Capitolul 16
Dragoste? Moarte? Oare moartea înseamnă dragoste? Oare instinctul dragostei duce la moarte? Oare Max a murit împlinind un anume scop? Martha acum, de 12 ani, avea mai multă încredere în ea așa cum îi spunea tatal său. Ea s-a gândit mereu la ceea ce nimeni nu știa până acum. Tatăl ei avea un dușman care-i dorea moartea. Acel dușman purta un nume. Numele lui era Athila Barsa. Athila era un milionar, o persoană care știa doar să arunce cu bani ca un bumerang și să se întoarcă multiplicați. O persoană care l-ar putea mânca de viu. Un DIAVOL al pământului.
Ricco intră în cameră: -Șefu, șefu! Doamna…..a omorât-o!! -Cine pe cine a omorât? -Unu’ mascat!! -Pe cine? -Pe…….S..Sa…Sara….Sarah! – Mama mă-sii! Vă… de nenorociți!! Sarah a mea!!!! Sarah! SARAH!!!!!
Era o seara tristă în casa lui Alexander. Cutia, pereții ucigători de lemn ai coșciugului pentru Sarah, amintirile, totul! Nimeni nu mai rămăsese… Oare va mai continua ancheta? Ți-e dor să-ți fie dor, uneori.
Capitolul 17
A murit cum nu trebuia să moară, cu toate că moartea nu vine ca o trebuință. Dumnezeu a fost dur cu ea. Poate mai aveau șanse să se iubească (Sarah și Alexander) dar acum ea este, devine în curând, scrum.
După o lună: -Da, m-am decis! O să continuăm ancheta! Sarah merită, chiar dacă este acolo sus, să-i fie răzbunat soțul. Dar pe ea cine a omorât-o?
-Poate Dracu’, șefu’!! – Bă, îți zic un adevăr. Știi cine-i Drac? – Ău’? Cine? – TU boule! Cum s-o omoare Diavolul? – Zâceam ș io!
Capitolul 18
După ce Alexander și-a revenit din șocul morții ”iubitei” lui, a reînceput ancheta. Atmosfera din secție nu mai era cea care a fost în urmă cu o lună. Veselia și glumele la cafea s-au transformat în condoleanțe și lacrimi nevăzute.
– Jimmy, nu-ți uita buna dispoziție în dormitor! – zise puțin glumeț Ricco. – Nu mă amuză gluma deloc.Ba chiar mă reindispune. De o lună, în loc de pizza pe care o mâncam cu Sarah, mănânc colivă cu dungi negre.
– Alexander, te mai scoli odată? Tot cu scobitori la ochi îți spui rugăciunea pe care acum câteva săptămâni poate o spuneai în pat cu Sarah? – Oloagă mi-e gândirea, când viața nu e viață și lacrima neudă uscată mi-e pe față.
– Hopa, poetule! Te-ai sculat melancolic, cu toate că în urmă cu 24 de ore ne suneai că Sarah și-ar dori să ne vadă zâmbind. Te-au ciuruit iar gloanțele amăgirii, prietene!
– Prietene? Te-a luat și pe tine barca pe valuri sau în cazul tău marea nu are apă? – Da, am fost la școală și am învățat bunele maniere (nu că aș fi prost așa cum par)! – Hai, gata cu vorba. Să mergem. Avem de anchetat trei crime și niciuneia nu i s-a aprins beculețul. Tu mai știi să spargi parole la uși și seifuri? – Da, dar la ce ne-ar folosi? – Fii răbdător. Cu răbdare câștigi războiul!
(Va urma)
Comentează