Doaaaamneee!
M-a pus naiba de am tradus ieri un articol de pe un site străin, în care niște psihologi iscoditori le așezau sub lupă pe acele femei, care au ajuns la concluzia că bărbații nu le mai sunt deloc necesari. Distinșii specialiști trăgeau în plus niște concluzii vis-a-vis de vârsta la care, cel puțin teoretic, noi, femeile, n-am mai avea nevoie de aceștia în viața noastră și de consecințele nefaste ale unei asemenea atitudini..
Dincolo de numărul mai mult decât îmbucurător de vizualizări și like-uri obținut se articolul meu, și care mi-a confirmat interesul pentru tema aleasă, m-am trezit pe cap cu o duduie dintr-un bloc vecin, femeie pe la 50 de ani, supărată tare pe “inepțiile publicate de siteul nostru deraiat”. Am încheiat citatul. Că cică ea e divorțată de peste 20 de ani, și că îi este foarte bine așa, că nu vrea să audă nici în ruptul capului de bărbați, că toți bărbații sunt niște porci și că, vai, ce bine e să nu te bată nimeni la cap, să fii liberă ca pasărea cerului, să nu speli izmene, să nu calci cămăși și să nu trebuiască să gătești ce-i place Lui, și nu ce-ți place ție! Că nu e deloc nervoasă, așa cum zic psihologii ăia, că nu e nici plictisitoare, că de ce le-am făcut eu frustrate pe femeile care zic că se descurcă perfect fără bărbați și că nu se simte deloc “mamaie” , așa cum suna concluzia mea pesimistă ( de fapt, nu a mea, ci a oamenilor de știință cu care m-am înhăitat, în calitate de traducător). Deși ieri a fost o zi atât de frumoasă , cucoana era atât de belicoasă, încât zici că cineva o luase de mână , îi dăduse chiloții jos și o pusese în fața camerelor de luat vederi, atât de înverșunată era împotriva articolului postat pe site-ul nostru! Acu’, dacă nu aș fi cunoscut-o pe vehementa mea contestatară de vreo 10 ani buni, poate că aș fi simțit niscaiva remușcări și i-aș fi boscorodit în gând pe psihologii care , cu concluziile lor, m-au băgat în gura femeii! Dar schimbul nostru de replici, desfășurat în fața blocului și în prezența unor martore (care intuiesc că făceau parte din aceeași categorie, întrucât încuviințau tacit la tot ce spunea cucoana!) nu a făcut decât să-mi confirme câte dreptate aveau, de fapt, autorii studiului. Femeia era recunoscută în bloc ca fiind o ciudată, o persoană dificilă, greu de “gestionat”, o însingurată având însă o logoree ce depășea debitul celui mai grăbit fluviu din lume. O persoană enervantă și sâcâitoare, care avea drept hobby, pe lângă urâtul bărbaților, cârcoteala la adresa tuturor.
Singurătatea este, fără îndoială, o boală grea. Să fii căsătorită cu cei patru pereți ai casei nu rămâne fără urme.. A ajunge să spui, tu, femeie, construită pentru a iubi și a fi iubită, că nu dai doi bani pe bărbați , că tu de fapt ești fericită că ești singură și că nu vrei să vezi picior ( mă rog…) de mascul în viața ta, lucrul acesta nu poate fi explicat decât în două feluri : fie te afli în situația vulpii care, neputând ajunge la struguri, spune că sunt acri, fie rotițele din mecanismul tău interior au prins a se învârti aiurea, oprindu-te să mai judeci și funcționezi normal. “Ba, mi-e foarte bine așa!” – insista femeia, secondată de încuviințările cucoanelor urât(e) încruntate din jur, în timp ce eu mă căzneam să pledez, cu toate argumentele din dotare, pentru miracolul iubirii, pentru binefacerea adusă în viața noastră de un bărbat bine ales, pentru incontestabilele avantaje ale mersului în “pas de deux” pe bulevardele vieții.
N-a fost chip să urnesc stâncile din fața mea din încremenirea lor interioară! Am făcut, la un moment dat, un nepoliticos stânga-mprejur, lăsând în urmă grupul compact de “mamăi” anti-bărbați și alegând să mă consolez cu numărul-record de vizualizări al traducerii mele. …Q.E.D.!
Comentează