Cuvântul “umilință” a fost cel mai des rostit cuvânt, în ultima săptămână. Unii l-au rostit cu obidă sinceră și cu durere în suflet. Altora li s-a învârtit în gură că..”așa dădea bine la televizor”, deși mintea lor știa șiret că la acest deznodământ al “umilinței” puseseră și ei umărul, ani la rând. Oamenii simpli au rostit cuvântul cu ..simplitatea care-i caracterizează, mulți nici măcar înțelegând , de fapt, ce li se va întâmpla, acum că, ușa Schengenului le-a fost trântită în nas. Ei știu că viața lor va fi la fel de grea, cu sau fără Schengen. Dar umiliți trebuie să ne simțim. Și o simte și analistul politic, dar și Gheorghe de la coada vacii, căci și “7 clase”-le sale îl ajută să proceapă batjocura la care a fost supusă, cu martori (prea tăcuți), România lui. De neiertat. Dar până și Gheorghe bombăne, în timp ce-și multe vaca schiloadă : “ curand, cand va fi să fie, vor merge la urne și-i vor vota tot pe ăia, vinovații!..”.
Da, este absolut necesar să ne simțim umiliți, să ridicăm în sfârșit, cu macaraua demnității, mult prea curbata coloană vertebrală ce ne ține, de decenii, în poziția “ghiocel” . Ni s-a refuzat, în mod absurd, prin votul nemernic al unei singure și neașteptate țări, un drept meritat. Este scandalos cum suntem tratați ca niște slugi, taman de către cei care își fac mendrele prin biata noastră țărișoară, jupuind-o temeinic de bogățiile ce i-au mai rămas.
Revolta bruscă și legitimă a populației este îndreptată împotriva unei stări de lucruri care ar fi trebuit să ne nemulțumească de ani buni. Dar, mă întreb eu, oare acest sentiment al umilinței n-ar trebui să ne cutreiere și din multe motive, mult mai aproape de sufletul nostru?
Da, sunt pe deplin de acord să înlocuiesc Viena cu Roma, valsul vienez cu chansoneta franțuzească, șnițelul vienez cu kebabul turcesc și pârtiile de schi din Kitzbuhel cu plajele din Tenerife, să-mi închid contul de la Raiffeisen și să mă dedulcesc cu bomboane “Bucuria” în locul celor înfășurate în chipul lui Mozart.
Dar, dacă tot m-au făcut austriecii să mă simt umilită, voi continua să găsesc destule alte motive s-o fac și în afara acestui subiect.
Dacă aș fi pensionar, bunăoară, m-aș simți umilit de toată tevatura ce se face în jurul amărâtelor de pensii, inducându-li-se părinților și bunicilor noștri senzația că, deși au muncit o viață, au devenit, iată, o povară a societății și că se află la mila celor ce conduc țara, după ce aceștia din urmă le-au folosit haotic și fără minte banii cotizați, ani în șir, pentru o bătrânețe chipurile fără griji…
Dacă aș fi medic, m-aș simți umilit că sunt pus să vindec o națiune atât de bolnavă, cu mijloace atât de rudimentare sau că, dacă am ghinionul să fiu un medic strălucit încă rămas în țară, voi fi hăituit în permanență, punându-mi se în cârcă tot soiul de “nefăcute”, pentru a fi “eliminat”.
Dacă aș fi profesor, m-aș simți în permanență umilit de elevii mei, de părinții lor, precum și de un sistem creat de cei care au permis această umilință, zvârlindu-mă de pe soclul pe care înainte stătea orice dascăl dăruit.
Dacă aș fi un simplu român, bun meseriaș dar mizerabil plătit, m-aș simți umilit că, pentru ca familia mea s-o ducă decent și copiii mei să nu moară de foame, sunt nevoit să culeg căpșunile altora, să șterg la fund pensionarii altora, să construiesc casele altora și să trăiesc rupt de copiii mei și aruncat prin lume.
Dacă aș fi țăran, m-aș simți umilit că, în piețele țării, romanii cumpără roșii din Turcia, usturoi din Egipt, mere din Polonia și ceapă olandeză, în timp ce eu mă spetesc muncind pe câmp și în gospodăria mea amărâtă, cartofi din olanda, mere din Polonia și căpșuni din Spania ( culese de ai noștri!)
Dacă aș fi părinte, m-aș simți umilit că țara mea nu e în stare să-mi țină copiii într-însa, să le ofere locurile de muncă pe care le merită și traiul “ca afară” la care visează.
…și lista mea de umilințe poate continua la nesfârșit. Doar că toate acestea din urmă au devenit cumva “un loc comun”, un modus vivendi si nimeni nu pare a mai fi deranjat de ele.
Sintagma “mândru că sunt român” își golește miezul cu fiecare zi care trece, cu fiecare palmă pe care ne-o dau cei de afară, învățându-ne care ne este “lungul nasului” și de ce nu ne putem așeza niciodată la masa stăpânilor, ci doar la cea a slugilor.
Da, este o mare umilință ceea ce tocmai a pățit România, în planul politicii sale externe și, din solidaritate cu țara, ne vom simți și noi, la rându-ne, umiliți.
Doar că…să nu uităm, motivele acestui sentiment sunt mult mai multe. Și nu de ieri, de azi, și nu de ici, de colo… Și nu mai trebuie să scormonim prin ele, căutând inutil vinovați din afara țării….
RUBRICĂ OFERITĂ DE FARMACIILE CATENA : O DACIE PENTRU INIMA TA
Comentează