5 septembrie, cu parfum de…nimic!

Azi e 5 septembrie și până mai ieri era o zi ca oricare alta. Dar câte nu sunt… “până mai ieri” ?!?  Școlile funcționează iată, de câteva ore,  bine-mersi,  ( “functionează” e un fel de a spune, în contextul unui învătământ care nu mai funcționează demult!) , profesorii și-au reintrat în mână – care nu mai e de fier, căci regulamentele au devenit mult mai permisive, în favoarea elevilor mult prea “scăpați din mână”,  iar părinții și-au reluat rolul de navigatori prin trafic, însoțindu-și copiii spre clădirile de unde speră să-i scoată mai deștepți, mai educați, mai pregatiți pentru viață. Dacă se poate, pentru viața “de afară”…
Și totuși AZI e 5 septembrie, chiar dacă starea de vacanță persistă inerțial în familiile romanilor și în disperarea hotelierilor , care s-au trezit cu o felie de afacere amputată de o decizie neinspirată , de tipul “a-ți da stângul  în dreptul”. Pare că nimic  nu se mai întâmplă din cele ce rimau, odinioară, cu această mică sărbătoare a românilor; și că ziua aceasta specială este scufundată acum în banal, de unde n-o mai pot salva decât, poate, niscaiva vești șoc despre război, COVID, crize de tot felul…
Simt o senzatie de disconfort, și nu pentru că aș fi o nostalgică, încremenită în simbolurile trecutului. Nicidecum. Dar mă enervează că n-am prea văzut, în zori, avalanșa aceea de  buchete de flori, acompaniindu-i pe  bobocii dezorientati, și n-am sesizat prea multe unde de emoție,  care să fi ștampilați chipurile celor mici, deveniți peste noapte “copii de școală”.. Toți bobocii pare că merg la școală parcă de o viață, nu doar de câteva ore.
15 septembrie a fost, decenii la rând, un reper pentru copii și părinți deopotrivă. Atunci știai că începe toamna, atunci îndesai spre cămările mintii amintirile verii , înlocuindu-le cu frământările începutului de an, atunci îți schimbai obligatoriu look-ul, dobândind o freză regulamentară sau codițe minuțios împletite. Cândva, prin secolul trecut,  îți recăpătai și numărul de pe matricolă. Dar nu acesteia din urmă  îi simt lipsa, stați liniștiți…
Și mai devenea acel 15 septembrie un adevărat Revelion al țigăncilor știrbe ce vindeau gladiole și garoafe la colț de stradă, dar și al învățătoarelor,  care-si vedeau brusc locuințele transformate  în sere de flori. Pe 15 septembrie fix, părinții redeveneau cu toții părinți, își luau liber de la serviciu o oră-două, pentru a-și însoți odraslele în prima zi de școală. Pe 15 septembrie , da, toți șefii deveneau mai înțelegători.
Apoi, de la o vreme, democrația a început să “relaxeze” regulile de peste tot. În funcție de ziua săptămânii în care “pica”, 15 septembrie a devenit ba 14, ba 16, ba chiar 17-18. Acum, iată , e 5.
Așa cum, în modă se spune, în mod idiot, “albul e noul negru”, și în acest caz, 5 septembrie este, iată, “noul 15 septembrie”.
…Acum, nu că ar conta, și nici nu vreau să par cârcotașă: copiii noștri oricum nu vor ieși din “afacerea” asta, cu școala, nici mai proști, nici mai deștepți. Profesorii – nici mai bogati , nici mai săraci, noi, părinții, nici mai stresați, nici mai relaxați ( am câteva colege care erau chiar fericite că, ce bine!, în sfârșit au unde să-și ducă copiii! ) doar că…ajutati-mă să pricep : de ce nu mai era bun “15 septembrie”?!? Înțeleg că se tot schimbă abecedarele – din care învățăm, de fapt, aceleași litere și bastonașe – că răsar, precum ciupercile după ploaie, manuale alternative, din care învățăm despre aceleași Mării,  purtând însă mereu alte pălării, înțeleg că elevii nu mai privesc pe fereastră, ci prin termopane, că nu mai joacă Uliul și porumbeii prin recreații, ci stau pe Facebook, dar…ce-ați avut, domnilor, cu 15 septembrie?!?
Copiii-mi sunt mari și nu-i mai văd cu ghiozdan în spate decât prin fotografiile din albume, de aceea chestiunea mă atinge numai și numai emoțional. Și vă mărturisesc că stau cu inima cât un purice, ca nu cumva să ne anunțe Ăștia că, anul acesta, Revelionul va fi pe 29 decembrie!!! Nu de alta, dar să știu și eu cum îmi cumpăr biletele pentru Honolulu! 😁

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : DIOLEX