Foto: Marian Grigore
Astăzi vasul nostru de croazieră ne-a depus, pe la 7 dimineata, în Portul Genova. În timp ce Marian îmi face deja cuvenitele fotografii matinale ( au ajuns aproape un clișeu! 🙉 : pe punte și la micul dejun!) , haideți să vă povestesc câte ceva despre orașul ce astăzi ne va primi cu brațele sale deschise și atât de încărcate de primăvară, în plină iarnă.
Genova este orasul resedinta a regiunii Liguria si al saselea ca marime din Italia, locuiesc în el aproape 700.000 de mii de locuitori, plus noi doi – pret de 4 ore, plus o puzderie de alți turiști de pe întreg mapamondul, atrași de magnetul celei supranumită “La Superba” – “cea mândră” adică, renume câștigat pe bună dreptate de orașul-port, unul dintre cele mai importante ale Mediteranei, cel mai “aglomerat” in Italia și ocupant al locului 16 dintre toate porturile Uniunii Europene. Coronița celebrității pe care o poartă pe creștet mândra noastră, se datorează atât trecutului sau glorios, dar mai ales impresionantelor repere ale prezentului. De altfel, parte a orasului vechi o găsim pe lista patrimoniului mondial UNESCO iar in 2004, Genoa a fost declarată capitala culturală europeana. Și mai este cunoscută Genova pentru niște detalii…mai pitorești : aici au văzut lumina zilei faimosul explorator Cristofor Columb și marele violonist Nicolo Paganini și tot aici a locuit o vreme și cunoscutul revoluționar Giuseppe Garibaldi. Pe noi nu ne punem la socoteală, deși vom spori și noi, iată, prin promovarea făcută, faima Genovei în lume.
Odată coborâți pe țărm intră în vigoare Google Maps. Astăzi nu avem excursie organizată, ne suntem noi înșine stăpâni. Asta înseamnă că a trebuit să ma documentez serios, pentru a nu ajunge la obiectivele turistice și a le privi precum vițeii la poarta nouă! Aplicația ne arată o oră de mers pe jos până în centrul istoric. Nu-i mult, avem ceva condiție fizică antrenată în zilele precedente, însă conchidem că e pacat să investim în drumul până-n Centru și înapoi jumătate din orele alocate acestui popas. Îndrumați de o guralivă de la Punctul de Informare Turistică ( care ne înmânează, pentru ca am ascultat-o cuminți și am dat din cap cu talent, salvatoarea hartă a obiectivelor turistice), luăm Metroul de la stația Principe – aflată la trei minute de vasul ancorat – și coborâm la stația De Ferrari : 4 stații, 10 minute, 2 Euro de căciulă. Sau “de pălărie”, căci eu nu renunț nici in ruptul capului la “malteza” mea! 😁 Metroul nu este din cale-afară de curățel, nici prea parfumat nu e, în schimb e foarte aglomerat, deși este duminică dimineața. Atenție la buzunare și la rucsac! – nu contenesc să-mi repet în gând, transformându-mi rucsacul în marsupiu. Stația De Ferrari ne scoate la lumină fix in piața cu același nume de mașina de curse. Brand tot italian, că veni vorba.
…Suntem în Centrul Vechi, așadar. Centrul istoric din Genova este de fapt o încrengătură de străduțe înguste, numite “caruggi” – un soi de “Strada Sforii” din Brașov , multiplicata în zeci de exemplare – și mărginite de clădiri vechi, cu o arhitectura aparte. Nu seamănă una cu alta, dar niciuna din ele “nu iese din rând”, stricând aerul general al zonei. Parcă nici nu mă deranjează rufele scoase la uscat pe portative plasate în afara geamurilor de la etaj și nici faptul că, între ferestrele blocurilor din stânga și cele ale blocurilor din dreapta uneori nu sunt nici doi metri. Totul e precum în filmele neorealismului italian. De fapt, așa se crează bunele vecinătăți! Îmi și imaginez cum locatarii sar, țup, de pe o fereastră pe cea de vizavi, atunci cand merg în vizită la vecini..
Cu palatele sale maiestuoase, Piazza de Ferrari este locul în care, zice-se, “bate inima orașului”. Popasul făcut aici a durat ceva vreme, căci și eu și Marian ne-am întrecut în filmat, fotografiat, făcut live-uri pe Facebook ș.a.m.d. Țintim, pe rând : Palazzo Ducale ( clădirea impunătoare era cândva casa Dogilor din Genova, devenind între timp centru pentru evenimente culturale și expoziții de artă) apoi Palazzo della Borsa – locația ideală pentru întâlniri și cine de afaceri, din aceeași familie a afacerilor – Camera de Comerț și nu în ultimul rand, superba fântână centrală, în jurul căreia fotografii din noi fac un adevărat balet, căutând unghiurile cele mai spectaculoase pentru a o imortaliza.
Dar iată și statuia lui Garibaldi, care străjuiește clădirea superbă a Teatrului Carlo Felice. Acesta din urmă e fabulos, dar nu a arătat dintotdeauna așa, al Doilea Război Mondial l-a făcut oale și ulcele, el trebuind ulterior să fie recinstruit din temelii . Celebrul teatru genovez găzduiește senzaționale spectacole de operă, balet, muzică orchestrală și recitaluri extraordinare, fiind Opera nr.1 a orașului. Am aflat și un detaliu interesant : La jumatatea lunii octombrie a anului trecut, la Opera Carlo Felice din Genova a avut loc premiera spectacolului “Visul unei nopti de vara” in regia lui Laurence Dale, regizor, conductor si tenor britanic care a lucrat de-a lungul timpului in cele mai mari opere din lume. Scenografia operei a fost semnata de un alt artist britanic renumit, Gary McCann, iar pentru costume, ….ce ziceți? “edilii” spectacolului au ales sa lucreze cu o echipa… romaneasca! Mai exact, costumele au fost realizate de Iolanda Mutu Jr. si echipa condusa de mama ei, Iolanda Mutu, la “Atelier Foarte Frumos”, unul dintre cele mai cunoscute ateliere de croitorie din România, focusat pe artele spectacolului.
Ne desprindem greu de frumoasa piață de Ferrari și foarte aproape , urmând indicațiile Google Maps , caruia i-am comandat “Catedrala San Lorenzo”, trecem pe lângă …vai, dar ce e acesta?!? Un panou-protest, prin care organizatii din Genova își fac cunoscuta lupta împotriva crimelor savârșite împotriva femeilor.
Studiem fotografiile , ne îngrozim și trecem mai departe, fotografiind Biserica lui Isus. Fațada sa privește către strada ce ne va conduce către o altă piața celebră. Parcurgem pietonala, imbibându-ne de “aerul specific genovez” : aceleași clădiri superbe, prăvălii tradiționale, pictori ambulanți și alți meșteșugari, din ale căror mâini iscusite ies adevărate bijuterii, fie ele candele în care pâlpâie minuscule flăcărui, fie păsări de hârtie, suspendate spre vânzare, portofele din plută, fie șorțuri brodate, etc.
Remarc o coadă însemnată la o prăvălie micuță, pe al cărui frontispiciu colorat scrie “Focaccia”. Numele ne este familiar, căci așa le-o comandăm ospătarilor din restaurante, prin restaurante sau o cumpărăm chiar noi, de la brutăriile cos-mopolite și cos-tisitoare ( !) ale Bucureștilor. Aici însă “focaccia” se află în conexiune directă cu specialitatea regională tipică: “fügassa din Liguria”. Rețeta acesteia din urmă presupune un tip de aluat format din făină de grâu moale, apă, drojdie de bere, sare și ulei din belșug (cu care este “mângâiat” și la suprafață înainte de ultima dospire). Rezultatul? Un produs copt gras și bine alveolat, strict nu mai mare de doi centimetri, crocant la exterior și moale la interior: acestea sunt regulile care nu pot fi compromise. Produsul irezistibil și parfumat poate fi savurat în orice moment al zilei, de la micul dejun la gustare, până la aperitiv. Aici, in Genova, există numeroase variații locale: cu ceapă – consumată pe vremuri de corăbieri, (care aveau nevoie de mese sățioase și revigorante); cu măsline, salvie, rozmarin sau brânză. Dacă n-ar fi fost micul dejun atât de îndestulător, mai că m-aș fi așezat și eu la coadă. Așa…mă așez doar la poză! 😁
…un sunet de acordeon, venit de undeva, de după o clădire impunătoare, mă face să exclam : “Ăsta e de-al nostru!” Nu cântă rău de loc, recunosc cu bucurie opera : este celebrul vals al lui Eugen Doga, ceea ce ne face să sporim ritmul pașilor și…iată-ne în Piața San Lorenzo, cea care și-a împrumutat numele de la celebra Catedrală a Genovei. În fața acesteia din urmă, la baza treptelor, un acordeonist mergând spre vârsta a treia își câștigă pâinea, cucerind turiștii cu arta sa, specifică de altfel etniei din care provine… Și ce să vezi? lautarul mă recunoaște , ba chiar ne reușește un dialog simpatic, pe care îl filmez cu telefonul mobil și ma grăbesc să-l și lansez în eter, pe Facebook.
Nea Lucică e de 20 de ani aici, ani mai buni, ani mai răi, dar chiar și așa, nici nu se gândește să vină în țară, deși după pandemie bunăstarea i s-a ruinat. Îi urez sănatate și noroc și continuăm să filmăm prin piață artiști stradali de toate felurile, inclusiv “statui vii” precum cele de pe Rambla și care adună în jurul lor cete întregi de gură-cască…
…O căscăm și noi pe a noastră, dar nu pentru a marca astfel talentul “coșarului”-statuie, ci pentru a-i administra ( gurii! ) un cappuccino autentic, cum s-ar zice “de la mama lui” , servit la o cafenea cocheta de la poalele impunătoarei Catedrale. Să vă zic două vorbe despre aceasta din urmă:
“ Momentul zero” al Catedralei San Lorenzo din Genova a fost o micuță capelă, ridicată pe locul unde a fost martirizat şi a murit San Lorenzo. La începutul sec XII a început construcţia impunătoarei catedrale. Papa Gelasius al II-lea a sfinţit în 1118 catedrala în stil romanic care era încă neterminată. A fost desăvârşită în următoarele secole în alte stiluri arhitectonice cum ar fi cel gotic francez. În anul 1296, clădirea a fost afectată de un incendiu puternic. Abia peste câteva zeci de ani a fost refăcută iar în 1550 au fost acoperite coridoarele laterale ajungându-se la forma de astăzi, cea fotografiată de noi. Frumoasă catedrală! – conchid, studiindu-i și interiorul, dar și exterior, unde alternează brâuri de marmură albă şi respectiv neagră. Admir si cei doi lei care străjuiesc cele trei porți de intrare, încadrate de portaluri sculptate în stil gotic. La etaj sunt două clopotniţe: prima de 60 m a fost finalizată în stil renascentist în 1522 şi are şapte clopote; a doua nu a fost finalizată fiind transformată într-o logie. Ce păcat că, fiind înghesuită între mulțimea de clădiri din zona, anvergura Catedralei este oarecum știrbită.
Lăsăm în urmă impozanta construcție și , cu un ochi la harta clasică, cu celălalt la Google Maps, ne continuăm drumul către un alt obiectiv “de neratat” : Porto Antico. Pe drum ne bucurăm sa surprindem în continuare atmosfera centrului vechi și…îmi fac și o mică bucurie, investind o sumă considerabilă în magazinul meu preferat de cosmetice : KIKO, întâlnit …neoremeditat. Nu înțeleg nici în ruptul capului cum de produsele acestei companii atât de cool, nu au invadat și România, țara cu porțile deschise către orice vine din afară!
De la un anumit moment dat nu mai avem nevoie de hartă : șuvoiul de turiști de duce la Porto Antico, alias “Portul Vechi” – celebrul port turistic al Genovei. Pe când era port industrial, el era plasat oarecum separat de oras; abia in 1992, cu ocazia expozitiei organizate in Genova, el a fost restructurat si modernizat de catre arhitectul genovez Renzo Piano, devenind, iată, una dintre cele mai mari atractii pentru turisti, dar si pentru localnici.
Principalul punct de atractie al Portului este Acvariul – cel mai mare din Europa. Întreg Complexul a fost proiectat in 1992 de catre Renzo Piano, in colaborare cu arhitectul american Peter Chermayeff si are forma unei nave. Acvariul adună într-însul bazine cu apa dulce sau apa de mare, adapostind de la delfini, rechini, lei de mare si crocodili și pana la intregi biosfere, cu numeroase specii de animale si plante. Cu ochii obsesiv lipiți de ceas…tăiem Acvariul de pe listă, filmându-i doar exteriorul.
Consemnăm și alte atractii ale portului vechi, care din lipsă de timp ramân nevizitate : asa-numitele Bigo- lifturile-perspectivă. Vedeți acea structură metalică ciudată, cu multe brațe, care seamănă cu un imens păianjen? E un fundal superb pentru fotografii, puțini știu însă că pe unul dintre brațele sale este montat un ascensor panoramic care îți dă posibilitatea să arunci o privire de la înălțime nu doar asupra portului, ci și asupra orașului istoric. Marian filmează și globul din sticla al Biosferei – o altă atracție turistică faimoasă, care adaposteste o padure tropicala in miniatura, plina de pasari, insecte si fluturi. Fostele depozite de bumbac (magazzini del cotone) ale Orașului s-au transformat intr-un important centru de conferinte cu cineplex, adăpostind o varietate de magazine mici si baruri.
Dăm roată Vechiului Port, remarcând mulțimea de cetățeni de culoare care-si vând , primprejur, direct pe caldarâm, poșetele Louis Vuitton, ochelarii Dior și parfumurile Tom Ford. Ma întreb cand a început invazia lor prin aceste locuri, locuite de albi? Or fi venit ei, oare, cu această corabie trasă la țărm, descinsă din poveștile cu pirați, acostată la țărm și asaltată de amatorii de fotografii inedite?
Refuz să-mi iau poșetă Vuitton și-mi investesc cam aceiași bani intr-un magazin de mărfuri artizanale genoveze, achiziționând una bucată salam tradițional de prin părțile locului, pe care îl voi duce, spre comparație, părinților mei dragi. Îmi amintesc cu câtă bucurie le cumparam odinioară, din astfel de călătorii, hăinuțe frumoase, cosmetice, încălțări chic, mici aparate electrocasnice, iar acum, anii înghesuiți în buletinele lor, au transformat darurile în deja obsesivele dulciuri, pijamale și papuci. Apropo, i-am găsit , la Palermo, mamei o pereche de papuci “ De Fonseca”, dintr-o catifea înflorată atât de moale și frumoasă, încât parcă văd că mama “ îi va pune bine”, fiind-i milă să-i …calce în picioare!
Bref! Timpul trece, înghesuim în cel rămas nouă, încă un cappuccino, ca un premiu pentru Marian, fanul acestei băuturi, pentru că a isprăvit filmările din croazieră.
Pașii îndrumați de Google Maps ne aduc la corabia noastră fix la ora programată inițial. De altfel, n-am pierdut-o din ochi niciun moment, pentru că silueta sa impunătoare se vedea , aș zice, din orice punct al orașului!
…În timp ce liftul navei de croazieră ne duce la etajul 14, trag cu ochiul în telefon, la numărul de pași executați astăzi. Concluzia e îmbucurătoare : mi-am câștigat dreptul pentru un prânz copios! Îl servim la Bufetul suedez de la etajul 18, victorioși că am găsit un loc chiar lângă fereastră ( e bătaie mare pe mesele de la geam, care oferă o panoramă superbă și în mers dar și atunci când nava e trasă la țărm) .
În cabine ne așteaptă un vraf întreg de materiale de bun rămas, aduse de baiatul de la curățenie : etichetele pe care ni le vom prinde la valize, înainte de a le preda spre a ne fi duse la autocarul de transfer, apoi instrucțiunile de debarcare, atât de multe și de complicate, de parcă urmează să coborâm pe Lună și nu la Civitavecchia, la doi pași de Roma.
…Seara e împărțită judicios între ultima cină la Restaurantul Esagon ( astăzi l-am rugat pe nepalezul care ne-a servit în fiecare seară să ne imortalizeze, la măsuța cu numărul 870, care repartizată nouă încă din prima zi și aflată în imediata vecinătate a unui hublou uriaș. Numarul ei de altfel, este inscris pe cardul de croazieră, alături de numele restaurantului și de ora de servire a cinei.
Am bănuit doar că hubloul dădea spre mare, dar nu am avut niciodată ocazia să-mi confirm acest lucru întrucât seara, la cină, ne aflam mereu în larg, iar prin hublou nu se vedea decât un întuneric numai bun de tăiat cu cuțitul ( cu condiția ca acesta din urmă să taie mai bine decât cele de la masă!😁).
Sesiunea de împachetat bagaje ce a urmat cinei mi-a demonstrat că… am cam întrecut măsura la souvenirurile de prin porturi, drept care aproape că ajunsesem pe punctul de a sări de pe șifonier pe valiză, ca s-o închid – exact așa cum se întâmplă in filmele de desene animate. Cabinele pasagerilor nu au însă șifonier, dulapul e încastrat în perete, așa că a trebuit să ard niște calorii serioase pentru a duce fermoarul valizei…pe drumul cel bun!😁
…O noapte adâncă s-a așternut peste Mediterana. Mâine, la ora 6,30 ne vor suna ceasurile și vom purcede la ultimul mic dejun la bord. Țineți-vă, urmează, spre ușurarea, probabil, a multora dintre dumneavoastra, ultima fotografie a subsemnatei la tradiționala masă de lângă geam, cu tradiționala farfurie plină în față!
Povestea noastră aproape că s-a încheiat. Știți, da?ce urmează : un ultim și consistent : MULȚUMESC, din inimă, PERFECT TOUR!❤️
Comentează