Cineva, un prieten de demult, din Tunelul Timpului, mi-a trimis niște versuri…de care nu știam. În schimb îl știam bine pe autor. Îl iubeam, de-a dreptul, așa hulit, cum era el, atunci când l-am cunoscut personal. Eram în echipa lui Tatulici, la “Veniți cu noi pe programul 2” , aveam douăzeci si ceva de ani și învățam televiziune. Adrian Păunescu era , în acea vreme, lovit cu pietre, de inși care nu-i ajungeau nici măcar la degetul mic de la picior. Mihai a “riscat” atunci, fiind la rându-i hulit, și i-a dedicat o emisiune întreagă. Două ore, in care fascinanta personalitate ( deloc simplă, al naibii de complicată) a poetului s-a dezvăluit pentru prima oară public, după Revoluție. Noi, negrișorii lui Mihai, bântuiam și noi prin culise, căscând gura la “titanul” Păunescu. Atunci mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la el înainte de intrarea in direct, marturisindu-i cât de mult îi iubesc poezia. Privirea lui albastră, strălucind în întunecimea culiselor Studioului 3, n-am s-o uit niciodată. S-a luminat la chip, mi-a strans mâna și mi-a mulțumit…
Bref! Mihai a reusit, țin minte, sa obțina o audientă covârșitoare cu acea editie, la care Păunescu a trebuit să fie păzit, la ieșirea din TVR, caci mulți “nebuni” umblau pe atunci liberi pe străzi și riscau să-l atace..
Cert este că, la puțini ani de la acea întâlnire, după ce am lansat și eu pe orbită al meu “Ceai de la ora 5”, Păunescu mi-a făcut onoarea de a accepta si invitația mea. Eu si Mihai Tatulici am fost singurii jurnalisti din Romania acelor ani, la care Paunescu a admis să vină, intr-o transmisie directă. Au fost, țin minte, alte două ore de audiență covârșitoare, ale postului public. Am rămas “prieteni” – păstrând proporțiile, căci cum pot eu sa aspir la rangul de “prieten” al unei personalități atât de uriașe?
Însă știu că de atunci poetul Adrian Păunescu nu mi-a refuzat niciuna din invitațiile la emisiunile mele din TVR. Iar marea mea izbândă, datând tot din acei ani, a fost aceea că am reușit să-l împac pe rebelul meu sot Victor, cu cel care îl lansase, cu ani în urmă, la Cenaclul Flacăra. După luni întregi de munca de convingere ( iar Victor era cumplit de încăpățânat!) mi-a fost dat să-l fac pe soțul meu să înțeleagă că, indiferent cât de urât s-o fi purtat, poate, poetul cu el, la un moment dat, nu trebuie să uite niciodată faptul că este cine este, datorită acestuia. Amândoi au fost fericiți de această împăcare, iar eu am fost tare mândră de reușita mea. Și multe cântece superbe aveau să se nască, și de aici încolo, din colaborarea celor două uriașe talente.
Iar acum dați-mi voie să redau mai jos versurile pe care tocmai le-am primit de la Viorel Mureșan. Tare mi-ar plăcea s-o zăresc, pe coada ochiului , pe femeia care i le-a inspirat lui Adrian Paunescu…
TELEFON ÎNTÂMPLĂTOR
Alo,iubita mea,te deranjez?
Aș vrea să-ți spun ceva,dar nu se poate,
Decât dacă e vreme să te văd,
Te-aștept la ceas,la Universitate.
Doresc să-ți spun ceva neapărat.
Alo,m-auzi? Te-aștept la ora șase,
Acolo unde toți suntem frumoși,
Iar voi, cu toatele, sunteți frumoase.
Eu am să port o floare la rever,
Te rog să porți și tu o floare-n mână,
Te-aștept la șase, nu cumva să uiți,
În nici un caz, nimic nu se amână.
Alo, iubirea mea, iubirea mea,
Te-aștept la gară și te-aștept acasă,
Te-aștept în Univers, pe-o canapea,
Te-aștept la Marea Neagră, pe-o terasă.
Alo, m-auzi?Nu-nchide, dă-mi răspuns.
Nu mă cunoști, precum nici eu pe tine,
Dar eu te-aștept la șase, și la opt,
La cinci, la unu, când îți va fi bine.
Voiam să-ți spun… că nu te mai aștept
Și telefonul zace-n furca-nchisă.
Am fost sinucigașul ce-a-ncercat
Norocul lui cu cea din urmă fisă.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA :LAXANATUR-TRIPHALA
Comentează