Bombănelile Marinei Editoriale

“Treceți batalioane române Carpații..” – și pe ăsta l-am furat?!?

Trecu și Ziua Natională. Paradă militară, paradă de declarații, steaguri tricolor împrăștiate pe străzi, uneori prin balcoanele unor apartamente încremenite de frig, programe festive pe la televizor, cântece cât cuprinde.  Patriotismul a clocotit în sângele românilor – fie el unul adevărat, profund, temeinic și constant, fie el și doar o simplă mască, de fațadă, îmbrăcată nu pentru că măștile sunt obligatorii, ci pentru că genul acesta de mască “se poartă” de când lumea și pământul. Odinioară pe 23 august, acum în prima zi a lui decembrie. Una peste alta, ne-am reamintit, din nou, că suntem mândri să fim români, ne-am reamintit de statuile și monumentele țării, acoperite de căcăreze de porumbei și în jurul cărora s-au organizat copios sărbătoririle acestui întâi de decembrie, cu hemoragii de flori și de declarații cu greu descifrate de pe hârtii înghețate de frig.

 De peste tot, au răzbătut coruri de copii, coruri de bătrâni ai satului, coruri de militari, s-au scos,  din nou, de la naftalină, drapelele tricolore și cântecele de luptă ale românilor, emoționându-i pe cei cu adevărat patrioți și aducându-i la exasperare pe cei care au tangență cu România doar în certificatul de naștere. 

Între cântecele vânturate de colo-colo, în aceste zile, s-a remarcat din nou, iar și iar, repetată la nesfârșit, străvechea melodie “Treceți batalioane române Carpații..”. Cântec frumos, altminteri :  linie melodică solemnă, versuri profunde.  Mărturisesc că, dintotdeauna, l-am considerat a fi unul dintre cele mai speciale și emoționante cântece de luptă ale românilor  și de fiecare dată mulții artiști care l-au  interpretat au născut consistenți fiori în sufletul meu de patrioată cu ușoare nuanțe nationaliste. 

Și deodată, s-a întâmplat ceva anume, care mi-a prăbușit….cerul pe cap!

…..Mă aflam la Cracovia, într-una din Sălile ineditului muzeu, numit Cricoteka.  Kantor, genialul artist avangardist polonez, director de teatru și scenograf , a creat acest lăcaș, dorindu-l un soi de arhivă inedită, pentru proiectele sale și ale companiei de teatru pe care o conducea.

 …. Mai erau fix șapte minute până la ora închiderii, așa că , în afară de mine, Dana –  colega mea de călătorie și vreo doi muzeografi, în Muzeu nu se mai auzeau pașii nimănui. În sala ce adăpostea straniile creații ale lui Kantor, multe inspirate din perioada primului război mondial, fundalul sonor mi-a atentia deodată atenția. M-am oprit și i-am aruncat o privire  Danei. Dana s-a oprit și ea, privindu-mă… Din difuzoare răzbăteau vocile perfect sincronizate ale  unui cor bărbătesc, pe care mi l-am imaginat, nu știu de ce, în uniforme militare. Un cor ostășesc adică, adunând într-însul voci năucitor de frumoase, care interpretau solemn – în poloneză, evident – un cântec ce ne era, și mie și Danei,  al naibii de familiar. Ascultam, încremenite, ignorând semnele muzeografului, care continua să-și lovească arătătorul de încheietura mâinii, sugerând un imaginar ceas de la mână. Nu trebuie să știm poloneza, ca să înțelegem că venise timpul să ne cam rostogolim către ieșire…Cântecul s-a încheiat, după care s-a reluat in buclă. Apoi iar și iar.. Și nu era alta decât vestitul cântec ostășesc “Treceți batalioane romane Carpații”, pe care îl știam din copilărie și il iubeam la nebunie tot de pe  atunci. Ascultam, iar și iar, căutând să descopăr , totuși, o diferență, cât de mică,  față de cântecul pe care-l știam parcă dintotdeauna…Dar nu, în afara textului în poloneză, nicio altă abatere de la melodia cu care am crescut… Aproape revoltată, m-am îndreptat vijelios spre muzeograf : “- Spuneți-mi, vă rog, ce melodie se aude, in această sală?” Bucuros probabil că, măcar la finalul programului, cineva îi adresează o întrebare, stimabilul mi-a răspuns politicos:  “- Este un cântec de luptă tradițional polonez! ” “Imposibil ! – spun, aproape răstindu-mă la sărmanul om!. Este un vechi cântec românesc!” “- “- Nici gând – continuă calm, bărbatul din fața mea, chinuindu-se să lege cuvintele universalei limbi a lui Shakespeare : este un cântec istoric polonez! ”. Contrazicerea noastră – calmă, din partea lui, revoltată – din partea mea –  a mai durat câteva minute, până când, amintindu-și cât e ceasul,  domnul ne-a poftit, politicos, pe ușă. Ușa Muzeului s-a închis în urma noastră…

 “-Ne-ați furat melodia!!! “ – am mai apucat să-i strig, peste umăr, cu năduf, înainte să se audă bufnitura porții…

….Au trecut , țin minte, câteva zile de la întoarcerea mea acasă si, un proiect pe care-l pregăteam, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale,  m-a adus față-n față cu niște distinși superiori ai Armatei Române, printre care și lt.colonelul Liviu Voicu, dirijorul Orchestrei reprezentative a Armatei Române. Văzându-l, mi-am amintit brusc de “incidentul” din muzeul Cracovian. “-Cine este autorul melodiei “Treceți batalioane române Carpații”, pe care și dvs cu siguranță o aveți in repertoriu? – am profitat imediat de context, direcționându-mi curiozitatea către cel mai nimerit om. Dirijorul și-a cerut scuze și s-a retras câteva clipe ( în bibliotecă , probabil)  , pentru a-mi da un răspuns documentat… Au trecut minute bune, pâna când Lt colonelul  a revenit în Sala de Marmură, unde eram înșurubată intr-o discuție cu superiorii săi. Mi-a părut ușor bulversat…“- Doamna Marina, se pare că… este un vechi cântec polonez…”. Al doilea cer mi-a căzut pe cap. Speram,cu tărie,  într-un alt răspuns, deși, încă de pe atunci,  în mintea mea, melodia răzbătea deja,  mai mereu, în versiunea sa poloneză…

    …Și mă întreb acum, necontenind nicio clipă să-mi placă la nebunie frumosul cântec de război ( care, în aceste zile festive, m-a împresurat din toate direcțiile),   câți, oare,  dintre românii – fani ai acestei melodii,  știu că ascultă, de fapt, nu un cântec românesc, cum ne asigură chiar și Wikipedia ( “ Cântecul a fost scris (probabil) în timpul Primului Război Mondial, ca un cântec de luptă. Unul dintre primele ansambluri atestate de a fi cântat cântecul, în versiunea sa originală (cu trei strofe), imediat după Primul Război Mondial, este corul Bărbătesc din Finteușul Mare, Maramureș”) ci o melodie care a reflectat un cu totul alt eveniment, dintr-o cu totul altă varte de istorie, a unui cu totul alt popor….

Ce ți-e și cu dezinformarea asta!….

Pentru edificare, vă propun să ascultați varianta poloneză. Adică…pe cea originală..😢

https://youtu.be/4Y3Oqzz8sx8

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : RILASTIL AQUA INTENSE

6 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Bună seara tuturor și sper că Sfântul Nicolae va trece pe la ghetuțele celor cuminți…
    Să comentăm.
    Evenimentele petrecute între anii 1914 – 1919 (pentru noi, 1922, când au fost demobilizate ultimele unității, cele aflate pe Nistru pentru a face față unei invazii a trupelor bolșevice din Rusia) au creeat imaginea unui teatru de război dinamic, cu fronturi cu apariție spontană și în mișcare rapidă în această parte a Europei.
    Polonezii, cu granițe naturale mai greu de aparăt (spre răsărit în “Marea Slavă”) decât noi (cu obiective clare și factor etnic bine determinat), cred că mai greu au avut timp și de … muzică, adică de elaborarea unor piese muzicale oarecum “grele” din punct de vedere al versurilor și compoziției. La noi, asta venea din simțul poporului din Transilvania (în speță, chiar din Maramureș). Există scrieri (din păcate nu pot cita decât o culegere istorică apărută sub egida lui Dumitru Almășan prin anii ’80) că ar fi circulat chiar varianta cu “Treceți regimentr române Carpații…”.
    Fiind român, având argumentul desideratului național (contra argumentului unei compoziții elaborate ce evocă “Infanteria gri/cenușie”-culoarea uniformei) susțin că linia melodică ne aparține și că, în urma alianței ulterioare dintre cele două state, a colaborării pe mai multe planuri, a legăturilor culturale ( chiar și mulți ofițeri de muzică din armata noastră proveneau, ca și cei din armata poloneză, fin fosta armată austro-ungară) melodia a fost adoptată și de polonezi pentru piesa lor.
    O seară frumoasă tuturor!

  • Evenimentele petrecute între anii 1914 – 1919 (pentru noi, 1922, când au fost demobilizate ultimele unității, cele aflate pe Nistru pentru a face față unei invazii a trupelor bolșevice din Rusia) au creeat imaginea unui teatru de război dinamic, cu fronturi cu apariție spontană și în mișcare rapidă în această parte a Europei.
    Polonezii, cu granițe naturale mai greu de aparăt (spre răsărit în “Marea Slavă”) decât noi (cu obiective clare și factor etnic bine determinat), cred că mai greu au avut timp și de … muzică, adică de elaborarea unor piese muzicale oarecum “grele” din punct de vedere al versurilor și compoziției. La noi, asta venea din simțul poporului din Transilvania (în speță, chiar din Maramureș). Există scrieri (din păcate nu pot cita decât o culegere istorică apărută sub egida lui Dumitru Almășan prin anii ’80) că ar fi circulat chiar varianta cu “Treceți regimentr române Carpații…”.
    Fiind român, având argumentul desideratului național (contra argumentului unei compoziții elaborate ce evocă “Infanteria gri/cenușie”-culoarea uniformei) susțin că linia melodică ne aparține și că, în urma alianței ulterioare dintre cele două state, a colaborării pe mai multe planuri, a legăturilor culturale ( chiar și mulți ofițeri de muzică din armata noastră proveneau, ca și cei din armata poloneză, fin fosta armată austro-ungară) melodia a fost adoptată și de polonezi pentru piesa lor.

  • Buna ziua. Eram pe programul 2 urmarind emisiunea dvs .Toate emisiunile dvs mi au placut,fara sa fiu un telespectator fidel,caci am peste 60 de toamne.. am cautat pe net emisiunea si asa am fost atrasa de postarea dvs..Ni se reproseaza ca in loc sa privim spre inainte , privim inapoi,mancam sarmale,bem palinca si ascultam Treceti batalioane romane,…Asa cum ati spus si dvs este un cantec vechi de lupta…Am ascultat varianta in limba poloneza, ritmul si melodia mi se par diferite…Melodia interpretata la chitara pare mai apropiata de cea poloneza,dar cu orchestra si cor mi se pare ca sunt diferite… Dar este interesant,nu mi as fi imaginat acrst lucru…

  • De fapt originea nu este clara; prima oara a fost mentionat in 1919 in Romania; in Polonia abia in 1927 dar polonezii sustin ca ar fi existat la ei din 1918, deci dinaintea versiunii romanesti.

    Nu se stie cine l-a compus.

  • Am ramas fara cuvinte!!!…..Si eu as fi fost ferm convinsa ca e al nostru…si asta voi continua sa cred toata viata.