Nu știm destul. Niciodată. Oricât de tare ne-ar face plăcere să ne batem noi cu pumnul în piept, în rol de înțelepți, cunoscători a toate, nu ajungem nici măcar cu gândul la vreun nivel suficient din care să putem răsufla ușurați că le știm și pe astea. Trecem, mai ceva ca taifunul, prin fiecare experiență și nu punem, măcar pe din dos, câte ceva și-n bagajul nostru. Ori sunt eu pe apa sâmbetei dus, ori poate că mersul lucrurilor e altul și lumea n-are habar de el!
Viața e făcută din cunoaștere. De orice natură ar fi ea! Iar superficialitatea unora mă irita chiar mai tare decât prostia altora. Cu prostia nu te poți lupta, e de multă vreme instalată și chiar și morile de vânt au ruginit de la atâta încercare de îndreptare. Dar oamenii care-și irosesc luminile, care-și frământă chipurile în inutilități, care se pierd cu mediocri și aleg ca răspuns dat lumii de talentul lor, oricare ar fi el, mediocritatea, mă întristează la maxim.
De ce să arunci fără să simți, o mână de virtuți? De ce să te pierzi și să nu cauți mereu să tinzi către înalt? Poate că uneori ar face bine să te privești și să te întrebi pur și simplu ce-ai făcut până în prezent. La un banal calcul matematic, îți vei da seama că dă cu rest și că dobânzile sunt covârșitoare, asta pentru că ești oricum, dar nu și prost! Ai un fel de brânză bună, că tot e la modă naturalul, în burduf de câine lâncezit care consideră că totul i se cuvine și că lumea e un soi de ceva care trebuie să se construiască așa cum vrea în jurul lui!
Eu știu de mic o treabă sigură – că pot fi mai deplin dacă încerc să caut! Și căutarea aceasta, de orice natură, te dezvoltă. Autocompătimirea, limitarea la un singur nivel, cel mai de jos nu face bine nimănui și chiar tâmpește pe alocuri. Și strig, fără să-mi pese dacă mă condamnați sau nu! Întregul nostru univers e mixc și noi suntem atât de nesemnificativi și mici în aparență! Dar împrospătați, ca niște cavaleri ai frumosului, cu multă cunoaștere, evoluăm. Asta-i cheia salvării fiecărui individ și mai apoi poate spune că da, începe să cunoască puțin.
Și nu-i mai blamați pe cei cu școală, pentru că ei pot vedea dincolo de prostie, dincolo de un statut, dincolo de plafonarea continuă! Istoria cu școala vieții e benefică. Ajută! Cărțile nu-ți oferă practica, dar cea de pe urmă trebuie să-ți fie adjuvant. Și chiar nu doare puțină cultură generală. Trage cu ochiul la un film ( sunt vreo 20-30 de capodopere pe lumea asta ), cunoaște-ți autorii din literatura română ( rezumatele-s destul de simple ), ia un atlas, pune-ți un glob pe televizor, în loc de pește și mai lasă bârfele despre staruri. Pentru că nimic nu se compară cu A ȘTI!
Puterea lumii vădește cunoaștere și oamenii aleși sunt cei care înțeleg că nu pică nimic și că întreg sistemul pe care-l numim EU, e un mix, băgat ca la Nutribullet, între muncă, dăruire, curiozitate, știință, evoluție și distracție. Pe acolo sae situează și fericirea, care nu-i altceva decât momentul în care ce ai coincide cu ce ti-ai dorit, totul completat de o indescifrabilă stare de bine. Eu și-acum mă minunez de cât de puțin știu! Și chiar de-s pufan, am trăit în cei 28, cât mulți în vreo 70! Dar nu se spune asta, ci se artă în cel ce ești, în priviri, în uitatul la ieri, în drumul cu barca prin toate hopurile la care ești supus!
Pentru că suntem români, tragem, că ne place, ce altceva decât o pură și sănătoasă concluzie, pe principiul EAT, PRAY, LOVE – bagă la cutie, împrietenește-te cu minunata curiozitate, citește, ascultă, nu nega și nu murdări ceea ce ai putea contrui, pentru că omul e făcut să învețe și până ajunge la denumirea în cauză, tot un soi de primată rămâne! Și nu mai crede tot, cercetează, pentru că viața e un balans între ce vor alții să fie și ce e! Încearcă să poți fi, pe deplin, TU!
Foto: Ana Maria Halalai
Comentează