Numai cine nu are acasă adolescenți, nu știe ce înseamnă această vârstă cu adevărat. Mai ales în zilele noastre.
Iar cei ce au, știu foarte bine că una din veșnicele probleme este CAMERA ADOLESCENTULUI. Mai precis dezordinea care domnește, ceas de ceas, clipă de clipă, în micul univers al odraslei noastre, fie ea băiat sau fată.
Iată modul în care a rezolvat această problemă una din cititoarele noastre:
” Avem și noi o fată de 16 ani, Alina. Dicuțiile noastre cu ea , pe tema dezastrului din camera ei, sunt zilnice și fără rezultat. Dezordinea domnește non-stop în camera Alinei, lucru care pe ea nu pare s-o deranjeze deloc. Deseori observațiile mele degenerau în scandaluri în toată regula, ba chiar în amenințări că va pleca de acasă, dacă „n-o mai scutesc”. Până la urmă, am hotărât să-l implic în această problemă și pe soțul meu.
Bun diplomat, acesta a găsit , se pare, soluția perfectă.
Într-o seară, în timp ce urmărea știrile la televizor, fiica mea fiind prin preajmă, soțul meu i-a aruncat, în trecere:
Știi, draga mea, eu și mama am decis că, de mâine, eu mă voi ocupa de curățenia din camera ta.
Vă mărturisesc că eu, personal, am înțepenit, neînțelegând unde bate. Alina părea a fi însă în culmea fericirii: în sfârșit, n-o s-o mai bată mama la cap!
Soțul meu a continuat însă:
Mâine am să încep să fac ordine pe biroul tău, o să mă ocup apoi de șifonier. Scot toate lucrurile din el și le voi așeza în ordine…Sper să nu găsesc cine știe ce , neobișnuit, pe acolo…
Chipul fiicei noastre s-a schimbat brusc. Parcă-i dăduse cineva cu leuca-n cap!…
…Iată, a trecut deja o lună, de când camera Alinei arată ca în reviste! Fata mea își face ordine zilnic, ceea ce pare a fi de necrezut! Uf! Am scăpat de probleme! Un singur lucru mă mai deranjează: de atunci, soțul meu m-a înebunit: îi tot dă înainte cu ideea că Alina sigur are ceva de ascuns, în camera ei! 😉
Sursa : p-i-p.me
Surse foto: usosweb.net, obozrevatel.com
Comentează