Foto: Marian Grigore
Motto: “Actibus immensis urbs fulget Massiliensis” ( “Prin faptele lui mari, orașul Marsilia strălucește”
Astăzi o să vă întreb direct : “Parlez-vous francais?”. O fac, pentru că astăzi pășim pe pământul Franței lui Macron, a lui Charles de Gaulle, Voltaire, Napoleon, Ravel, Dalida, Victor Hugo, Depardieu, Monet, Mireille Mathieu și atâția alții, plus …Fernandel!! Am încheiat intenționat lista numindu-l pe îndrăgitul actor de comedie, și asta nu neapărat pentru că a fost unul din favoriții mei, în copilarie, ci pentru că este direct legat de locul popasului nostru de astăzi. Fernandel s-a născut în Marsilia!
…Vasul nostru de croazieră a fost tare cuminte azi noapte : aproape că, la un moment dat, pe la miezul nopții, ciulindu-mi urechea și auzind că…nu aud nimic 😁, am avut impresia că nava s-a oprit pe loc. Acest sentiment m-a însoțit întreaga noapte, Mediterana fiind atât de calmă, încât părea că ar fi sedat-o cineva. Și totuși…în zori, cu aproape o oră înaintea celei înscrise pe broșura pe care o primim în fiecare seară, la cabină, fereastra a prins conturul unui port uriaș, care îmbrăca țărmul de care ne apropiaserăm suficient de aproape pentru ca telefoanele mobile să ne informeze că “Bine ai venit în Franța. Poți folosi beneficiile naționale…etc”. Așadar, micul dejun l-am servit pe fugă, având însă în fundal cel mai mare port comercial al Franței și al doilea oraș ca mărime al acesteia, după Paris.
De ce “pe fugă”? Pentru că la ora 9 urma să înceapă turul de oraș, contractat pentru noi de același minunat Perfect Tour! Vedeți, de ce tot îi laud eu?!? Păi nici nu știți ce mână de ajutor salvatoare o reprezintă o astfel de excursie ghidată pentru cineva aflat pentru prima oară într-un loc necunoscut! …La ora 9,30 eram deja în shuttle bus-ul cu nr 10, alături de ghida Corinne, o franțuzoaică între două vârste, ușor austeră ( am bănuit-o că ar fi domnișoară bătrână!) însă bine documentată și vorbind o engleză impecabilă, chiar dacă sufocată de acel – până la urmă chic – accent franțuzesc.
Un sfert de oră și …fotografiam deja Catedrala de la Major din Marsilia, obiectiv de top al orașului. Catedrala este una de tip romano-catolic, construită în stil romano-bizantin spectaculos la finele secolului al XIX-lea. Numită “Nouvelle Major” pentru că a fost construită pe ruinele unei alte catedrale, catedrala din Marsilia este lungă de 140m și înaltă de 60, ceea ce face din ea o clâdire impunătoare, poate una dintre cele mai impunătoare din Marsilia.
Galop apoi, așa cum deja ne-a obișnuit confratele din Palermo al lui Corinne, pentru a vizita zidurile cetății, îndărătul cărora stă înghesuit Orașul Vechi, dar și muzeele plasate chiar pe țărm.
Portul vechi este , zice-se , inima Marsiliei. O mare de ambarcațiuni de lasă legănată de o alta mare – Mediterana, care se strecoară pe sub ele, invitându-le la un vals nemuritor. Sunt atât de multe, încât îmi pare că fiecare locuitor al Marsiliei – și sunt vreo 10 milioane în zona metropolitană – are NU mașină, NU bicicletă, ci obligatoriu yaht.
O luăm pe străduțe în sus, printre blocuri. Trecem pe lângă clădirea în care odinioară se făcea controlul sănătății pentru cei veniți de pe mare, apoi pe lângă Memorialul celor căzuți în cel de-al doilea război mondial și, urcând o nesfârșire de trepte ce pornesc de pe țărm, ne pierdem pe străduțele încărcate de istorie. Între timp, Corinne de oferă poveștile fiecărei străzi, fiecărei clădiri mai deosebite.
Vai, dar câte grafitti pe zidurile orașului! – exclam. Da, ma lămurește ghida, există cartiere în care Municipalitatea încurajează artiștii stradali, deci desnele pe ziduri nu sunt amendate, ba chiar încurajate. Le dau like-uri, prin click-uri ale aparatului de fotografiat , lor și puzderiei de verdeață de primprejur.
Nu este întâmplătoare : plantele vin din toate colțurile lumii și se aclimatizează perfect aici, căci in Marsilia se pare ca nu există decât două anotipuri : iarna asta caldă de acum ( 16 grade Celsius îmi artă mobilul!) , plus o vară, care, prin extrapolare, intuiesc că este foarte caldă. Oricum, clima este foarte uscată, ploaia nevizitându-i pe marseillezi decât maxim 40 de zile pe an.
Prin urmare, mai peste tot e deja plin de flori. Ca un detaliu inedit, aflam de la Corinne ca acum, bunăoară, este vremea mimozelor. Mă pufnește râsul, gândindu-mă la sensul figurat al acestui cuvânt și realizând că de fapt nici nu știu cum arată o mimoză originală. Știu doar câteva, pe două picioare! 😁😁 …De altfel, peste câteva sute de metri chiar aveam să filmez câteva mulțimi de mimoze, adunate în piața din Portul Vechi.
În drum spre acesta, parcurgem cea mai veche stradă din Marsilia și fotografiem cea mai veche clădire ( din secolul al XV-lea și care, iată, la fel ca și clădirea Primăriei, a fost cruțată de ocupanții naziști.
Pozăm și Primăria și, vis-a-vis de ea, impunătoarea clădire care adăpostea cândva Spitalul Orășenesc. Acum aici sunt cazați nu pacienți, ci oaspeții hotelului de 5 stele Intercontinental, ce străjuiește zona de la o înălțime apreciabilă, care sunt sigură că sporește considerabil , din cuza priveliștii, tarifele de cazare! 😁
Trecem pe lângă Muzeul de istorie al Marsiliei, studiind cu interes rămășițele din piatră ale unui vechi castru roman, apoi ajungem la superba clădire ce adună laolaltă Bursa și Camera de Comert. Față-n față cu ea, admir caruselul vintage, ce rotește vesel copiii Franței de mâine.
Repejor facem câteva fotografii și gâfâind , ajungem grupul din urmă : au ajuns deja in Portul Vechi și trag cu urechea la detaliile recitate de Corinne, care cred ca le vizează și noaptea : Portul vechi este situat la capatul cartierului Canebiere și poate fi considerat port natural încă din vremurile antichității. În 1943, naziștii, ajutați de Poliția franceză au dinamitat o mare parte din port, până în final însă lucrările ulterioare de reconstrucție dovedindu-se un succes.
Fotografiez mimozele din port ( vi le-am arătat deja) apoi câteva terase pline ochi și, in fine, o tarabă la care o mamă și-un fiu vand peștele proaspăt pescuit , probabil, de tata. Fac și un video scurt, în care execut o grațioasă rotație în jurul axului ( deși unii mă cred dezaxată! 😁😁) pentru a le oferi posibilitatea virtualilor mei prieteni să vadă locurile mirifice în care mă aflu.
Apoi grupul se risipește care încotro, ghida îsi ia la subraț sentimentul datoriei împlinite, ne urează succes la filmări ( apucasem să ne recomandăm!) și se pierde în mulțime, probabil la întâlnirea cu următoarele sale victime. Noi deja știm tot, despre feliuța de Marsilie pe care timpul ne-a îngăduit-o. Avem liber o oră până la îmbarcarea în shuttle bus, timp pe care îl investim în achiziționarea de suveniruri. Săpunurile de Provence cu diferite arome sunt în topul zonei, așa că îl exasperez pe Marian, petrecand jumătate din timp într-un mic magazin de astfel de săpunuri artizanale.
Cealaltă jumătate de oră o petrecem pe principala arteră pietonală comercială din oraș, cascând gura în stânga și-n dreapta, la magazine ( eu), la franțuzoaice ( Marian) și la ceas – amândoi.
nimic nu ne oprește însă să savurăm tradiționalul Cappuccino de la finalul unei sesiuni de filmări! 😉
Ora 16 ne găsește deja pe puntea de la etajul 18, degustând delicioasele felii de pizza, gătite chiar pe punte și de care, personal, am ajuns aproape dependentă ( știți voi, tentația fructului oprit!) . Noroc că acei 11.000 de pași tropăiți azi ( atasez dovada!😜) îmi oferă oarecum relaxarea unui festin lipsit de sentimentul vinovăției!😁
Pe drumul spre cabină, unde mă așteaptă, dornic de muncă, iPadul meu drag, băgăm un nas în sala de activitați LUNA PARC, de unde răzbat puternice acorduri sudamericane. ….Vaaaai! În sfârșit nimerim și noi peste una din lecțiile acelea de dans, de care mă tot ciocnram citind broșura de activitati zilnice de pe vas. Un tinerel flexibil ce pare a fi din cauciuc este cocoțat pe o scenă și, la poalele acesteia, câteva zeci de pasageri îmbrăcați lejer se unduiesc , mai mult sau mai puțin grațios, încearcă sa-i imite mișcarile. Este lectia de salsa! Mă uit întrebător la Marian, cu acea privire pe care el o urăște : “- Nu, să nu-ți treacă prin minte! N-o să mă vezi niciodată la așa ceva!” – mi-o retează scurt și ne continuăm drumul spre cabine. ( traseul prin vapor, spre cabinele noastre este el însuși o adevărată excursie!😁)
…Seara decurge liniștit – pentru noi, gălăgios – pentru cei din jur. În aceasta croazieră noi ne adăugăm celor 2000 de membri ai echipajului : adică, ne aflăm aici pentru muncă, nu pentru distracție. Dar ce plăcut este să tragi cu ochiul la felul cum se distrează cei din jur! În holul mare , în zona principală a mall-ului plutitor, au reapărut personajele pentru fotografii. Fire romantică, aleg dintre ei inima săgetată și îl rog pe Marian să-mi execute o fotografie “inimoasă”.
După care trecem in revistă din nou, ca in fiecare seara, punctele de entertainment : restaurante și cafenele, magazine, baruri cu recitaluri live, spectacolele de la World Theatre, ademenitorul Cazino, simpla dar atât de speciala promenadă pe punțile vasului. În restaurante, din timp în timp, se aude câte un puternic “Happy Birthday to you” – sunt zile de naștere ale pasagerilor, pe care personalul restaurantelor îl marchează într-un fel aparte : zăngănind cu tacâmurile și polonicele în vasele de metal, aducand tortul surpriză și lălăind, fiecare cu accentul din țara sa de obârșie, universalul cantec al sărbătoriților. Momentele durează 2-3 minute si sunt finalizate cu aplauzele întregului restaurant : există o conexiune magică între toți pasagerii, chiar dacă nu se cunosc unii cu alții, iar la zilele de naștere acest lucru devine manifest. De fapt, am observat că sărbătoriții sunt cât se poate de răsfățați în croazieră : astăzi, bunăoară, am trecut pe lângă o cabină vecină de punte cu noi și am surprins momentul în care un stewart cafeniu aranja în ușă un mesaj de “La mulți ani”! Ce drăguț! Mai că-mi vine să-mi petrec și eu aiua de naștere pe un vas de croazieră!…dar așa cum mă știu, probabil o voi petrece nu PE VAS, ci CU VASELE… din bucătărie! 🙉
O cină deloc romantică dar extrem de lucrativă ( este momentul perfect al ședințelor! 😩) pune capac zilei noastre de lucru. Știu că sunteți curioși ( de fapt, vorbesc în numele meu! 😁) , așa că postez mai jos meniul serii și…decizia mea finala, imortalizată in farfuriile de mai jos. Ia să vedem, ghiciți ce mi-am ales?
Între timp, Mediterana pare că…” a tras pe dreapta”. Nu i se mai aude glăsciorul și cred că vom avea din nou o noapte liniștită. De maine o luăm de la capăt! Doar că mâine… schimbăm și țara și limba : mâine acostăm la Genova!
Comentează