Bombănelile Marinei Diverse Editoriale

Gustul nou al Crăciunului

E Ajun. Un nou Crăciun, un nou final de an.
Teoretic, anii curg cu aceeași viteză, sărbătorile se succed cu aceeași ritmicitate.
Luminița, minunatul meu regizor de-o viață, mi-a spus, într-o bună zi, că, de la un moment dat, mi se va părea că timpul curge mult mai repede, că anii se sfârșesc mult mai rapid. Încă nu simt asta, dar m-au îngrijorat spusele Luminiței și aștept cu sufletul mic-mic această senzație…
Deocamdată, totul e la fel…și totuși altfel. Mai ales de Crăciun.
Brazii au rămas “în vogă”. Plasticul înlocuiește însă mirosul cetinii de brad, din copilărie. E drept, covorul din sufragerie răsuflă ușurat : nu va mai ploua pe el cu defuncte ace de brad. Brazii noștri vor rămâne vesnici verzi, de la an la an, până când vor fi despachetați din nou nu din păduri, ci din cutii de carton, dosite prin balcoane și debarale. Vor fi dați cu spray-uri care le vor presăra nea artificială pe crengi, sau vor împraștia în jurul lor mireasmă contrafăcută de pădure. Brazii fake din viața noastră completează imaginea de “artificial” care ne domină vremurile…
Cozonacii au rămas la ordinea zilei. Vor trona pe masa de Crăciun, cum o fac de când eram copii. Pe atunci, ne împiedicam printre picioarele mamei, care baleta prin bucătărie, tranformând mormanul de faină, ouăle, stafidele și nuca măcinată, în pufoase construcții ce intrau în competiția cu vecinele de bloc. Cozonacii erau bine-crescuți ( cum trebuia să fim și noi, copiii, însă într-un alt sens! 😉) , în casă mirosea a rom, a gustos, a sărbătoare. Mama era obosită, noi – fericiți, sărbătorile aveau un gust nedeslușit, dar tare plăcut.
Cozonaci sunt și acum. Nesfârșit de mulți, de diverși. Rafturile supermarketurilor se frâng sub povara lor. Unii si-au luat nume” de scenă” : panettone. Sunt fățoși și au preț piperat. Însă nu vor fi niciodată mai buni decât cei ai mamei…

Moșul, deși era Gerilă, nu lipsea niciodată de la apel. Era sărac și el, la fel ca toți românii. Dar se găseau , în sacul lui, destule cât să ne bucure așteptările. Îl pândeam noaptea la culcare, până când complicele lui, Moș Ene, ne lua în țara lui, pentru a ne pune dimineata, în fața faptului împlinit : sub brad ne așteptau cuminți cadourile de la celălalt, care naiba știe cum, nimerea mereu ceea ce ne doream. Acest “ceea ce” era , pe atunci, extrem de simplu: ultimul “Jules Verne” apărut în librării, o pereche de patine, o căciuliță multicoloră, eventual asortată cu o pereche de mănuși. Bucuria era imensă, în totală contradicție cu valoarea efectivă a darurilor.
Astăzi Moșul se mișcă, cu talent, printre dorințele românilor. Sub brad încape orice, de la inele cu diamant și smartphone-uri de ultimă generație, până la BMW-uri nărăvașe. Lumea este sufocată de invazia de “moși”: până și casierele de la supermarket și liftierele de la instituțiile statului au fost dotate cu căciulițele legendarului personaj. Îmbrăcați în halate roșii cumpărate la preț de nimic, Moș Crăciunii Prezentului au devenit pata de culoare a cenușiului cotidian : vând lozuri și “kurtos calacs, repară masini în service-uri, se mișcă de la o gradiniță la alta și de la un târg de Crăciun la altul, speriindu-i pe copiii care-i știu, din povești și poze, altfel..
Gustul nou al Crăciunului mișună printre amintirile noastre. Era mai sărac cel de odinioară. Dar parcă mai special și mult mai adevărat…

Uscatoare rufe