Cuvântul „urâte” e, desigur, o intenționată exagerare. Ca sa vă atrag atenția. Editorialul meu nu se referă neapărat la duduile hidoase. După cum spune o vorbă înțeleaptă, „nu există femei urâte, ci doar bărbați care… nu au băut destul”!😁
Rândurile de față se referă, de fapt, la femeile „comune”. La acele femei care toată viața au stat cuminți în banca lor, la femeile care au un chip banal și un fizic comun, care nu intră în bătranețe scrășnind din dinți, călcând prin hârtoape și împiedicându-se de amintiri. Le am în vedere așadar pe femeile care nu și-au petrecut toată viața reflectându-se în oglinzi, care nu au gâfâit în goana lor de a se alinia ultimelor trenduri ale modei, care nu au generat Oh-uri și Ah-uri admirative în jur, sfărâmând inimile a mii de bărbați cu frumusețea lor răpitoare.
Toate aceste femei sunt, în felul lor, fericite. Ele nu resimt atât de dramatic trecerea anilor. Pe trupul lor ridurile se încolonează firesc, celulita se instalează pașnic, kilogramele se adună fără a crea drame, părul încărunțește la vedere, iar ochelarii se așează pe nas cu nonșalanța cu care o fac cloștile, pe ouă. Femeile banale nu intră în panică atunci când gravitația le apropie sânii de buric, nu se pierd cu firea văzând cum gușa le devine un fular de care nu mai pot scăpa nici vara; monturile le lasă reci, căci oricum tocurile de 12 cm nu făceau parte din ADN-ul lor. Nu suspină când se suie pe cântar și nici când masculii feroci ai planetei trec indiferenți pe lângă ele, căci s-au obișnuit de tinere ca bărbații să le bage în seamă doar pentru a le lăsa să urce primele în autobuz. Au și ele unul acasă ( ma refer la bărbat, nu la autobuz! ) – l-au câștigat cu greu și se roagă la toți sfinții să nu fie părăsite de el taman acum, la bătrânețe, pentru alta mai tânără…
Femeile deloc frumoase îmbătrânesc liniar și fără hâc-uri, găsindu-și fericirea în făcutul zacuștii pentru la iarnă, în administrarea nepoților și în sesiunile de bârfă cu vecinele de bloc. Le e și lor dor de tinerețea lor, dar nu pentru că aceasta era într-atât de spectaculoasă, ci pentru că atunci le încăpeau rochițele de stambă din șifonier, nu le dureau șalele și aveau ceva mai mulți bani. Pentru „nefrumoase”, a îmbătrâni este o etapă ca oricare alta a vieții, ea nu crează drame, nu îndeamnă la bisturiu și la alte acțiuni chinuitoare, nu conduce la sinucideri.
În schimb pentru divele răpitoare, trecerea anilor este o armă letală, îndreptată asupra frumuseții lor. Invidia de care au avut parte, pentru succesul obținut pe spezele chipului lor angelic și ale trupul impecabil, se transformă, la un moment dat, în compătimirea celor din jur pentru ” halul în care au ajuns”.
Nu-i ușor să îmbătrânești când ești frumoasă, ba e chiar al naibii de complicat. Îți trebuie nervi de fier să-ți accepți ridurile, celulita,firele albe,colăceii de pe abdomen; te scot din minți mușchii ce refuză să-ți mai țină ferm posteriorul cu care ai îmbolnăvit atâția bărbați sau sânii de la care au supt speranțe admiratorii. Rândurile acestora din urmă se subțiază, încet-încet și devine un adevărat supliciu fiecare bărbat care trece pe lângă tine fără să-și întoarcă privirea. Ca un pumnal în inimă recepționezi fiecare șoaptă a „binevoitorilor”, pe care o surprinzi cu coada urechii : „Nu mai e ce-a fost!”. Adică tu. Tu nu mai ești ce-ai fost… Lupți din răsputeri pentru a-ți păstra tinerețea fără bătrânețe, cauți rețete miraculoase, plătești, suferi, speri, sfârșind prin a deveni ridicolă, căci lumea e rea, iar tu nu te poți pune contra curentului, nu o poți înfrunta..
Îmbătrânești, iar urâtele se simt, în sfârșit, răzbunate. Pentru că, iată, Timpul v-a adus la un numitor comun, oglinzile vă spun aceleași cuvinte și singurele lucruri care vă mai despart au rămas amintirile..
P.S. Ce bine că nu am fost niciodată o frumoasă!
Comentează