Povestea a inceput prost.
Eu trebuia sa dau treapta a doua la mate-fizica si niciuna din cele doua materii nu imi era pe plac.
De fapt nu aveam nimic cu ele , dar nu le intelegeam.
La randu-le , nu ma menajau deloc.
Imi rapeau tot timpul meu pretios.
In plus , sora mea , cu doi ani mai mare decat mine , vazuse ” Declaratie de dragoste ” si era incantata.
Eu fiind mai nihilist decat Ivan Turgheniev , m-am dus la celalalt cinematograf , doua aveam in oras , unde rula in concurenta pelicula cu ” Liceenii „.
Acasa am facut o prezentare devastatoare.
Nimeni nu se indoia de valoarea inestimabila a filmului.
Sora mea a conchis :
” Tot ” Declaratie de dragoste ” e mai bun !”
M-am incapatant si nu m-am dus sa-l vad.
Ce imi trebuiau mie unii care dadeau la Facultate ?
Eu mai aveam iubiri de cucerit in cei doi ani de liceu.
Daca luam treapta , evident.
Si m-am pus pe invatat ca Mihai , adica Stefan Banica-junior , si principiul a functionat ….
Am luat treapta !
De acum lumea era a mea.
Aveam insa o mica restanta , o reminiscenta de candoare nepatrunsa. 
Ochii Teodorei de pe afisul ” Declaratiei „.
Nu ma priveau pe mine , ci pe Adrian Paduraru , un motiv in plus sa resping inovatia lui Nicolae Corjos.
Am avut nevoie de treizeci de ani ca sa aflu ca Ioana Popa si Alexandru Barsan nu s-au iubit in timpul filmarilor , el era casatorit , ea , purtata de romantism , ar fi vrut , dar nu s-a vazut decat ambitia reciproca de a-si croi rolurile.
M-am dus la film mult mai tarziu , in anul in care picasem la Medicina.
Aveam sa-mi spun ca daca as fi fost inspirat ,Teodora ar fi jucat pentru mine rolul Oanei Sarbu de la treapta a doua.
Frumoasa din Buzau , ca o Zeita tebana , imi platea , fara sa stie , nesupunerea.
M-am prezentat ca la un regal : pantaloni albi de doc , pantofi cu talpa de crep , camasa in carouri.
Mi-am luat ” la revedere ” de la tata ca de la Constantin Diplan.
Urma sa-l revad de abia dupa doua ore , in care treceam peste insuccesul de la Targu-Mures si debutul de la ” Maria Filotti ” , la Braila.
Mi-a ramas alergarea aceea din parc , cu picioarele perfect zvelte si arcuite.
Fugea nu numai de mine si de Alexandru , ci de toti barbatii in devenire.
Era din anturajul Zeitei Arthemis , a Vanatorii si a Lunii.
Filmul se proiecta la Gradina , in bezna instelata a noptii.
Cand i-am vazut gatul conturat peste mare , cu parul ridicat ca o neatingere blanda , am inteles ca trebuie sa iau la Facultate.
Ea era Medicinista.
Am trecut cu brio examenul.
Mi s-a parut normal , dar toti s-au minunat.
Nimeni nu stia cine ma ajutase si cine imi veghease sansa.
Cea pe care eu , candva , fara sa o cunosc , eu renegasem.
I-am vazut toate filmele , toate spectacolele.
” In fiecare zi mi-e dor de tine ” era motto-ul meu , care in loc sa fie preluat de Wagner , a fost convertit intr-o comedie muzicala.
Apoi si-a scurtat parul…
Am privit-o mereu ca la douazeci de ani.
Nu-i admiteam nici o schimbare.
Nu stia nimic despre mine , stiam totul despre ea.
Adoram faptul ca a facut liceu sportiv , alergam in fiecare dimineata ca sa ajung la conditia ei.
Dar nici un muritor nu a prins vreo Nimfa din Alaiul Dianei.
Exista un singur viclesug : sa-i arunci in cale Merele de Aur.
Cosmin – Stefan Georgescu, Franța, mai 2021
Comentează