Copii și tineri Poveștile unui copil

Crimă la țărm. Roman. Continuare.

Capitolul 16                                                

    Dragoste? Moarte? Oare moartea înseamnă dragoste? Oare instinctul dragostei duce la moarte? Oare Max a murit împlinind un anume scop? Martha acum, de 12 ani, avea mai multă încredere în ea așa cum îi spunea tatal său. Ea s-a gândit mereu la ceea ce nimeni  nu știa până acum. Tatăl ei avea un dușman care-i dorea moartea. Acel dușman purta un nume. Numele lui era Athila Barsa. Athila era un milionar, o persoană care știa doar să arunce cu bani ca un bumerang și să se întoarcă  multiplicați. O persoană care l-ar putea mânca de viu. Un DIAVOL al pământului.                                                                  

Ricco intră în cameră:                                                                                                      -Șefu, șefu! Doamna…..a omorât-o!!                                                                                           -Cine pe cine a omorât?                                                                                                         -Unu mascat!!                                                                                                                         -Pe cine?                                                                                                                                                                             -Pe…….S..Sa…Sara….Sarah!                                                                                                    – Mama mă-sii! Vă… de nenorociți!! Sarah a mea!!!! Sarah! SARAH!!!!!

Era o seara tristă în casa lui Alexander. Cutia, pereții ucigători de lemn ai coșciugului pentru Sarah, amintirile, totul! Nimeni nu mai rămăsese…  Oare va mai continua ancheta? Ți-e dor să-ți fie dor, uneori.

 

                           Capitolul 17  

A murit  cum nu trebuia să moară, cu toate că moartea nu vine ca o trebuință. Dumnezeu a fost dur cu ea. Poate mai aveau șanse să se iubească (Sarah și Alexander) dar acum ea este, devine în curând, scrum.

După o lună:                                                                                                                                                              -Da, m-am decis! O să continuăm ancheta! Sarah merită, chiar dacă este acolo sus, să-i fie răzbunat soțul. Dar pe ea cine a omorât-o?                            

-Poate Dracu, șefu!!                                                                                                – Bă, îți zic un adevăr. Știi cine-i Drac?                                                                           – Ău? Cine?                                                                                                                        – TU boule! Cum s-o omoare Diavolul?                                                                       – Zâceam ș io!

 

 

                     Capitolul 18

După ce Alexander și-a revenit din șocul  morții ”iubitei” lui, a reînceput ancheta. Atmosfera din secție nu mai era cea care a fost în urmă cu o lună. Veselia și glumele la cafea s-au transformat în condoleanțe și lacrimi nevăzute.

– Jimmy, nu-ți uita buna dispoziție în dormitor! – zise puțin glumeț Ricco.                                                                                                                                   – Nu mă amuză gluma deloc.Ba chiar mă reindispune. De o lună, în loc de pizza pe care o mâncam cu Sarah, mănânc colivă cu dungi negre.                                                                                                                                                    

– Alexander, te mai scoli odată? Tot cu scobitori la ochi îți spui rugăciunea pe care acum câteva săptămâni poate o spuneai în pat cu Sarah?                                                                                                                            – Oloagă mi-e gândirea, când viața nu e viață și lacrima neudă uscată mi-e pe față.                                                                                                                

– Hopa, poetule! Te-ai sculat melancolic, cu toate că în urmă cu 24 de ore ne suneai că Sarah și-ar dori să ne vadă zâmbind. Te-au ciuruit iar gloanțele amăgirii, prietene!                                                    

– Prietene? Te-a luat și pe tine barca pe  valuri sau în cazul tău marea nu are apă?                                                                                                                            – Da, am fost la școală și am învățat bunele maniere (nu că aș fi prost așa cum par)!                                                                                  – Hai, gata cu vorba. Să mergem. Avem de anchetat trei crime și niciuneia nu i s-a aprins beculețul. Tu mai știi să spargi parole  la uși și seifuri?                                                                                                                        – Da, dar la ce ne-ar folosi?                                                                                                    – Fii răbdător. Cu răbdare câștigi războiul!

(Va urma)

 

 

 

Publicitate