De-a lungul timpului m-am perindat pe lângă mulți oameni. Și ei pe lângă mine, contextual. Unii mă compătimeau amarnic. Alții, râdeau. Deh, așa sunt cei cu toate la nas, își mai permit să și râdă. Că nu voi reuși să ies vreodată la liman, având în vedere startul greu și continuarea așijderea…
Minusuri după minusuri, care s-au succedat în timp. Nu poți merge înainte cu pietroiaele legate de picioare. Totuși, cineva mi le-a dat jos, la un moment dat. Și mi-a făcut cărarea lină. Am început să respir aer curat…
De-a lungul timpului, nu mi-am piedut nădejdea. Că soarele va răsări odată și odată și pe străzile lăturalnice. Că perseverența, munca și dragostea cu care faci ceva, te vor aduce exact acolo unde ajunge și cel care pleacă cu trenul, chiar dacă tu o iei pe jos.
Și chiar dacă la final îți vei curăța talpile de mărăcini, nu va ști nimeni. Important e că ai ajuns, cu trudă, dar mai cu seamă, cu demnitate. Dumnezeu a fost cu tine.
Când tu pornești pe jos și ajungi la destinație în același timp cu cel care a pornit cu un tren de mare viteză, nimeni nu te va premia. Dar tu ești câștigatorul! Acel câștigător care va răspândi bucurie și va reda demnitatea celor ce nu mai speră.
Omraam Michael Aivanhov vorbea despre demnitate în cartea „Gânduri pentru fiecare zi” și spunea: „Pentru mulți, demnitatea nu este o noțiune clară; ei au tendința de a o confunda cu mândria sau cu orgoliul. Nu, adevărata demnitate a unui bărbat sau a unei femei constă în a respecta tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, începând cu corpul nostru fizic, dar și cu inima, intelectul, sufletul și spiritul nostru. Trebuie să vă impregnați cu ideea că voi sunteți temple, altare ale Domnului, de unde nu trebuie să intre sau să iasă altceva decât hrană pură, gânduri și sentimente dintre cele mai curate. Toți aceia care nu supraveghează ceea ce intră în ei sau ceea ce iese, care se lasă purtați, făcând indiferent ce, ocupându-se de orice, care spun și gândesc orice, nu pot conștientiza adevărata demnitate”.
Comentează