșituri” pe care le-am parcurs – în munca mea, in îndrăgostelile mele și chiar în prietenii pe care le credeam pe viață – m-au învățat că orice lucru se sfârșește atunci când trebuie să se sfârșească. Când mintea mea a acceptat această filozofie, am încetat să ard pe altaruri sortite de la început eșecului. Dar am priceput, cu preț de durere și lacrimi, că și finalurile pot fi benefice. Că ele se pot metamorfoza în începuturi de bun augur.
Deși viața m-a învățat să fiu dură, pentru a-i rezista, cu timpul am ajuns la concluzia că nu este deloc un păcat să dai frâu liber emoțiilor tale. Am înțeles că sensibilitatea este o calitate de care nu trebuie să-mi fie rușine și că atunci când emoțiile mele nu valorează nici doi bani pentru cineva anume, înseamnă, de fapt, că omul acela nu costă nici acei doi bani pentru mine. Și mă mai bucur să constat că, în pofida tuturor furtunilor pe care le-am înfruntat, am rămas la fel de dispusă să iubesc și iubesc cu aceeași patimă, nealterată de trecerea anilor, deloc ușori.
Si ce-au mai făcut anii din mine? M-au învățat să nu mai las străinii să-mi intre atat de ușor în suflet, să mi-l răvăsească iar apoi să-și ia tălpășița, dispărând în neant. Ușa inimii mele s-a ferecat pentru toti cei ce caută vremelnice adăposturi. Am conchis că viața mi-l va aduce la un moment dat într-însa pe acela care va alege să-mi rămână alături pe vecie.
Și m-au mai învățat ceva anii ce mi-au încărcat buletinul : că nu trebuie să mi-i trăiesc tot încercând să fac pe placul celor din jur. Și nici respectând reguli tembele, inventate de oameni fără inspirație, fără curaj și fără poftă de viață. Eu sunt singura care-și stabilește propriile reguli : pe acelea care mă fac fericită.
Am trecut prin prima jumătate a secolului meu și am ințeles, în sfârșit, care este diferența între “îmi doresc” și “am nevoie”. Doar calea de la cer la pământ o întrece!
Si, ceea ce mi se pare esențial : am început să învăț din propriile greșeli. Nu le mai consider un blestem, nu mă mai pun la zid pentru fiecare dintre ele : extrag, cu înțelepciune, din propriile eșecuri, invățămintele de care am nevoie pentru a mă feri de relele viitoare.
Am devenit adepta îndemnului “Trăiește clipa!”. Nu mai las nicio oportunitate să treacă pe lângă mine, atingându-mă provocator cu aripa sa. Am exclus din mintea mea, fraze păguboase, precum : “Acum nu e momentul, “Dar dacă…?” “Nu e pentru mine..”, “Ce vor zice unii și alții?..”
Imi felicit Trecutul pentru performanța de a mă fi învațat să-mi trăiesc viața fără a-mi construi castele pe nisipul marilor așteptări. M-am convins că marile așteptări nasc mari dezamăgiri. Așa că..trăiesc, pur și simplu și observ cum, atunci cand mă aștept cel mai puțin, primesc din partea vieții provocări uluitoare, cărora niciodată nu le spun NU.
Experiența mea de viață mai conține și răspunsuri la întrebarea : Cum să-mi domin propriile frici? Cum să trăiesc cu ele, fără a mă îngrozi, la fiecare pas, de ceea ce mi s-ar putea întâmpla. Cum gândirea mea pozitivă poate deveni scut împotriva tuturor gândurilor negre.
Deși noțiunea de “flexibilitate” o învățasem încă de la școală, mult mai târziu am învățat că și eu însămi trebuie să fiu flexibilă. Că intransigența și consecvența nu-ti așează întotdeauna lauri pe cap. Că planurile noastre trebuie ajustate din mers si că nu trebuie să ne opintim din răsputeri pentru a parcurge un drum care nu pare a fi făcut pentru noi.
Pot conchide, în final, că viața m-a invățat s-o iubesc nespus, cu toată dezordinea asta în care uneori mă înfășoară!
Rubrică oferită de

Femei de 10 pe Facebook