O vizită fugară în Salonic,la mal de Mare Egee, mi-a oferit plăcuta ocazie de a cunoaște cei mai senini ochi din câte mi-a fost dat să văd. Posesorul lor cu nume grecesc s-a născut, culmea, la Craiova! A venit pe lume adus de o barză mioritică, însă intr-o familie de emigranți politici greci, refugiați acolo după războiul civil din Grecia. Bilingv de mic, Apostolos Patelakis s-a considerat toată viața deopotrivă grec și români, Bunicii săi vorbeau acasă doar limba greacă. La fel și părinții. Prin urmare, am învățat limba română la joacă, la cămin și la școală. După liceu a studiat istoria, apucand chiar să și predea, în perioada 1973-1979, până când a hotărât să se repatrieze, chiar dacă, așa cum singur mărturisește, “nu murea de dorul Greciei”, pentru ca nici nu știa prea multe despre ea decât din amintirile celor mari. Apostolos era legat mai mult de România…Și totuși, în anul 1979, la vârsta de 28 de ani, a ales să se repatrieze, împreună cu soția și fiica, și stabilindu-se în orașul Salonic, unde a devenit primul profesor de Limba şi civilizaţia română de la Institutul de Studii Balcanice. 
Deși structura sa este aceea a unui ins sobru și serios, interviul propus de mine a rătăcit și câteva nuanțe mai jucăușe. Care, fie vorba între noi, nu l-au deranjat deloc pe interlocutorul meu! Așa că, după prima fotografie făcută la poalele Turnului Alb, simbolul binecunoscut al orașului Salonic, a urmat, la un ceai, un dialog interesant și plin de miez.
Marina Almășan : -Spuneți-mi, aici, in Grecia, creste praz?
Apostolos Patelakis : – Crește, da, creste și aici! 😄
Marina Almășan : – Și… vă face soția mâncare de praz, ca pe vremuri, in Craiova?
Apostolos Patelakis : – Nu mâncare, ci plăcintă!
Marina Almășan : – Mmm! Sună bine! Dar privind spre trecutul dvs, lucrurile nu au fost mereu vesele și sen ine. Este foarte emoționantă istoria unei familii de greci, care isi lasă totul și vine intr-o altă țară, pt a începe o altă viață. Dvs practic n-ați lasat totul pt a incepe o altă viață, ci v-ați născut în acea “alta viață” a părinților dvs. Cât de amprentată a fost copilăria dvs de istoria părinților dvs ?
Apostolos Patelakis : – Cei care și-au părăsit casa au fost, in cazul familiei mele, părinții și bunicii. Părinții mei s-au cunoscut in România după razboiul civil, cand in Romania au venit in jur de 11000 de greci. Eu m-am născut in Romania, la Craiova, și am trait intr-o familie normală, ca toti copiii din Romania. Nu toți copiii asemeni mie au avut însă parte de așa ceva, ei avand, spre exemplu, unul din părinți ucis în razboi, sau neavând bunici, sau lipsindu-le mătușile, unchii. Eu am crescut ca orice copil normal, și nu am simțit nimic deosebit, eu netrecând prin război. Părinții însă si bunicii își aminteau tot timpul de Grecia. Mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă ascultam poveștile celor mari, care-și aminteau despre satul lor, despre pământuri, despre animale, despre viata în Grecia. Pentru noi acest lucru era bun din doua motive : pentru faptul că mai învățam câte ceva despre Grecia si pentru că învățam limba greacă . Noi, ieșind afară, la joacă, sau mergând la școală, vorbeam aproape numai limba română. Și uite-așa, am crescut bilingvi. Caci in casă se vorbea numai greaca.
Marina Almășan : – Prima poezie pe care ați învățat-o a fost in greacă sau in română?
Apostolos Patelakis : – Prima poezie a fost in română. De fapt, în afara casei eu am avut tot timpul impresia că sunt ca toți ceilalți din jur.
Marina Almășan : – dar nu era ciudat numele dvs, intr-un peisaj dominat de Gigel, Ionel, Costel?
Apostolos Patelakis : – Era mai ciudat mai mult la nivelul profesorilor. Ei simțeau că , în cazul meu,e ceva deosebit ..
Marina Almășan : – Copiii cum vă strigau?
Apostolos Patelakis : – Apostol. “Apostol” eram pt toți. Profesorii, vazând că numele e mai altfel, mă întrebau ce e cu el? Și le răspundeam : sunt grec. Cum și de ce , nu mă întrebau nici ei. Și nici eu nu prea aș fi stiut ce să le răspund.
Marina Almășan : – Ați optat pentru a face Istorie pentru că ați fost interesat de istoria propriei vieți?
Apostolos Patelakis : – Tata a facut niște școli de partid ( la un moment dat, comuniștii greci au trecut in rândurile Partidului Muncitoresc Român) și el avea pe atunci o carte de istorie mai mare și mai groasă – singura carte pe care o avea și el în casă – iar eu eram f incantat că citeam istoria Romaniei din cartea aceea și mergeam la liceu și stiam mai multe lucruri decât ceilalți și așa, ușor-ușor, mi s-a deschis pofta spre istorie ; așa că, după ce am terminat liceul, am dat la facultatea de istorie. Acolo am invatat cât am putut sa invat – că asa era perioada respectivă – dar in orice caz, am avut baze foarte puternice. Toți grecii care am studiat in Romania și ne-am repatriat, am venit bine pregătiți.
Eu, după ce am terminat facultatea , am fost fost repartizat ca profesor și am lucrat 6 ani în România. Ceea ce pentru mine a fost un mare avantaj : când am venit in Grecia eram deja format ca profesor. Bine, au fost diferite dificultăți, de genul : mi se spunea tot timpul : “Ai grijă ce spui!”, “Ai grijă să nu faci propagandă comunistă!”
Marina Almășan : – Da, chiar, cum erați privit aici, in Grecia, ca om provenind dintr-o țară comunistă?
Apostolos Patelakis : – Eu am venit în 1979 aici în Salonic, cu soția mea și cu fetița Marina ( 
😁) , și m-am angajat imediat, pentru că la Școala de limbi balcanice nu era profesor de limba română. Așa că și m-am dus direct acolo. Directorul m-a avertizat să nu cumva să fac propagandă comunistă, căci eu, predând nu unor copii , ci unor adulți ce lucrau in diferite domenii, riscam să dau de cineva care să-mi facă apoi probleme.
Oricum, am observat atunci că ei aveau cu toții o imagine deformată asupra realităților din România. Ei își imaginau că la noi era ca în China. Cum și noi, in România, aveam o imagine deformată despre Grecia. Căci ce vedeam la televizor? Niste aspecte de la Atena, niște greve, batălii între poliție si greviști…
Prima impresie a fost următoarea : când ne-am dus la poliție să ne facem cartea de identitate, am intrat in sediul poliției, unde erau vreo 3-4 polițiști tineri. “-De unde sunteți?” “-Din România”, “Luați loc, ce vreți să serviți, ce vreți să beți?” . Ei de fapt vroiau să ne tragă de limbă, pentru că nu știau nici ei ce să creadă, din tot ceea ce auzeau despre România. Și atunci le-am povestit că erau și aspecte pozitive, și negative. Au ascultat cu atenție și la final mi-au zis : “Ei, uite, acum avem și noi o imagine mai bună despre România, ca înainte chiar nu știam ce să mai credem”.
Marina Almășan : – Și deci, practic, stabilindu-vă la Salonic, v-ați aflat exact în situația în care s-au aflat părinții dvs, când au venit in România : ați luat viața de la zero.
Apostolos Patelakis : – Nu chiar. Ei s-au bucurat de protecția statului român. Noi aici nu aveam niciun fel de protecție. Am și criticat, in cartea mea, guvernul de atunci, pentru că atunci ni s-a dat, fiecăruia, 1000 de drahme. Ca să înțelegeți, atunci un salariu normal era de 8-10.000 de drahme. Așa că i-am criticat. Insă apoi Partidul Comunist Grec a insistat în Parlament și de la 1000 a crescut la 10.000. Noi însă, la început, am pornit de la zero!!! Trebuia să plătim chirie, iar eu trebuia să rezolv si problema armatei.
Marina Almășan : – Aici armata e obligatorie?
Apostolos Patelakis : – Da, pentru că , datorită vecinilor nostri turci, ne simțim în permanență amenințați, asa că problema armatei in Grecia este o chestiune prioritară.
Marina Almășan : – Am o mare curiozitate. Ați venit în Grecia – țara părintilor dumneavoastră și țara care va oferea tot ceea ce , la acea vreme, România nu va putea oferi. Ați început deci o viața nouă. Si totuși, cum de nu ați pus punct României? În viața dumneavoastră cele două țări s-au împletit mereu.
Apostolos Patelakis : – Pai nu se putea pune punct României. Acolo ne-am născut, acolo ne-am format. A fost “prima patrie”. Foarte multă vreme a fost așa, abia apoi a devenit Grecia “prima patrie”. O vreme eram cu mintea mereu “acasă”, în România.
Marina Almășan : – Care a fost prima “actiune” din Grecia, care a vizat România?
Apostolos Patelakis : – In perioada lui Ceaușescu, pană in 1989, nu puteai să faci mare lucru, pt ca ăsta era Sistemul. Veneam doar în vizită, nu puteam nici macar să spun mare lucru prietenilor, care mă tot întrebau cum e acolo, ce se întâmplă, care e treaba? Dar eu trebuia sa tac, nu le puteam spune că “e mai bine acolo”…
Marina Almășan : – Dar era mai bine?
Apostolos Patelakis : – Diferența era enormă! Aici, in Grecia, era lumină, magazine pline cu de 
toate, belșug. Dincolo era întuneric, sarăcie, mizerie, frică. Aici, dacă aveai bani, aveai de toate..
Marina Almășan : – Și ce le spuneați?
Aposotolos Patelakis : – Păi…ce să le spun? Că erau și acolo probleme, ca peste tot! Cum să le spun altceva, că a doua zi mă trezeam dus la Miliție…
Marina Almășan – Ce aduceați, din Grecia, cand veneati să vă vizitați rudele?
Apostolos Patelakis : – Mai mult alimente. Era o peroadă cand n-aveau zahăr, n-aveau ulei, chestii din acestea.. Situația s-a schimbat dupa ‘90. Atunci Comunitatea română din Atena și noi, cei din Salonic am început să adunăm alimente, medicamente, ajutoare. Aceasta a fost prima acțiune. Eram și eu în organizare. Eu sunt , in clipa de față, cel mai vechi din comunitate.
Marina Almășan : – Dar dvs vorbiți de Comunitatea ROMÂNILOR din Salonic. Deci să înțeleg ca dvs sunteți considerat român?!?
Apostolos Patelakis : – Da , din aceasta comunitate face parte și greci care s-au născut in România. Mai ales după ‘75, foarte multi tineri greci, absolvenți de liceu, au plecat să studieze in România. În clipa de față sunt peste 15.000 de greci care au studiat in România. Și multi dintre ei s-au căsatorit cu romance. De atunci și până acum, romancele acestea practic au format nucleul acestei Asociatii. la Atena sunt mai multe asociatii, se mai ceartă între ele, sunt partide diferite, fiecare caută să obțină niște fonduri etc. In Salonic este una singură.
Marina Almășan : – Carțile pe care le-ați scris dvs au practic misiunea de a-i învăța pe români despre Grecia și grecii veniti in Romania și pe greci despre România, țara care le-a acordat azil politic grecilor comuniști. Deci sunteti un “profesor în două țări”!
Apostolos Patelakis : – Cartea “Razboiul civil din Grecia 1946 – 1949 si emigrantii politici greci in Romania 1948-1982” a fost o mare surpriză pentru toată lumea , nimeni nu se aștepta la o astfel de carte. Toți știau că au existat greci in România, că “au avut niște prieteni greci”, “niște colegi greci”, dar nu știau ce-i cu ei.
Marina Almășan : – Cartea este mai “romanțată”, sau este una pur științifică?
Apostolos Patelakis : – Nu, nu, este științifică! Eu am cautat să prezint obiectiv, cât mai aproape de adevăr, pentru că această carte, după ce a apărut in România, a apărut și in Grecia, scrisă de data aceasta pt greci. Aici trebuie să fii foarte atent, pentru că, dacă nu scrii cum trebuie, Partidul Comunist Grec, care-i foarte puternic, iți poate crea probleme. La mine nu au avut ce obiecta. Pentru că eu, in cartea mea, folosesc citate din fostii emigranți din România, ce anume au spus ei prin toate plenarele etc. este defi o “voce” a celor ce au trăit acele evenimente. Cartea a fost o mare bucurie pentru istorici – și acolo și aici – eu fiind singurul dintre emigranții greci din cele șapte țări ( în jur de 60.000, in total) care mă ocup de emigranți, de istoria lor
Marina Almășan : – Cand a aparut cartea?
Apostolos Patelakis : – In 2017 in Romania, respectiv 2019 – in Grecia.
Marina Alm ășan – Ah, deci parinții dvs nu s-au mai putut bucura de această reușită a dumneavoastră…
Apostolos Patelakis : – Nu, nu s-au mai putut bucura…Însă am întâlnit foarte mulți emigranți dintre cei ramași în România – bătrâne grecoaice, căsătorite cu români și care au ramas acolo, in Romania – care mi-au spus “Ne-ai făcut ultima mare bucurie înainte de moarte. Pentru că in fine am înțeles și noi ce e cu noi, ce ni s-a întâmplat” .
Marina Almășan : – Si, după ce ați scris această carte și ați cercetat adevărul, care vă este concluzia : este nedreaptă viața?
Apostolos Patelakis : – Tot necazul ni se trage de la înțelegerea aceea care a fost intre Stalin și Churchill, privind împărțirea zonelor de influență. Stalin nu i-a informat pe comuniștii greci ce s-a hotarât la acea întâlnire și nici Churchill nu i-a informat pe cei de dreapta din România ce anume s-a hotarât. Cand a venit Armata Roșie la granița dintre Grecia si Bulgaria, comunistii greci îi chemau să intre in Grecia…”- N-avem ordin de la Moscova! “ spuneau soldații. Românii – la fel : tot așteptau să vina americanii, și…n-au venit americanii , au venit sovieticii și uite-așa s-a întamplat atunci, așa s-a scris istoria.
Marina Almășan : – Cred că trebuie să vă deturnez un pic, pentru ca istoricul din dvs tinde să transforme interviul nostru relaxat într-o lecție de istorie! 😁 Știți ce vreau să vă întreb : de ce acum, la o vârstă la care generația dvs își plimba nepoții prin parcuri, se uită la televizor, joacă șah, citeste ziarul, dvs continuați să fiți un om activ? Ce faceți, concret, și mai ales DE CE faceți?
Apostolos Patelakis : – Ma ocup în continuare de problema emogranților politici greci, pt că 
este problema care m-a preocupat toată viața si nu pot acum s-o abandonez. Scriu o noua carte, un soi de completare : au existat atâția intelectuali greci, emigranți politici in România. Intre 50 și 68, sediul Partidului Comunist Grec a fost la București și au existat atunci foarte mulți intelectuali care scriau cărți, articole, reviste etc. Eu am acum vreo 20 de astfel de exemple și vreau să le prezint, in noua mea carte, viața si activitatea; ei sunt necunoscuți in Grecia, cu mici excepții. Incerc să le găsesc rudele lor, copii, nepoți…
Marina Almășan : – Asta o faceți pentru dvs ca istoric, pentru familiile lor sau pentru Grecia in general?
Apostolos Patelakis : – O fac pentru mine, pentru ei, pt că e păcat să nu fie cunoscuți. Și sunt singurul care poate să facă așa ceva. Am vorbit cu domnul Adrian Cioroianu, un istoric pe care-l apreciez foarte mult si mi-a promis ca va face o prefață la carte. Plus alți istorici. Mie-mi place ca o carte să aibă mai multe păreri, ca să-i ajute pe cititori să afle mai multe despre valoarea ei .
Marina Almășan : – Spuneți-mi, în afară de această prietenie cu istoricii români, ce altceva vă atrage către România, unde bănuiesc că nu mai aveți rude..
Apostolos Patelakis : – Ba uite că mai avem! Sora mamei s-a casatorit cu un roman, au avut impreună 3 copii, care au ramas în Craiova, deci am trei verișori de gradul întâi.
Marina Almășan – Sunteți și cetățean de onoare al Craiovei. Ati avut pile? 😁
Apostolos Patelakis : – Am avut! ( râde!). Pilele au fost : activitatea mea. Nimeni nu-ți dă nimica dacă nu muncești! Imaginați-va că în ‘90, atunci cand adunam acele ajutoare pentru România, noi fiecare încercam să îndreptam acele ajutoare către orașul nostru, și era o batălie mare. Eu am reușit să îndrept spre Craiova, spre Spitalul județean, un milion și jumătate de drahme sub formă de medicamente. Și n-am încetat niciodată sa fac tot ceea ce pot face pt Craiova. Și sunt încă multe de făcut.
Marina Almășan : – Dar ce anume vă aduce acest titlu de “Cetățean de onoare”?
Apostolos Patelakis : – În primul rand înseamnă o mare onoare. Există și alte avantaje, dar pentru cei ce trăiesc acolo. Eu nu am decât diploma. Dar mă bucur de acest titlu și simt o mare onoare!
Marina Almășan – Dar Craiova ați promovat-o aici la Salonic?
Apostolos Patelakis : – Pe pagina mea de Facebook este prezentă mereu! Chiar recent am avut o întâlnire cu doamna primar Olguța ( Vasilescu- n.a.) , ne-am fotografiat, am discutat…
Marina Almășan : – Spuneți-mi va rog o amintire foarte placută din trecutul dvs. ceva, legat să zicem, …de momentul in care v-ați îndrăgostit prima oară! A fost o iubire dintr-aceea…cu năbădăi?
Apostolos Patelakis : – Au fost multe iubiri! Da, chiar multe! Aveam multe prietene la facultate. Când am fost repartizat, la absolvire, in Maramureș, la Botiza, la școala aceea eram vreo 2-3 bărbați și vreo 20 de femei – învățătoare și profesoare. Și când m-am dus prima dată, țin minte că erau toți adunați acolo, în sala de ședințe, era și directoarea – un pic mai în vârstă decât celelalte, iar cand am intrat inăuntru, am fost intrebat : “- Le vezi? Pe caredin ele o vrei?” Am fost șocat. “- Cum adică – pe care o vreau?” “- Păi, te căsătorim aicea!” Au fost și momente din acestea, amuzante!
Și vă mai spun o situație amuzantă, dar pe asta nu cred c-o scrieți!
Marina Almășan : – Aoleu! Păi…vedeți, nu riscați : ce vă faceți dacă “mă scap” și o scriu?
Apostolos Patelakis : – …păi decideți dvs! M-au chemat, intr-o bună zi, bărbații din Botiza la ei,
la o pălincă și la o vorbă. Și, după cateva minute de “socializare” , mi-au zis “- Uite care-i treaba : toți părinții și toți elevii ne-au zis că ești un foarte bun profesor și că-ți iubești elevii, că explici foarte bine, doar că noi…avem o mare problemă..” …eu am crezut că o să-mi reproșeze faptul că eu eram, pe undeva, ateu, că așa erau vremurile, pe când ei erau foarte credincioși. Dar ei au continuat : “- ..numele ăsta al dumneavoastră, ce fel de nume e, că nu e de-al nostru!”. “Păi..e un nume grecesc. Căci eu sunt de origine grec!” “Deci nu sunteți ungur?!?” au răsuflat ei ușurați! ..”Deci ești grec!! ești de-al nostru!”
Marina Almășan : – Un hobby pe care-l aveți, ni-l dezvăluiți?
Apostolos Patelakis : – Când am fost elev la “Nicolae Bălcescu”, in Craiova, am fost un foarte bun sportiv, am practicat atletismul de performanță! Și toată pregătirea de atuncea se păstrează : chiar dacă eu nu mai practic acum atletismul, eu merg foarte repede, nu obosesc, merg și kilometri întregi! Deci s-a păstrat ceva din perioada aceea.
Marina Almășan: – Cântați?
Apostolos Patrlakis : – Sunt rămas în urmă cu cântecul și cu dansul.
Marina Almășan : – Gătiți?
Apostolos Patelakis : – Nu, eu numai cand văd ceapa, deja lăcrimez!
Marina Almășan : – Acum mai mâncați mâncare românească?
Apostolos Patelakis : – Da, nevastă-mea știe să gătească de toate! Primim și foarte multe pachete din România, că avem foarte mulți prieteni, chiar și din Maramureș primim, de la prietenii de acolo, ne trimit slănină, cârnați și ne trimit și mălai, și facem chiar și mămăligă, ceea ce in Grecia nu se face. Tot timpul de Crăciun avem sarmale, avem salată de boeuf, chestii pe care grecii nu le au.
Marina Almășan : – Muzica românească o ascultați?
Apostolos Patelakis : – O ascult. Îmi place Aurelian Andreescu – cu al său “Copacul”, și mai sunt cântece de-atuncea care-mi plac și, după ce lucrez mai mult la computer, îmi zic “Ia să mai ascult ceva din România!” ; și apoi mai ascult și Elvis Presley, că era în mare vogă, in tinerețea noastră. Apoi Tom Jones, Beatles.
Marina Almășan : – Care este cea mai importantă valoare pe care v-au transmis-o părinții dvs și care v-a ghidat, în timpul vieții.
Apostolos Patelakis : – In primul rand mi-au cerut să fiu corect, să fiu cinstit, să fiu curat și să mă țin de cuvânt. Eu am căutat să fiu “profesor” nu numai la școală, ci și în viața de zi cu zi, cu prietenii, cu cei din jur. Nu pot să-i învăț pe cei din jur ceva, și taman eu să nu respect ceea ce “predic”, așa cum face medicul care spune “Nu fumați”, iar el e cu țigara-n gură! Deci dacă-i spui studentului “Citește!”, trebuie tu însuți să citești, inainte de toate!
Marina Almășan : – Apropo de citit, care este “cartea copilăriei”, cea care v-a marcat evoluția?
Apostolos Patelakis : – Eu, fiind elev la clasa de educație fizică, am fost înclinat mai mult să fac sport și nu prea citeam romane, decât cele ce erau obligatorii la liceu. Acum, când citesc biografia altora și văd ce lectiri aveau, in copilărie, îmi dau seama că eu am rămas mult în urmă, și le citesc acum, cu întârziere!
Marina Almășan : – Care este dușmanul cel mai mare, al dvs, în viață?
Apostolos Patelakis – Ce mă deranjează cel mai mult dintotdeauna este că politicienii una spun și alta fac. Avem, comparativ cu Romania, politicieni foarte mari . Aici n-a fost acea “ruptură” de 40-50 de ani, aici a fost o continuitate și deci am fi putut avea conducători foarte mari și, iată…ce să vezi? suntem acum la același nivel cu Romania, deși Romania a trecut printr-o perioadă foarte dificilă. Și mă deranjează foarte mult când vin aici români și îi aud cum se tot plâng că “ce rău e in România”. Păi, măi fraților, voi uitați de unde ați plecat! Voi, in 30 de ani, nu numai că ați recuperat : ne-ați ajuns dar ne-ați și depășit!
Marina Almășan : – O să va mai pun câteva întrebari punctuale : O personalitate a istoriei universale care v-a marcat?…
Apostolos Patelakis : – Nicolae Iorga, fără îndoială.
Marina Almășan : – Din “Legendele Olimpului” spuneți-mi un zeu pe care-l admirați.
Apostolos Patelakis : – Zeus. Pentru că el era cel mai important și hotăra totul.
Marina Almășan : – Vă mulțumesc mult pentru acest interviu!
Apostolos Patelakis : – Vă mulțumesc și eu!
.
Comentează