….Mă uit la el de jumătate de oră. Râd în mine copios, de mi se cutremură organele interne, ba îl mai atrag în cursa amuzamentului meu și pe cel cu care venisem ( na, că nu vă spun cine e, să muriți de curiozitate!😁😁).
Dar să revenim la primul. Cel de care râd. E ca o insectă, sub lupa mea. Bărbat, caucazian (😁, așa am văzut că se spune), merge spre 60 de ani, grizonat, bine făcut, bine îmbrăcat, bine crescut ( am surprins dialogul lui cu ospătărița : buna creștere se reflectă în primul rând în atitudinea pe care o avem față de cei situați “dedesubtul” nostru! ). Costum, cravată, pantofii curați, neșifonați și lustruiți. Țin minte, Zina Dumitrescu mi-a mărturisit, intr-o emisiune, că prima impresie pe care i-o face un bărbat se sprijină pe…încălțămintea acestuia. Criteriul mi s-a înșurubat în subconștient, tot la fel cum și prima săgeată vizuală pe care le-o aruncă fetele nemăritate barbaților ieșiți în cale, vizează…inelarul acestora din urmă… Că veni vorba, inelarul “subiectului” de la masa vecină era liber ca pasărea cerului. Deși…impecabila mea vedere la distanță parcă a sesizat umbra albicioasă a unui cerc…
….Bref. Omul era singur la masă și bănuiesc că aștepta pe cineva. Sau ceva. Cafeaua din față-i devenise un fel de gumă de mestecat, de care tot trăgea de o jumătate de oră, licoarea rămânând aparent intactă. Dar nu trăgea numai de cafea , ci și…cu ochiul, la tot ce mișca primprejur. Și de aici motivul amuzamentului meu, greu împărtășit de tovarășul meu de cafea, bărbat și el ( solidaritatea masculină este, se știe, de nezdruncinat! 😁) . Aflându-ne în Dorobanți, vânzoleala din jur era una “de fițe”. În jumatatea de oră de “analiză psihologică”, în cafenea au intrat nu mai puțin de 11 “bunăciuni”, care s-au adaugat celor cateva, deja existente pe la mese. Omul nostru le scana atent pe toate, urmărindu-le cu privirea flamândă din secunda în care intrau pe ușă, până își așezau posterioarele bombate pe pernițele oftânde ale scaunelor. Privirea i se plimba de sus în jos și de jos în sus, pe autostrada plăcerilor interzise, poticnindu-se de protuberanțele mai mult sau mai puțin naturale. În general, mă amuză felul în care masculii – “vânătorii”, cum li se spune – își scanează “prada” . Am ajuns precum un termometru : le sesizez până și temperatura crescândă, scânteile aprinse în iris, cadența modificată a respirației, ca să nu mai vorbesc de alte modificări corporale… nu neapărat mai subtile, cât mai complicat de strecurat într-o revistă citită și de pudibonde.
Nici omul de lângă noi nu încălca regulile de mai sus : săgețile vizuale pe care le îndrepta spre noile venite aproape că le dezbrăcau pe acestea ( îmi imaginez că în mintea lui ele erau demult goale și că întregul spațiu arata , mental, precum o saună finlandeză, in care colcăiau beneficiari despuiați și lispiți de jenă, așa cum le stă bine unor nordici dezinhibați) . Cu cât decolteurile intrate în cafenea erau mai adanci, jupele mai scurte și buzele mai ample, cu atât freamătul interior al aproape pensionarului domn de lângă noi simțeam că sporește mai abitir. “O să sfârșim într-un tsunami, presimt! “ i-am șoptit, râzând, companionului meu. Mi-a dat dreptate, cu jumătate de zâmbet…
Preț de jumătate de oră, cel din fața noastră și-a continuat nestingherit asaltul vizual. Am și surprins vreo două duduițe care mai că s-ar fi așezat la masa lui, însă,în mod ciudat, de fiecare dată când privirile li se încrucișau, nenea al nostru și-o muta precipitat pe a lui în ecranul telefonului, devenind foarte preocupat de site-urile de știri. “..Aha! Nu vrea să riște, în văzul tuturor! Cine știe ce politician o fi, din noul val! – am conchis ( mărturisesc, de la o vreme încoace, aproape că habar nu mai am cine compune Parlamentul României și staff-urile partidelor..).
La un moment dat, un clinchet slobozit de telefonul lui i-a declanșat un cortegiu de gesturi precipitate, care m-au nedumerit total ( deși în sinea mea, puteam pune rămășag că individul e un “însurat sub acoperire”) : a citit mesajul, s-a uitat instantaneu la ceas, a chemat printr-un gest grăbit chelnerița, a achitat, după care mâna i s-a scurs în buzunarul de la sacou, de unde s-a întors victorioasă cu un cerculeț auriu care, culmea! i s-a potrivit perfect pe cumintele inelar! Mi-am săgetat colegul de cafea cu o privire acuzatoare (“ vezi? Voi, toti bărbații , sunteți la fel!”)…Nici n-am apucat să-mi închei, în gând, tirada de acuze la adresa întregii populații masculine a planetei, că ușa cafenelei s-a dat în lături și au intrat, la pachet, una bucată pițipoancă buzată, de bratul căreia spânzura un copil bălai, încălecat de un ghiozdan uriaș.
…Pentru prima oară, privirea mea a intersectat-o pe cea a “obiectului de studiu”. Sărise în picioare, într-o poziție de drepți, îndărătul căreia se putea citi clar cam cine cântă în familia cu pricina. Apoi privirea lui i s-a ciocnit de a mea. M-a privit oarecum complice, ca și cum mi-ar fi cerut, prin limbajul muțesc al privirilor cu subânțelesuri, să-l scuz pentru comportamentul care nu cadra deloc cu imaginea unui om serios, aflat în prag de pensie, după o viață în care părea că avusese un statut special…M-am făcut că umblu în poșetă, după care am privit lung, în urma lor. Ar fi putut lesne trece drept un tată cu fiica sa și cu nepoțelul , dacă puștiul nu ar fi spintecat, cu vocea-i cristalină, mireasma revarsată din ceștile împrăștiate pe mese : “Tati, mami a zis că azi e rândul tău să mă duci la dentist!”.
….Ușa s-a închis în urma lor , iar noi ne-am întors la discuția noastră de dinainte de acest “intermezzo psihologic”. Vorbeam despre un proiect umanitar, pe care urma să-l generăm în emisiunea mea de sâmbătă. Dar parcă îmi sărise cheful de discuții profesionale. Așa că ne-am reîntors la “bărbatul-vânător” și “femeia-vânat”. La studiul de caz pe care-l începusem.
Cazul care tocmai ieșise, spășit, din cafenea, pășind forțat tinerește în urma “vânatului” său! 😁
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : RILASTIL XEROLACT
Comentează