Mi-a fost mereu frică de puterea gândului. Când eram mică, imi amintesc cum îmi priveam, concentrată, câte un coleg de grădiniță și mă gândeam : “o să se împiedice!”, după care mă prăpădeam de râs, văzându-l cum se adună de pe jos. La un moment dat – cred că eram prin clasa întâi – i-am spus bunicii, mai în glumă, mai in serios, în timp ce făcea niște clătite apropiindu-se prea mult de aragaz: “- Buni, o să-ți ia șorțul foc!”. “-Ia vezi-ți tu de păpușile tale!” – mi-a răspuns, țin minte, ușor răstit. Am plecat supărată în camera de alături, numai bine cât să o aud , peste câteva clipe, pe Buni țipând ca din gură de șarpe. Îi luase șorțul foc…
Am multe astfel de exemple, cărora le-am găsit mereu explicații hazlii, în care cuvântul “coincidență” apărea cel mai des. Până când cineva, un șmecher priceput la astfel de lucruri, mi-a vorbit despre puterea gândului. M-am îngrozit…Mi-a povestit inclusiv despre inși care, exersându-și cu dibăcie această forță, reușeau să inducă în viețile celor din jur năpaste crunte : tragedii familiale, boli grele, pierderi de toate felurile, întâmplări nefericite. Atunci am început să mă tem de gândurile mele și am încercat să evit să gândesc negativ, mai ales la adresa oamenilor. Chiar și a celor foarte răi. Răi cu mine și răi în general. Îmi spun mereu în minte că “oamenii sunt buni, doar contextul îi face răi”. Știu că n-am dreptate, că există destui oameni răi organic, al căror venin nu are nicio legătură cu acel “context” și pentru care suferința pe care le-o provoacă celor din jur e un soi de “orgasm” capabil să-i propulseze către al nouălea cer. O știu bine, căci trăiesc printre astfel de oameni. Și îmi permit să extind definiția: “omul rău” nu este doar cel care face rău, ci și cel care, având pârghiile, forța și poziția necesare pentru a opri Răul, n-o fac. Sunt vinovați în aceeași măsură.
Dar, cum spuneam, chiar și în cazul lor, încerc să domolesc gândurile negative, căci mi-e teamă de puterea gândului meu și, în general, de efectele ireversibile pe care le pot induce blestemele noastre.
Uneori, mărturisesc, mi-a alunecat gândul aiurea, fără să vreau și am pierdut frâiele sale – căci armăsarii minții noastre nu pot fi struniți chiar mereu, la comandă – și am aflat apoi cum oameni care ( îmi) făcuseră mult, mult rău, au pățit deodată lucruri mult mai rele. Boli crunte sau pierderi dureroase le-au amprentat cursul vieții, la puțină vreme după ce-și frecaseră palmele că Marele Rău le-a reușit… Nu, știu bine că nu ( numai) gândul meu era la sorgintea lor – aș deveni un instrument mult prea prețios pentru puternicii Lumii – însă el, adunat cu gândurile celorlalți destui nedreptățiți, a creat acea forță care a făcut dreptate. “Justiție divină” îi spun cei care nu pot explica altfel nenorocirea ce se abate brusc asupra unui om care a făcut rău sau a uneltit împotriva unui om bun. Spuneți-i oricum, ea există. Și o putem numi, pur si simplu, răsplată. Fiecare din noi o primim. Iar atunci când ea este neașteptată și cruntă, cand nu-i puteți găsi explicații, dați, vă rog, timpul înapoi și recapitulați-vă faptele. Veți descoperi acel Rău pe care l-ați făcut cuiva, unui seamăn… V-ați bucurat, poate, că “victima” răului vostru nu va ști niciodată de unde i se trage, că ați reușit să “ștergeți urmele”, să “lucrați curat”. Ce copilărie! Totul se află, în zilele noastre! Totul se știe, totul se plătește, în viață!
..Feriți-vă, așadar, să faceți rău! Nu subestimați Justiția Divină! Însă, până la ea, nu subestimați puterea gândului! Încercați să va opuneți tentației de a sădi nedreptate și suferință în jurul vostru și nu cădeți în capcanele celor care vă folosesc ca unelte pentru a face rău : veți fi în egală măsură vinovați și pedeapsa nu vă va ocoli!
…Eu una încerc să gândesc mereu pozitiv, să nu cad în ispita de a dori Rău celor ce îmi fac rău. Încerc. Sorțul bunicii, cel care luase foc în copilăria mea, a fost un nimic, pe lângă efectele pe care le pot avea gândurile noastre.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : ALINAN
Comentează