Cu ceva timp în urmă, publicam tot aici o “Bombăneală” dedicată minciunilor care sufocă relația în cuplu. Dădeam exemplul unor cunoscuți, de fapt al unei nefericite care se complăcea într-un carusel al minciunilor servite ei, de ani buni, de cel ce-i figura în acte ca “soț”. Omul făcea față cu brio unei vieți duble, mințind copios, stereo, două femei deodată. Cealaltă nu mă interesa, pentru că n-o cunoșteam decât dintr-o încrucisare întâmplătoare, pe un aeroport. Prietena mea însă se transformase într-un munte de suferință, care mai prindea câțiva centimetri în fiecare zi, odată cu fiecare minciună încasată. Am simțit nevoia să trag un semnal de alarmă pentru toate femeile care (au sentimentul că) sunt trădate și nu iau nicio măsură, complăcându-se într-o sitiație ce nu duce, de fapt, nicăieri altundeva, decât către un dezastru.
La câteva zile după ce am publicat editorialul, m-a sunat revoltată o colegă din TVR, luându-mă de guler – la figurat, firește! – cum că “cine-mi dă mie dreptul să scriu despre ea?” Am rămas “bouche-be”, cum spune franțuzul. M-am căznit să-i explic că nici gând să mă fi referit la ea și că, la drept vorbind, nici măcar nu știam că traversează un astfel de moment de cumpănă, în căsnicia sa. “- Cum nu știai?!? Doar știe toată televiziunea, de ani de zile!” Disputa telefonică a mai durat câteva minute, respectiva susținând sus și tare că editorialul îi era dedicat și că ce se face ea, dacă află soțul. “- Păi…- am întrebat-o eu, perplexă – dacă tot spui că te regăsești în situația prezentată de mine, cum Dumnezeu de ți-e frică de soțul tău? Nu EL este cel care ar trebui să fie în culpă, să se simtă vinovat?” Răspunsul femeii : că nu e treaba mea și că să nu mă mai bag în viața altora. Că ea n-are soț de pierdut și că felul în care-și construiește viața e fix treaba ei. De atunci nu mă mai salută..
…Am mai pățit situații de acest gen : în care cititorii mei – pe mulți nici măcar nu-i cunoșteam – s-au regăsit, în scriiturile mele. Lucrul acesta nu poate decât să mă bucure : e minunat să știi că gândurile tale, sfaturile tale, semnalele tale, până la urmă propria ta experiență, pot avea un impact asupra celor cărora le sunt adresate. Situația de față însă mi-a dat de gândit. Și nu pentru că aș fi avut vreo remușcare : nu greșisem cu nimic, relatasem un simplu fapt de viață, fără să dau niciun nume sau vreun detaliu care să-mi “demaște” sursa de inspirație. Dar mi-am dat seama că problema este mult mai adâncă decât o prezentasem eu, în stilul fugar și sprințar al “Bombănelilor” mele.
Că există destule femei fraiere ( sau poate nu) , care-și spulberă șansa la fericire, complăcându-se în relații schiloade, motivate doar de comoditate, inerție, teamă sau vreun interes anume, dar care nu are nici el nicio legătură cu iubirea, respectul și devotamentul. Că, deși cunosc bine hibele partenerilor lor – uneori de netolerat! – există destule femei capabile să meargă înainte cu ochii inchiși sau vârându-și capul în nisip, precum struții. Femei care strâng din dinți și își continuă supliciul, având alături soți alcoolici, violenți, grobieni, afemeiați, dar care le oferă dacă nu un statut financiar de invidiat, măcar pe acela de “femei măritate”, de care se agață cu disperare.
Dacă cineva dintre dumneavoastră va vrea să mă mustre, din nou, pentru că am scris despre situația din familia sa, îi spun de pe acum că nu m-am referit nicidecum la dumneaei, ci la femeile proaste! Iar cititoarele mele nu sunt așa.
Rubrică oferită de :
Bravo! Felicitari pentru articol!