În acest vârtej al nostalgiilor, pe care constat că l-a creat serialul meu, al doilea în cursă intră unul dintre cei mai vestiti făuritori ai programelor pentru copii din România. De numele său se leagă destule branduri alături de care am crescut și copiii noștri și poate mulți dintre voi. Ani la rând s-a aflat în fruntea uneia dintre cele mai puternice redacții din TVR : Redacția Copii. Desigur că vremurile s-au schimbat, la fel și copiii noștri. Unii spun că puștii de astăzi nu se mai uită la televizor. Mă îndoiesc că televiziunile din țările
avansate lucrează în pierdere, continuând producția acestor emisiuni. Bunăoară, de câte ori mai apuc să mă uit la programele RAI și dau peste excelent realizate programe pentru copii, oftez, sperând ca, odată și-odată, redacția pentru copii să reapară în organigrama TVR și emisiunile pentru micuții noștri, în grila postului public. Și nu neapărat realizate în 
afară, ci de redactorii specializați care încă mai există în TVR și care, cu siguranță, mai păstrează incă energia cu care odinioară realizau programe pentru cei mai tineri telespectatori . Despre vremurile în care în casele noastre intrau Tip-Top Minitop, Abracadabra, Kiki Riki, Miki, Arlechino, Feriți-vă de măgăruș, Ba da, Ba nu! am stat de vorbă, în această dimineață, cu scriitorul, scenaristul de telenovele și nu în ultimul rând, realizatorul de emisiuni Eugen Patriche, fost redactor șef al Redacției Copii din Televiziunea Română și autorul scenariilor care au stat la baza unor îndrăgite telenovele românești, dintre care amintesc numai două: “Numai iubirea” și “Lacrimi de iubire”.
Marina Almășan : – Bună ziua, Eugen! Ce mai face unul din cei mai iscusiți făuritori ai emisiunilor pentru copii din Romania?
Eugen Patriche : – Se spune că un om, într-o viaţă, trebuie să facă un copil, o casă şi să 
planteze un pom ; singurul meu băiat are 52 de ani şi e cetăţean american, casa construită de tata am vândut-o…în rest am scris nu doar pentru copii sau telenovele dar şi câteva romane…ajungând la vârsta de 75 de ani , n-aş putea să fiu nemulţumit de ce am lăsat în urmă…Totuşi…emisiuni pentru copiii nu prea se mai fac, puţinele seriale sunt adaptate după turci, dar în rest e grozav, nu-i aşa…?
Marina Almășan : – Oameni ca tine sunt subiectul unui paradox : Deși publicul nu i-a văzut niciodată, i-a iubit indirect, prin intermediul lucrurilor pe care le-au făcut! Le poți reaminti cititorilor noștri programele cu care au crescut ei și copiii lor, și care au o legătură directă cu cariera ta? Vorbeste-ne puțin despre cele mai importante dintre ele, fie ele de la TVR sau de la alte televiziuni care au avut șansa să colaboreze cu tine.
Eugen Patriche : – În 1990 când am devenit şeful redacţiei pentru copiii din TVR, am pornit de la un principiu : ficţiunea pe primul plan! Copiii au nevoie de poveşti, concursuri, filme şi nu de sfaturi, educaţia se face prin modele, fie că era vorba de Marele magician de la Abracadabra, de Arlechino, de Măgăruş. Copiii au nevoie acum, astăzi de emisiuni atractive, și nu mâine, când poate noi vom fi mai profesionişti, vom avea mai mulţi bani sau mai multă şi mai bună tehnică – acesta îmi era principiul. Succesele au început cu Tip Top 
Minitop, vârfurile de lance au fost Abracadabra şi Arlechino, la care eram şi scenarist, dar să nu uit Ba Da Ba Nu sau Feriţi-vă de măgăruş… Am crezut că vocaţia mea adevărată e să scriu şi am trecut cu Abracadabra la ProTv, unde am mai scris sitcomuri şi începând din 2004, seriale care se reiau şi astăzi…Numai iubirea, Lacrimi de iubire, Daria iubirea mea, Îngeraşii..
Marina Almășan : – Ai rostit titluri care pentru fiecare român trezesc amintiri plăcute. Cât de importantă mai este o emisiune pentru cei mici, în era în care copiii și nepoții noștri au la dispoziție atâtea alte mijloace de informare și de joacă? Se mai poate inventa, oare, emisiunea care să “bată” tableta sau telefonul mobil?
Eugen Patriche : – Pe vremea comunismului, obligaţia era să educăm tineretul şi copiii pentru muncă şi prin muncă. Am renunţat – poate greşit – și am făcut-o, văzând cum e privită munca azi de românii care au mai rămas prin ţară. Dar indiferent de regimul politic, nu există televiziuni publice care să renunţe la datoria de a produce pentru cei mici. Ca manager dar şi ca autor, am luptat să intrăm în lumea …mare, am luat parte la festivaluri – am luat şi premii, cel de la Prix Danube pentru Abracadabra fiind cel mai important din istoria TVR, ne-am afiliat la organizaţii de profil găzduite de Grecia sau Canada, am participat la Summitul profesioniştilor de la Melbourne sau Londra…După 1998 s-a renunţat…deşi erau prilejuri de formare profesională..Cât despre ziua de azi…nu numai că televiziunile publice din lume rezervă mari spaţii copiilor , dar au apărut canale dedicate lor – la RAI, la BBC, în Cehia sau Polonia…O formulă stimulativă am întâlnit în Australia, prin lege posturile care creau programe pentru copiii primeau o reducere de impozit. Problema esențială pentru mine era profesionalizarea noastră, a tuturor și era greu să o faci fără contacte în exterior. Lumea producătorilor programelor pentru copiii e o lume aparte și oarecum închisă, formată din profesioniști cu experiență…Know how-ul era extrem de important pentru că noi produceam emisiuni originale , nu apăruse ideea și posibilitatea cumpărării de formate care, după mine, are efecte negative asupra exprimării creatoare a celor care sunt în stare să creeze, nu să execute.
Marina Almășan : – Dacă tot am ajuns la chestiuni concrete, care sunt ingredientele unei emisiuni reușite pentru copii?
Eugen Patriche : – Noi nu am avut nicio emisiune fără personaje, fie că a fost vorba de programe pentru copiii sau pentru familie. Era o realitate a anilor 90, faptul că multe familii aveau un singur televizor, la programele noastre se uitau alături de cei mici părinții, bunicii, trebuia să avem și un nivel de mesaje pe înțelegerea lor. Unele emisiuni 
erau, din concepție, pentru familie [Tip Top Minitop…Feriti-vă de măgăruș] iar ficțiunea, adaptările după povești clasice sau serialele originale gen “Mașina timpului” din Arlechino nu lipseau aproape săptămânal, aducând un etaj de semnificații inclusiv pentru adulți . Desene animate nu aveam posibilitatea să facem, dar filme da, chiar dacă nu în condiții tehnice perfecte. Concepția că Televiziunea publică trebuie să educe micile generații trebuia reevaluată! Copiii nu se educă prin vorbe, prin lozinci, prin dezbateri ci prin puterea exemplului. Copiii acceptă mesajele personajelor de ficțiune, poveștile, basmele sunt de secole izvoare de entertainment perfect educative, nu le pasă ce spun sau fac alţi copiii. Fabulosul e ingredientul de bază…vezi Harry Potter…Din păcate … mentalitatea dominantă în televiziunile publice, că politica e mai importantă, există și astăzi…constatați singuri ce înseamnă lipsa de strategie, lăsarea culturii pe plan secund și marginalizarea programelor pentru copiii..
Marina Almășan : – Ai pus degetul pe multe răni si, zic eu, ai exprimat esențialul. Dar, pentru că dialoghez cu un om de televiziune de marcă și cu o experiență covârșitoare, aș extinde dialogul : care sunt ingredientele unei emisiuni de succes, in zilele noastre?
Eugen Patriche : – Puterea, de 30 de ani, preferă o televiziune publică amorfă, de aia o plăteşte! Nu se uită nimeni…foarte bine. Dacă ar fi cultivat vocile critice, crescând audienţa, n-ar fi fost bine pentru voturi. Vă amintiţi ce bâlci s-a făcut cu Pătraru, altfel un tip netalentat , dar deranjant prin subiectele critice alese. ?….Mai bine fără el sau alţii 
ca el, cu yes-mani nu apar probleme.. Dacă TVR e plin de profesionişti, atunci de ce nu au făcut în atâţia ani ceva, măcar în domenii care aduc audienţă, ficţiune, concursuri, mari showuri, unde sunt piesele de teatru, filmele şi serialele care ar fi atras public şi unde TVR avea tradiţie.. ?Îmi amintesc că la Abracadabra sau Arlechino ne străduiam, cu bani puţini dar destul entuziasm, să producem ficţiune, spre mirarea multor şefi care nu înţelegeau ce ne-a apucat…Deci, se poate, dar nu se vrea, ar fi o explicaţie sau…nu se poate pentru că n-are cine? E o tradiţie să cauţi vina la alţii, mai ales la preşedinţii şi şefimea din TVR…dar mai întâi întreabă-ţi conştiinţa..
Marina Almășan : – Eu n-aș arunca în niciun caz vina pe salariați. Am în jurul meu oameni care ar putea să mute munții, dacă ar fi stimulați. Și nu mă refer neapărat la bani. Dar dacă tot vorbim de ei, se spune că “obrazul subțire cu cheltuială se ține”. Parafrazând, ca să faci un program bun, ai nevoie de bani. Și cum TVR nu s-a lăudat niciodată cu prea multi, iar atunci când îi are, nu îi cheltuiește totdeauna inspirat, are șanse, crezi, postul public să mai facă performanță?
Eugen Patriche : – Prea multe lamentări pe tema banilor, a învechirii mijloacelor tehnice etc…ce-i pasă publicului? el vrea emisiuni captivante acum, azi, nu cândva, când vor fi şi bani şi tehnică ultramodernă. Cât să aştepte? 20 de ani nu sunt de ajuns? Dar cum aşteptăm autostrăzi şi atâtea altele ce mai contează…TVR e cu audienţa la pământ dar lefurile merg, deci bani sunt..
Marina Almășan : – Preferam să nu fiu economist la origine și să nu constientizez zilnic, lipsa aceasta de eficență… Și zău, mă doare sufletul…Dar sunt, oare, banii singura condiție pentru a face performanța în televiziune?
Eugen Patriche : – Poți să faci televiziune cu bani puțini? Oarecum, dacă limitezi “scurgerile”. Prima constatare: profesioniștii de televiziune se împart în două categorii:creatori și executanți. Oricât ai afirma că succesul vine din muncă și iar muncă, fără talent nu se poate. Iar talentul, creația se plătesc. Când împarți lefurile NU după rigorile ștatului de funcțiuni, nici după ideea că pensia să fie mai mare, când răstorni ierarhia birocratică și plătești după calitate și audiență, poți avea nemulțumiri și nemulțumiți, dar rezultatele vor fi mai bune.
Marina Almășan : – Ai pus degetul pe rană, Eugen….Mi-aș dori foarte mult ca jurnaliștii de top să plece in fiecare zi acasă cu sentimentul că instituția îi valorizează corect și nu să afle din ziare informații halucinante despre cât anume câștigă unii și alții, din afară, în detrimentul lor…Te-aș întreba acum cum se vede TVR-ul din afară, de către cineva care i-a fost în interior atâta vreme?
Eugen Patriche : – Arată cumva programele TVR altfel, s-a revoluţionat organizarea internă pentru a deveni mai eficientă? Mă îndoiesc. Emisiuni religioase, programe în limba maghiară sau germană – care ar putea fi foarte bine găzduite de staţiile locale din Ardeal sau de TVR 3 – emisiuni pentru militari, agricultori, apoi turism, gramatică, sănătate, finanţe, minorităţi, regalitate, parlament câte o piesă de teatru, de obicei reluare, un amalgam care aduce aminte de epoca de aur, o fărămiţare pe interese mărunte care are la origini o concepţie sovietică, de presă pusă în slujba unor interese particulare, sub masca interesului general. Interesul general ar trebui să fie calitatea şi audienţa nu poate fi cucerită pe bucăţi, pe nişe, pe componente, ci cu programe care să-i atragă pe toţi sau pe cât mai mulţi. Ce arată experienţa canalelor private care concentrează audienţa românilor? Dincolo de implicaţiile privind originalitatea sau numărul de formate cumpărate din afară–dar dacă mâncăm pere din Africa de sud sau pătrunjel din Iran, de ce n-am vedea replici după formate inventate de alţii? Programele cuprind showuri de talente –showuri cu accent tabloid, amestecând bârfa cu informaţia, sport, concursuri, ficţiune- de regulă un serial dramatic şi unul de comedie, plus filme , în general americane, reality-showuri…. Vedeţi diferenţa? Luaţi o zi de lucru, TVR oferă 23 de emisiuni – de la 6,00 la 0,00, Pro TV 11, Antena 1 doar 9…. 20 de ani producţia de teatru a fost extrem de săracă, oare cum se descurcau înainte când se dăduse ordin de sus să existe o premieră pe săptămână…şi nu era vorba doar de încropeli cu secretari de partid, ci de ecranizări după Caragiale, Shakespeare, 
Alecsandri, Goldoni, Muşatescu, Moliere – e drept autori cărora nu trebuia să li se plătească nimic, că bani nu erau nici atunci. Din ce motive s-a renunţat la una din principalele modalităţi de ficţiune prizată enorm de publicul nostru?…nu mai sunt regizori de talent? nu mai există actori buni? nu există ofertă de texte? -nici nu va fi cu asemenea cerere scăzută, sau e vorba pur şi simplu de incompetenţă? Atunci să le facem ca autostrăzile, în Parteneriat Public Privat…şi nu glumesc! Poate că teatrul de televiziune e desuet, trebuie aruncat la gunoi, e părerea unora, dar ce am pus în loc? În sfârșit, atitudinea. Prin definiție jurnalismul înseamnă atitudine. ProTV, dar chiar și Digi 24 – se implică în anumite analize, campanii, cu fenomene importante din viața socială și economică și ne fac să regretăm că la TVR – unde s-a uitat de tradiția Reflectorului, oricât era el de dirijat – e absentă. Poate aici să-și spună cuvântul politicul, dar în rest…mă îndoiesc că el a influențat ceea ce se întâmplă…
Marina Almășan : – Ne-am blazat, Eugen, asta e realitatea. Și ți-o spune un jurnalist care mereu a fost acuzat că are un elan “utecist”, că e neobosit și trage la jug, oricât de greu ar fi…Dar să revenim la tine și la experiența ta , în materie de televiziune. Ai condus ani de zile una dintre cele mai puternice redacții din TVR. Managerial vorbind, cum vezi redresarea Televiziunii Române?
Eugen Patriche : – Multă vreme după Revoluție, TVR a rămas in spațiul vechii organizări, copiată dupa presa scrisă, cu „redacții„ pe domenii de interes [actualități, sport, teatru, film etc] sau pe targeturi [tineret-copiii, religie, naționalități etc]. Redacțiile se structurau tot ca în presa scrisă, angajații erau reporteri, redactori și, în sfârsit, realizatori [ceea ce suna mai aproape de profilul audio vizual]. Producătorii executivi erau șefi de producție…După mine, televiziunea publică nu duce lipsă de proiecte, sunt multe și mărunte, sunt 
convins că producătorii de acolo își scormonesc mințile să născocească programe atractive pe felia lor de competență, ca să-și mențină slujbele. Aici e și beleaua…există o puzderie de idei și formule mărunte dar nu există proiecte mari, importante, care să polarizeze forțe creatoare. Aici e rolul managerului, nu să se asigure că toată lumea va primi salariul…Audiența nu vine de la sine, ea se construiește. Sau… poate numai o reformă radicală ar putea îndrepta lucrurile…adică să o luăm de la zero? Continui să cred că e singura soluţie, dar e o utopie să o aplici, pentru că ar însemna privatizarea TVR1 şi, după modelul francez, rămânerea la stat a canalelor 2 şi 3, regândite. Cel puţin deocamdată nu există nici interes, nici interese în acest sens..
Marina Almășan: – Ce tip de manager ar putea face toate aceste lucruri?
Eugen Patriche : – Un manager trebuie să aibă fler, şi să facă opţiuni pe care să şi le asume. Sistemul cu alegerea unor proiecte după ce fiecare trebuie să vină cu idei, e o falsă democraţie, importantă e stimularea concurenţei între autori şi stabilirea unui obiectiv de înaltă performanţă, căruia să i se subordoneze totul, oameni şi mijloace. Dacă un manager e bun numai dacă oamenii lui sunt performanţi, nu vor exista nici compromisuri, nici nepotisme…Când am preluat redacţia în 1990 am optat, pentru “fără publicişti”, la copiii nu e nevoie de jurnalişti, am căutat oameni potriviţi prin teatre, prin mediul artistic şi am căştigat pariul chiar dacă puţini nu au justificat încrederea, poate 1, 2 din 8 sau 10, că eram un colectiv mic. La un nivel mai sus, după 1996 un manager cu fler, Adrian Sârbu, a intuit potenţialul Abracadabra şi al unor oameni care lucrau la program şi i-a chemat la un post privat în timp ce conducerea TVR era, ca de obicei, indiferentă.
Marina Almășan : – Mă exasperează ideea că, pentru a face ceva performant, pentru a fi băgat în seamă si valorizat cum se cuvine, trebuie să pleci la privat! Această situație nu mai poate continua la nesfârșit! …Spune-mi, Eugen, Ce regrete ai, odată cu trecerea timpului?
Eugen Patriche : – Am sperat că meseria de scenarist, de scriitor de programe Tv, va 
deveni importantă şi, în anii de după 2004, când multe posturi private- din păcate nu şi TVR- se întreceau în a face seriale, se profila o evoluţie interesantă. Serialele erau exportate nu numai în Europa, unii – Polonia, Slovacia, Ucraina – luau scenariile noastre pentru a le produce cu actorii lor. Acum am ajuns să facem noi asta, luând scenarii turceşti, boom-ul s-a încheiat. Ca şi emisiunile pentru copii, succesele noastre fac parte din istorie. Când am intrat eu în TVR, exista nostalgia după o perioadă de aur, cu Val Vârtej, Iura şi Mihaela, Daniela şi Aşchiuţă… am încercat cu Abracadabra, Arlechino şi celelalte să reînviem o atare nostalgie, nu ştiu dacă am reuşit şi în ambele cazuri îmi rămân regretele..
Marina Almăsan: – Tu chiar n-ar trebui să fii trist : ai lăsat urme adânci în drumul tău, lumea te apreciază , te iubește, iar cei din TVR care te-au cunoscut, te regretă….Chiar, care sunt cele mai pregnante amintiri, din perioada in care lucrai la TVR?
Eugen Patriche : – Amintiri sunt multe şi se leagă mai ales de oamenii cu care am avut onoarea să colaborez, Tudor Vornicu, Tudor Caranfil, Tatiana Sireteanu, Ioan Simion Pop şi mulţi alţii..
Marina Almășan : – Ai rostit nume de legendă…Ce te-a învătat Televiziunea Română? Ce ai invăța-o tu pe ea?
Eugen Patriche : Sper că se înţelege din tot ce am spus aici că TVR m-a învăţat tot ce ştiu..
Marina Almășan : – Of! În fine o vorbă bună pentru noi! Mă bucur că, până la urmă, încheiem interviul într-o notă pozitivă. TVR chiar merită aprecierea, pentru ceea ce a însemnat, cândva , pentru români. Și sunt sigură ca va mai însemna și în continuare! Dar uite că n-am să închei încă dialogul nostru, caci vreau să te rog să ne vorbești despre provocarile tale actuale. Despre un mare vis, la care trudești.
Eugen Patriche : – Singurul meu vis a fost scrisul. Abia la 45 de ani am avut şansa de a scrie ficţiune pentru copiii, aveam 60 de ani la “Numai iubirea”….acum, la 75, dacă mai scriu câte un roman mi-e de ajuns…
Marina Almășan : – Să fii sănătos și să scrii câte unul in fiecare an!
Comentează