Veste bună pentru tați! Sau…pentru mame! Sau…pentru cine o fi bună, vestea?!? Mai nou, o directivă europeană prevede ca taţii să stea obligatoriu cel puţin două luni în concediu parental pentru „crearea timpurie a unei legături între taţi şi copii”. În acelaşi timp, decizia UE obligă angajatorii să le facă program flexibil părinţilor care au copii până în 8 ani.
Astfel, potrivit noii directive europene, părinţii care au copii până în 8 ani pot cere să lucreze mai puţine ore sau să aibă un program de lucru flexibil. „Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că lucrătorii cu copii de până la o anumită vârstă, de cel puţin opt ani. Precum şi îngrijitorii, au dreptul de a solicita formule flexibile de lucru în scopuri de îngrijire. Durata unor astfel de formule flexibile de lucru poate fi supusă unor limitări rezonabile”, se arată în document.
În plus, părinţi vor avea unele drepturi suplimentare la naşterea unui copil. În primul rând, la venirea micuţului pe lume taţii vor avea concediu de zece zile. Nu de cinci (cu eventuale zece zile suplimentare dacă are la activ un curs de puericultură absolvit) cum se arată în prezent în legislaţia naţională.
Apoi, atât mama cât şi tatăl vor avea cel puţin 4 luni de concediu parental, iar două dintre ele nu pot fi transferate celuilalt părinte. Autorităţile vor să determine taţii să participe mai mult la creşterea copilului. Practic, măsura a fost luată „pentru a încuraja o repartizare mai echitabilă a responsabilităţilor de îngrijire între femei şi bărbaţi. Și pentru a permite crearea timpurie a unei legături între taţi şi copii”. Se arată în directiva privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor. Astflel, taţii vor sta, practic, cel puţin două luni acasă pentru a ajuta la creşterea copilului.
Și mai există o surpriză, în directiva europeană : ea prevede şi că îşi vor putea lua concediu de „îngrijitor” şi bunici sau alte rude ale părinţilor. Ei trebuie să fie salariaţi şi au acelaşi domiciliu cu copilul abia născut. Totuşi, „exercitarea acestui drept poate fi condiţionată de prezentarea unor dovezi adecvate. În conformitate cu dreptul intern sau practicile naţionale”.
Şi , dacă tot veni vorba de zile libere, salariaţii care au în îngrijire o rudă bolnavă pot beneficia de cinci zile libere şi nu una cât este în prezent. „Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că fiecare lucrător are dreptul de a absenta de la locul de muncă. Asta din motive de forţă majoră în situaţii de urgenţă familială. În caz de boală sau de accident care face indispensabilă prezenţa imediată a lucrătorului”, se arată în document.
Sursa foto : razvitie-krohi.ru
Comentează