Ca o moară stricată, bombănim ori de câte ori ni se aruncă, la fileu, vreo pasă convenabilă nouă. Una care să nu ne scoată din zona ușor tâmpă și simplistă a putințelor. Știm că vrem ceva, nu neapărat ce, dar important este să dorim și să nu facem mare lucru pentru a obține, pe drept. Chiar nu putem fi mai buni, dacă nu acceptam cu demnitate, ce avem în tavă. Cu ea mergem să servim pe la masa cunoscuților. Ne recomandă oarecum. Și oferă de pe ea, mai mult decât am putea da noi din cuvinte.
Dar cum să vorbești despre tine, când nu ți-ai simțit atingerea, când nu ai rupt bucăți să le dai la câini, când nu ai sfâșiat diminețile cu pasiune, când nu ai îndrăznit măcar să visezi, de frica coșmarului ? Când nu ai trăit nici măcar jumătate din tine, cu toate frustrările, dezamăgirile, hohotele laolaltă, nu poți, dar chiar nu poți, să te destănui cuiva.
Ai știut vreodată cum e să-ți fie frică pe bune? Cum e atunci când tot ce știi și poți să faci se ascunde? Ca la reduceri, frica vine într-o ofertă de nerefuzat. Prețul său e oricum supraevaluat. Și nici materialul nu e din lotul acela superior. Am o întrebare – nebunia e contagioasă ? Se ia ? Că de e așa, mi-e teamă că sunt infestat cu disprețul său asupra a tot ce-i onest. Bufonii au depășit linia imaginara a circului și ne invadează. Zboară pe străzi, rănesc în fericiri, pângăresc visele și mai presus de toate, strică frumosul.
Eu am boli, vicii, dar nebunia asta în a zice ce-i bine și ce nu, ce-i moral, ce-i cuviincios și ce nu, îmi istovește complet cumpătarea. Încep să mă întreb dacă anumite complexe nu încep să ia formă umană. Ba chiar mă ia și frica. Cu ea o putem rezolva. Facem schimb de numere, apelări directe, împrumut de lungă durată și putem conviețui în prietenie mulți ani înainte. Dar cu minciuna de a fi altceva decât suntem, nu vom reuși vreodată să ne-mbrăcăm.
Există vise, bune, și oameni care le spulberă. Avem elan, dorință și putere, dar și iubirea care ni le dărâmă. Și se întâmplă, în cele mai dese cazuri, să avem și profesionalism, cunoștinte și inteligență. Degeaba. Ni le umplem cu iubire, din sacrificiu, vor spune idealiștii. Tipul acesta de iubire începe să-mi provoace o teamă, fiindcă-i supliciu. Iubirea mea e sinonimă cu susținere, cu ceva gratis. Nu se cumpără, nu se vinde, nu se roagă, nu se spune. Se face. Și e nevoie de doi, deplin, dezinteresat, vindecat.
Există pe lumea asta un milion de motive să trăim, să iubim, sa facem sex. Există un milion de motive ca viața să ni se pară frumoasă fără să o încadrăm neapărat, ca într-o ramă prăfuită, în standarde cu epitete depășite gen familie, trai, casă și masă și pomi plantați haotic, care se usucă în 4-5 ani. Tot la fel de multe motive avem și când vine vorba de nebunii. Nu sunt doar un trend care dă exotic în peisaj, sunt fix elementele care ne scot, pentru totdeauna dintr-un sumbru decor. Bine, înțeleg, nu suntem toți făcuți să fim artiști, să fim colorați și mai ales, să trăim intens, dar nici zombie pentru vecie nu e recomandat.
Tocmai de asta știu. Din vina noastră, s-ar potrivi să le facem pe toate. Dar să fie multe și să nu ne pară rău de ele. Să nu ne plângem c-am greșit, să nu punem la saltea, să nu amortizăm în altele, să nu râdem de alții când nu suntem perfecți și mai ales, să-i iubim pe imperfecți. Ei ne sunt viitorul. Și când ne dezamăgesc. Și chiar dacă toate se dau la reduceri, găsindu-se peste tot, trebuie să ne menajăm și să alegem brandul. Reducerile-s pentru slabi … Viața nu e o reducere, e mereu “ new collection “!
Sursa foto: javitas.info
Comentează