Mă opresc deseori pe stradă persoane care, recunoscându-mă – și culmea!, cel mai adesea după voce! – aleg să mă complimenteze într-un mod cu totul… bizar : “Vaaai, ce bucurie! Vă stiu de când eram mic!”. În sinea lor, cei de mai sus cred, probabil, că e cel mai drăgălaș lucru cu putință, pe care mi l-ar putea spune. Le mulțumesc, de fiecare dată, cu o semi-gură și cu un ochi care râde, unul care plânge!
Jumătatea tăcută a gurii și ochiul lăcrimând o să vi le explic imediat.
Trecerea timpului nu iartă pe nimeni și asta o știm cu toții. “Zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om”, observa Marcel Proust. Și atunci, vă întreb eu : Pe câți dintre voi, oare, nu au început să vă întristeze, de la un anumit moment dat, zilele de naștere și Revelioanele, care până mai adineauri, vă bucurau? …Cei care sunt conștienți de ticăitul produs de ceasornicul vieții, nu pot găsi motive prea consistente de a țopăi pe mese, atunci când omenirea rupe, din calendarele sale, fila anului care a trecut, pătrunzând , cu focuri de artificii, în următorul. Și nici atunci când începe înghesuiala lumânărilor de pe torturile aniversare.
Cei care se bucură isteric în astfel de momente, fie sunt pur si simplu inconștienți ( evit expresia “săraci cu duhul”) , fie sunt deciși să primească senini , in dar de la Dumnezeu, fiecare zi, bucurându-se de ea ca și cum ar fi ultima – după cum ne învață o celebră recomandare.
Întorcându-mă la ceilalți – cei ce compun marea armată a nostalgicilor – revin și la trecătorii mei, cei care mă răsfață cu expresii precum cea din titlu. Ei nu fac decât să-mi reamintească de faptul că nici pe mine trecerea timpului nu m-a cruțat și că adultului ce mă “complimentează” i se schimbau, probabil, pamperșii, în pauza publicitară din anticele mele “Ceaiuri de la ora 5”! Și că degeaba în sufletul meu stă, cuibărită pe vecie, o adolescentă poznașă : oglinzile o mai arată așa, doar atunci când mă uit spre ele fără ochelarii cocoțați pe nas! 😂😂
Le mulțumesc politicos, de fiecare dată, fanilor mei neîndemânatici și care , fără să vrea, îmi răsucesc pumnalul Timpului în sufletul meu “veșnic tânăr”. Mă opresc din drum și le răspund unor curiozități de moment, îi ghidez către emisiunile mele prezente, descoperind tot mai mulți oameni care nu se mai uită la televizor. Apoi îmi ling rănile lăsate de pumnal și îmi continui drumul…
…Imi amintesc cum, cu decenii în urmă, pe una din străzile Clujului, imediat a doua zi după o transmisie directa a Ceaiului de la ora 5, m-a oprit un cuplu care împingea un cărucior. Nu, nu mi-au spus și ei că “au crescut cu mine”, căci abia intrasem și eu, de vreo trei ani, in TVR, dar mi-au făcut o altă mărturisire care mi-a gonit pământul de sub picioare : “V-o prezentăm pe micuța Marina! ( era vorba despre omulețul înfășurat fedeleș, ce dormea dus, în cărucior). “Am numit-o așa, pentru că amândoi suntem fanii dumneavoastră și ne-ar plăcea ca , atunci cand va crește mare, fiica noastră să vă semene! “. …Acest compliment nevinovat mă urmărește de atunci, peste ani, ca un bandaj eficient pentru suflet, ca un remediu miraculos împotriva răutăților pe care mi-o mai adresează uneori, adversarii vârstelor care nu mai încep cu 2 sau cu 3…
Probabil că acea “Marină” din căruciorul clujean este acum o femeie tânără și realizată, care habar n-are, poate, de unde i se trage numele, ce este cu acel “Ceai de la ora 5” și, in general, cine este această “Marină Almășan”, de pe un post de televiziunea pe care telecomanda ei l-a surghiunit undeva, spre capătul șirului. Cert este însă că, pentru generația parinților săi și a părinților acestora, nu am trecut neobservată. Și asta nu poate decât să bucure orice om. Căci trecerea noastră prin ani și liniștea ( sau NEliniștea) noastră interioară, se sprijină copios pe ceea ce am lăsat în urma noastră. Și nu ne rezumăm la povestea aceea, cu : “ o casă, un copil, un pom, o carte..” , ci putem să le adăugăm multe alte fapte bune, prin care să ne fi bucurat, la un moment dat, semenii, dându-ne sentimentul sublim că nu am trăit degeaba. Rostea cândva Jane Austen, celebra romancieră britanică : “Gândește-te la trecut, numai în măsura în care amintirea lui îți aduce bucurie”. Iar mie îmi aduce!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : IBUGRIP PLUS
Comentează