banner marshal garden
Bărbații din viața mea Ea și El

Sandu de le Ferometal

Aveam doar 13-14 ani când m-am îndrăgostit de Sandu. Sandu lucra la ferometalul de lângă școala mea și semăna cu Alain Delon. Avea aceiași ochi albaștri, aceeași figură, aceeași siluetă. Sandu avea un halat albastru de doc și vindea cuie, sârmă ghimpată, clești, nituri și tablă. Ori de câte ori treceam în drumul meu spre casă prin fața ferometalului, mă opream în vitrină să mă uit după el. Dacă eram grăbită, nu mă opream, aruncam doar o privire. Sandu era însurat și avea copii, iar eu știam asta. Oricum, la vârsta aceea nici nu-mi doream altceva decât să-i văd ochii albaștri. Așa că ce contează că era-nsurat? Îi știam și nevasta. N-o priveam cu invidie, ci mai degrabă cu respect. Ea era posesoarea lui Sandu. Ce-și putea dori mai mult o femeie?

Apoi, treburile s-au complicat. I l-am arătat pe Sandu Luizei, colega mea de bancă. Așa că, acum, în recreația mare, o luam pe Luiza și mergeam să-l vedem pe Sandu. Cu Luiza prinsesem curaj, nu mai stăteam în fața vitrinei, ci intram înăuntru și dădeam o tură prin ferometal, apoi ne opream în fața tejghelei și ne holbam la el ca proastele. Luiza avea ochii albaștri ca ai lui Sandu. O invidiam cumva, mi se părea că asta-i leagă într-un fel.

Escapadele noastre din recreația mare n-au rămas neobservate. Așa că, una câte una, colegele noastre s-au alăturat grupului care își petrecea recreația mare în ferometal. Bietul om s-a sesizat la un moment dat, așa că, imediat ce apăream, o ruga pe colega de la articole de menaj să-i țină locul și el dispărea prin depozit. Era să zic prin culise, dar mi-am amintit că totuși nu era Alain Delon.

Nu cred că era flatat de interesul nostru, noi eram toate niște slăbănoage fără forme – pe atunci puii nu se hrăneau cu hormoni, așa că de unde forme? Cred că am reușit să destabilizăm cumva fluxul normal al comerțului socialist cu amănuntul și cineva, probabil șeful de magazin, a sesizat școala. Așa că, într-una dintre pauzele în care noi eram în extaz privind în ochii albaștri ai lui Alain Delon – Sandu de la ferometal, ne-am pomenit cu dirigintele nostru în mijlocul magazinului, țipând la noi: Treceți imediat la clasă, dezmățatelor!

Vă dați seama că, după ce ne-a făcut de râs în halul ăsta, niciuna dintre noi n-a mai călcat în ferometal iar Sandu și-a văzut, probabil, liniștit de viață în continuare. Iar noi, slăbănoagele dintr-a opta, ne petreceam de atunci recreațiile la patiseria de pe strada Plevnei, bând bragă și mâncând covrigi cu susan, fără niciiun interes sentimental. Sâmbăta la ora două mergeam cu școala la cinematograful din parc, unde vedeam la preț redus filme, unele cu Alain Delon.

Dragostea pentru ochi albaștri mi-a rămas însă toată viața. La un moment dat chiar am făcut o pasiune nebună pentru un Alain Delon din ăsta de proveniență locală, care nu s-a limitat doar la priviri.

Femei de 10 pe Facebook