Bombănelile Marinei Editoriale

Televiziunea? Culmea, eu încă o mai iubesc! 

     Televiziunea? Culmea, eu încă o mai iubesc! 

      Trăirea mea alături de ea depășește cu ceva ani suma ambelor mele căsnicii. A fost, da, dragoste la prima vedere, “pețitiorul” fiind și mentorul meu. Atât de controversat pe atunci ( dar ce om deștept și vocal nu e controversat, în zilele noastre!), Mihai Tatulici mi-a deschis, acum 32 de ani,  ușa către ea, fracturandu-mi viața în două : EA si restul. În restul intrau tot : soți, căsnicii, copii, părinți, prieteni, gospodărie, timp liber, vacanțe, pasiuni. De fiecare dată cand cântăream, balanța tot către EA înclina : iubirea e iubire, iar dacă mai este dublată și de un pagubos devotament ardelenesc ( spun “păgubos”, pentru că în unele situații nu numai că el s-a dovedit a fi absurd și exagerat, dar mi-a procurat și destul rău), atunci restul – pălește. Nu dispare, pălește, se așeză cuminte și tolerant pe “locul doi”, încercand să nu-mi încurce arderea pe un rug asumat. 

    De ce o iubesc?  Pentru că ea îmi îmbracă cel mai bine sufletul. Știe exact ce vrea el si îmi îngăduie să obțin ceea ce-mi doresc. Ați sesizat : nu am spus “îmi DĂ, ceea ce-mi doresc”, ci îmi ÎNGĂDUIE să obțin. Căci niciuna din victoriile mele nu a fost a mea, fără să-mi dau sufletul pentru ea : nici notorietatea, nici succesul incontestabil atator producții pe care le-am semnat, nici prietenii cu nume răsunătoare, unii intrați în istorie, pe care mi i-am apropiat, în platourile de filmare.

   Eu nu pot spune ca alții că “am visat de mică să fac televiziune”. Pe vremea copilariei mele, acesta era un vis interzis, iar eu – un copil “în banca sa”. Dar la fel de miraculos cum a intrat în viața mea, tot așa mi-a și amprentat-o. Iar eu – așa cum îmi stă în ADN –  m-am dedicat ei cu totul. Am împărțit-o cu ființele cele mai dragi din viața mea, i-am dăruit anii mei, energiile mele, sănătatea mea, toată inspirația,  puterea și tenacitatea cu care am fost hărăzită. I-am înfruntat și loviturile, dar și pe oamenii haini care s-au întâmplat accidental pe la pupitrul său de comandă și care au împins-o sistematic în prăpăstii : unii – din neștiință, alții – conform unor scenarii bine ticluite, destui dintre ei – din prostie combinată cu ură.  Știam bine, de fiecare dată,  că ei sunt vremelnici și nimic nu-i leagă de ceea ce pentru mine e “icoană”. Și, de fiecare dată, ei au plecat, eu am rămas. Și am continuat să fac cu aceeași poftă emisiuni, nelăsându-mă îngenuncheată nici de vremurile grele, în care am fost nevoită să cerșesc bani de la alții ca să-mi fac meseria, nici de dubla măsură care m-a lovit de atâtea ori, nici de stavile puse de inși pe care îi dispera succesul meu. Multe lucruri nu se știu. Și nu pentru  că regulamentele ne pun căluș în gură, mie și celor ce gândesc ca mine. Nu se spun pentru că, dacă iubești pe cineva, nu fugi să te plângi la colțul străzii că acel cineva te dezamăgește. Încerci să-i rămâi aproape în continuare și, de acolo, de lângă el, să-l ajuți. Că doar îi iubești, nu? Și atunci, pe feliuța mea, împreună cu o mână de oameni care simt ca mine, am încercat să continui cu orice preț să iubesc televiziunea, s-o ajut – și, măcar din perspectiva “feliuței” mele, s-o împing înainte. Tot mai greu, tot mai greu…Cand vaporul se scufundă, e greu să salvezi o biată cabină…

    

       Cand, recent, o instituție “împârțitoare de premii”, m-a gratulat cu un trofeu pe care scria, auriu : “Cea mai longevivă vedetă media din România”, mulți jurnaliști  m-au întrebat de ce rezist, când există atâtea “tentații” în jur ? Da, știu, mi-au fost și mie fâlfaite pe la nas, în repetate rânduri oferte cu multe avantaje… Toți își doresc un fraier care nu cere nicidată măriri de leafă, care  trage la jug, aduce bani din afară și mai face și performanță. Dar, oare, când iubești, poți privi către alt bărbat? De aceea știu bine că nu voi face niciodată acest pas și voi continua să iert greșeala celuilalt. Am mai greșit o dată grav în viață, cand, încăpățanându-mă să-l iert pe celălalt, am provocat două mari suferinți…

P.S. Nu mă întrebați de ce am scris acest editorial. Poate vă voi povesti cândva…

 

Rubrică oferită : BENESIO TONICO FORTE

Publicitate