banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

“Treceți batalioane române Carpații”…Cine pe cine a furat?!?

 

     Se apropie Ziua Natională, se apropie Centenarul Marii Uniri. Patriotismul începe să clocotească în sângele românilor și asta și dacă este unul adevărat, profund, temeinic și constant, dar și  dacă este doar o simplă mască, de fațadă, îmbrăcată pentru că “așa se poartă”, sau pentru “că asa trebuie”. Una peste alta, ne reamintim, din nou, că suntem mândri să fim români, ne reamintim de statuile și monumentele țării, acoperite de căcăreze de porumbei și în jurul cărora plănuim să organizăm noi sărbători, hemoragii de flori și de declarații cu greu descifrate de pe hârtii înghețate de frig.

 De peste tot, răzbat coruri de copii, coruri de bătrâni ai satului, coruri de militari, se scot,  din nou, de la naftalină, drapelele tricolore și cântecele de luptă ale romanilor, emoționându-i pe cei cu adevărat patrioți și aducându-i la exasperare pe cei care au tangență cu România doar în certificatul de naștere. 

Între cântecele vânturate de colo-colo, în aceste zile, se remarcă, prin solemnitatea liniei melodice și profunzimea versurilor, străvechea melodie “Treceți batalioane române Carpații..”. Mărturisesc că, dintotdeauna, l-am considerat a fi unul dintre cele mai speciale și emoționante cântece de luptă ale românilor ;  nu de puține ori, diferitele-i interpretări au născut consistenți fiori în sufletul meu de patrioată cu ușoare nuanțe nationaliste. 

Și deodată….cerul mi-a căzut pe cap!

…..Mă aflu, iată, la Cracovia, într-una din Sălile ineditului muzeu, numit Cricoteka.  Kantor, genialul artist avangardist polonez, director de teatru și scenograf , a creat acest lăcaș, dorindu-l un soi de arhivă inedită, pentru proiectele sale și ale companiei de teatru pe care o conducea.

 …. Mai sunt fix șapte minute până la ora închiderii, așa că , în afară de mine, Dana și vreo doi muzeografi, în Muzeu nu se mai aud pașii nimănui. În sala ce adăpostește straniile creații ale lui Kantor, multe inspirate din perioada primului război mondial, fundalul sonor îmi atrage atentia. Mă opresc și o privesc pe Dana. Dana se oprește și mă privește pe mine. Din difuzoare răzbate un cor bărbătesc, cu voci năucitor de frumoase, care interpretează solemn – în poloneză, evident – un cântec ce ne este, și mie și Danei,  al naibii de familiar. Ascultăm, încremenite, ignorând semnele muzeografului, care ne arată un imaginar ceas de la mână, sugerând că ar fi timpul să ne rostogolim către ieșire…Melodia se încheie, după care se reia in buclă, iar și iar.. Recunosc, ad literam, în ceea ce aud, vestitul cântec ostășesc “Treceți batalioane romane Carpații”, pe care îl știu din copilărie și il iubesc la nebunie tot de pe  atunci. Ascultăm, iar și iar, căutând să descoperim , totuși, o diferență, cât de mică,  față de cântecul pe care-l știm dintotdeauna…Dar nu, în afara textului în poloneză, nicio altă abatere de la cântecul cu care am crescut… Aproape revoltată, mă îndrept vijelios spre muzeograf : “- Spuneți-mi, vă rog, ce melodie se aude, in această sală?” Bucuros probabil că, măcar la finalul programului, cineva îi adresează o întrebare, stimabilul îmi răspunde politicos:  “- Este un cântec de luptă tradițional polonez! ” “Imposibil – spun, aproape răstindu-mă la sărmanul om!. Este un vechi cântec românesc!” “- Nici gând – continuă calm, bărbatul din fața mea: este un cântec istoric polonez! ”. Contrazicerea – calmă, din partea lui, revoltată – din partea mea –  a mai durat câteva minute, până când domnul ne-a poftit, politicos, pe ușă. Muzeul se închisese.

 “-Ne-ați furat melodia!!! “ – am mai apucat să-i strig, peste umăr, cu năduf, înainte ca ușa să se trântească, în urma noastră…

….Au trecut câteva zile de la întoarcerea mea acasă si, un proiect pe care-l pregătesc, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale m-a adus față-n față cu niște distinși superiori ai Armatei Române, printre care și lt.colonelul Liviu Voicu, dirijorul Orchestrei reprezentative a Armatei Române. Văzându-l, mi-am amintit brusc de “incidentul” din muzeul Cracovian. “-Cine este autorul melodiei “Treceți batalioane române Carpații”, pe care și dvs cu siguranță o aveți in repertoriu? – am profitat imediat de context, adresând, așadar, întrebarea celui mai nimerit om. Dirijorul și-a cerut scuze și s-a retras câteva clipe , pentru a-mi da un răspuns documentat… Au trecut minute bune, pâna când Lt colonelul  a revenit în Sala de Marmură, unde discutam cu superiorii săi. Mixa părut ușor bulversat…“-Doamna Marina, se pare că… este un vechi cântec polonez…”. Al doilea cer mi-a căzut pe cap. Speram,cu tărie,  într-un alt răspuns, deși deja, în mintea mea, melodia răzbătea de atunci, mai mereu, în versiunea sa poloneză…

    …Și mă întreb acum, necontenind nicio clipă să-mi placă la nebunie frumosul cântec de război ( care, în aceste zile, răzbate din toate direcțiile),   câți, oare,  dintre români știu că ascultă, de fapt, nu un cântec românesc, cum ne asigură chiar și Wikipedia ( “ Cântecul a fost scris (probabil) în timpul Primului Război Mondial, ca un cântec de luptă. Unul dintre primele ansambluri atestate de a fi cântat cântecul, în versiunea sa originală (cu trei strofe), imediat după Primul Război Mondial, este corul Bărbătesc din Finteușul Mare, Maramureș”) ci o melodie care a marcat o cu totul altă istorie, a unui cu totul alt popor. 

Ce ți-e și cu dezinformarea asta!….

Pentru edificare, vă propun să ascultați varianta poloneză. Adică…pe cea originală..😢

https://youtu.be/4Y3Oqzz8sx8

Rubrică oferita de Paralela 45

Femei de 10 pe Facebook