Vorbesc și eu, ca să nu tac.
La urma urmei, vorbesc atâția și tot degeaba. Eu nu fac decât să-mi strivesc gândurile pe hârtie; gânduri, certitudini, dileme, vorbe, fapte, iluzii, pentru că nu pot să nu-mi doresc să trăiesc normal. Spun ,,degeaba,, , constatând că absolut nimeni nu încearcă măcar să îndrepte câte ceva. ,,Ceva-ul,, de astăzi, cel care mă preocupă și-l clamez de ani de zile pe unde pot, ,,ceva-ul,, meu poartă frumosul nume de ,,limba română,,.
Deși repet vorbe spuse de nenumărate ori, nu mă opresc, pentru că simt cum îmi fuge pământul de sub picioare la propriu. Mai corect spus, ne fuge propriul pământ de sub tălpi; și dacă el, pământul, țărâna, este deja vândut într-o proporție suficient de mare, dacă pădurile și parcurile ne sunt incendiate, dacă malurile apelor sunt infestate cu peturi, dacă ne omorâm la propriu prin diverse metode care mai de care mai drăcești, dacă nimeni nu mai vrea să muncească, ci doar să profite sau să fure, dacă parte din tineri sunt plini de ifose, nemulțumiri (de ce?), aburi toxici și ură, dacă, dacă… totul merge ( un fel de a spune ,,merge,,!) atât de prost, de rău, de bolnăvicios de rău, în fine, ce pretenții să mai am în încercarea mea de a ne lămuri, noi toți, că, poate, am mai avea o cale sigură de revenire. Și anume, aceea a propriului respect, a faptelor individuale, solitare, dar cu un scop benefic, a reamintirii cine suntem, ce istorie avem, ce trebuie să apărăm cu mintea și cu sufletul. Și am putea începe, reîncepe, cu respectul față de limba română. Esența a ceea ce suntem. Limba neamului. Dacă o pierdem și pe asta așa cum s-au pierdut valori și pământuri, puteți fi siguri că în curând vom dispărea cu totul. Lipsa de luciditate dar și de informare a fiecărui individ erodează, încet-încet, structura firească a lucrurilor, și cei care nu ne iubesc – dinăuntru și din afară – își vor freca încântați mâinile, trosnindu-și degetele că sunt pe drumul pe care și l-au propus și își ating țelul-distrugerea totală!
Vi se pare că glumesc? Nici vorbă. După cum arată lucrurile, planurile de jaf generalizat sunt în plină desfășurare, condiționările în ceea ce ne privește și sărăcirea legală a tuturor oamenilor sunt vizibile. Acestea se reflectă mai ales în dezbinarea, ura, panica și nesiguranța instaurate în societatea românească. Numai că foarte mulți cetățeni zic: ,,Da, ai dreptate, trebuie făcut ceva!,,. Și atât. Plecăm mai departe în treburile noastre, în necazurile noastre, că fiecare are câte ceva pe suflet. Dar încerc să-mi lămuresc concetățenii că ,,a face ceva,, începe prin acțiunea și dorința fiecăruia în parte. Conștiința de sine, dreptul de a lua atitudine și de a judeca în cunoștință de cauză, este dreptul vital al fiecăruia de pe pământ. Important este totuși să știi cine ești TU în timp ce ,,faci ceva,,. Ești un tip de valoare –mai ales morală -, îți poți atrage alți tipi de valoare, de aceeași factură. Și nu ne referim la valoare doar cu vorbe, ci cu fapte. Poate nici nu află toată lumea ce anume faci, dar tu știi că faci ce trebuie.
Aici încep eu să mă încurc! De ce ar trebui să existe neapărat o răsplată, de orice fel fie ea, dacă, să zicem, am făcut ceva deosebit?
Nu zic că nu există și astfel de cetățeni care fac lucruri, care cred în menirea și talentul lor. Sunt, probabil, destul de mulți dar, pentru Dumnezeu, de ce ne domină numărul celor din tabăra – mai corect, clanul –care au ca idol răul și distrugerea? Pentru că într-adevăr ,,clanul,, domină tot! Lucifer este stăpânul majorității. Din păcate ea, majoritatea, nu-și dă seama de dominația nefastă sub umbrela căreia trăiește și se ferește doar de ploaie, nu și de bombardamentele cu bolovanii neștiuți, ai negândului (sic!) propriu, al rafalelor de prostie și vorbe neînsăilate și fără conținut. Pentru că la asta s-a ajuns: lipsa unui minim efort de gândire, împreună cu altul de învățare a cuvintelor care să ne exprime acel gând. Normal, coerent, omenesc.
Ascult în jur și nu-mi vine să cred cum NU vorbesc oamenii între ei. Ce puținătate de sunete – căci nici nu pot distinge dacă sunt vorbe – ce șoapte inexpresive și neterminate, ce glasuri searbăde și lipsite de ceva viu în ele, parcă acel om nici n-ar vrea să fie auzit din lipsa propriului conținut de idei. În fine, ca să ne fie și mai simplu, reducem o apreciere sau o constatare la ,,super,,, la ,,uau,, și la ,,mișto,,. Bestial, șmecher, tare, ce distracție pe noi (tinerii), totul e ,,fun,, și e ,,cool,,. Apropo, generația Z care mâine-poimâine sau niciodată, va conduce (Unde? Încotro?) această țară, știe măcar ce vorbește? Știe ce înseamnă cu adevărat să te distrezi, să te amuzi, să te bucuri? Nu cred. O țopăială dezlânată, haotică, obositoare… Ca și vorbirea. Aceasta, pentru salvare, împrumută pe ici, pe colo, (mă rog, exemplele abundă demult în instituții cu pretenții), împrumută deci câte un cuvânt englezesc și-l plasează – ca musca în lapte – într-o propoziție îngăimată cu greu. De ce? Există acel cuvânt, acea expresie, în limba română. Vrem să părem mai șmecheri? Foarte bine, să se învețe limba engleză. Să o știe toată lumea. Dar lasă limba asta, de aici, normală, las-o să curgă așa cum se spune de către cei din generații vechi, ,,ca un fagure de miere,,. Sunt sigură că dacă m-ar auzi careva ,,de astăzi,, spunând așa ceva, m-ar și eticheta: ,,Învechito! Comunisto! Nostalgico!; Mă gândesc însă că, poate, la un moment dat, mai luminați de vreun adevăr, oamenii ar putea să-și pună în ordine mintea și simțirea mai ales, și asta se va vedea cu siguranță și în felul de a vorbi. Sper să apuc. Până atunci însă, constat că haosul, dezordinea, comportamentul inuman al ființei superioare sunt cele care domină și toacă și ucid la propriu.
Până când? Imposibil de spus… Atunci când Frăția Răului nu va mai avea putere , va dispărea din viața și din cloaca Clanului… Dar CUM? CUM?
CRISTINA DELEANU
Comentează