Prima veste , la întoarcerea acasă , a venit ca un trăznet, dinspre bunii mei părinți : poștasul le-a adus acea pensie micsorată, de care se tot vorbea încă dinainte de plecarea mea. Răul, deci, s-a produs…
Și, deși a fost toată viața un luptător, l-am gasit pe tata îmbracat în haina resemnării. La urma urmei, la 94 de ani… cu cine să te mai lupți? Lupți, eventual, să mai prinzi o zi din aceasta viata…
Ce mai contează că în toți anii ăștia mulți ai muncit pe brânci, asta, de acord, și pentru că ți-a plăcut ceea ce ai făcut ( nu toți împărtășesc aceasta fericire), dar mai ales pentru a nu atarna , la bătranețe, de copiii tăi, sau de mila celor din jur… Asta au făcut parinții mei, asta a făcut generația lor. A construit o țară, pe care alții se tot caznesc s-o dărâme…
Dar cumva ai mei sunt niște oameni fericiti. Și asta pentru că au știut să-și crească amândoi copiii în spiritul dragostei și respectului față de părinți. Si ei știu bine că noi, și eu și Sergiu ( de care ei se străduiesc să depindă cat mai putin, spre a nu ne complica nouă viața) vom fi mereu acolo, undeva, aproape, si că vom sări întotdeauna în ajutorul lor, de vor avea nevoie. La fel cum și ei, o viață întreagă, ne-au fost acolo, aproape, netezindu-ne drumul, ajutându-ne în felurite chipuri să ne urmam visele, să ne construim carierele după pofta inimii și în consonanță cu valorile pe care ni le-au sădit în suflet.
Există însă destui vârstnici care nu au aceasta “plasă de siguranță” dedesubtul lor. Și se prăbușesc, încet, dar sigur. Sunt cei care nu au copii. Sau care își au copiii departe. Sau, și mai rău, cei care nu i-au crescut cum se cuvine și nu pot pune bază în ei, la necaz. Sau, și mai rău, sunt cei ai caror copii n-o duc nici ei mai bine. Și nu pentru că ar fi niște neisprăviți, ci pentru că viața este uneori atât de nedreaptă, încât oameni absolut remarcabili ajung să fie scufundați de grijile mereu crescânde din viețile lor
…Ce să le spun eu, părintilor mei? Decât să îmi cer iertare că generația mea nu a știut să le ofere batrânețile fericite și lipsite de griji, pe care le merită. …Da, știu, sunt absolut convinsă ( am pe undeva o diplomă de economist, înfășurată în pânzele de paianjen țesute de trecerea timpului ) că soluția aceasta extremă – de a tăia taman de la oameni nevinovați – este dictată de disperare, nu neapărat de o dorință animalică de a face oamenii să sufere. Cel puțin așa îmi place să cred. Dar mai cred, la pachet, că vinovată este și neștiința conducătorilor – de ieri, de azi – de a gestiona aceasta țărișoară. Deciziile proaste s-au încălecat unele peste altele, ani în șir, decenii în sir, amprentând de cele mai multe ori viețile celor nevinovați. Una peste alta, generația asta – “de sacrificiu” – a vremurilor trecute, continuă sa fie sacrificată și astăzi. Sunt românii care “nu au avut noroc”. Care au crezut, și au fost înșelați. Iar dacă părinții și bunicii nostri se poate spune că “au construit această țară”, iată că și acum, la bătrânețe, tot pe umerii lor li se lasă ea…A ajuns, oare, țara , o povară pentru cei ce i-au dedicat viața lor?
RUBRICĂ OFERITĂ DE FARMACIILE CATENA : NEUROALFA
Comentează