Bombănelile Marinei Editoriale

“Te porți cu mine ca un câine!”…

Chiar nu știu de unde au pornit expresii de genul: “nu mor caii când vor câinii” sau “ te porți cu mine ca un câine” sau “fiecare câine are mușcătura lui”…Mai ales acum, după ce am devenit eu însămi stăpână de patruped, aproape că mă revolt, când mă ciocnesc de astfel de alcătuiri de cuvinte. Pentru că , într-o comparație om – câine, la capitolul bunătate, noi, oamenii pierdem detașat competiția…

Mi-am ciocnit mersul prin viață de oameni care, deși înaintau pe două membre, cu celelalte două tastând impecabil pe tablete sofisticate, aveau de fapt comportamente primare și se mâncau între ei, precum viețuitoarele în junglă. Oameni care, deși împachetați în costume de-o rară eleganță, se comportau ca si când tocmai ar fi coborât din copac. Oameni care, deși lăsaseră în urma lor școli cu nume răsunătoare, gândeau rudimentar, vorbeau grobian și se purtau animalic cu cei multi, din jur. Mi-am încrucișat drumurile cu indivizi care, deși cu mintea doldora de limbi străine, te jigneau adânc din trei-patru vorbe de mahala, iar după ce-ți întindeau cartea lor de vizită încărcată de funcții și titluri, îți demonstrau, prin comportament, că , de fapt, nu se află mai presus decât cușca unui biet patruped fără pedigree…

 Obama al meu nu e decât un biet câine. Mare, negru, cu blana lucioasă și ochii blânzi. Nu a absolvit nici Oxford , nici Cambridge, abia dacă știe să-mi aducă papucii, atunci când intru pe ușă, sau să-și coboare privirea în parchet, atunci când îl cert, pentru că l-am prins moțăind pe canapeaua din sufragerie. În rest, e un câine ca toți ceilalți, care-și pierde mințile atunci când vede un os sau când îi trece prin față o pisică. Dar nu i-aș compara niciodată pe indivizii de mai sus, cu Obama. Dulăul meu nu va fi niciodată în stare să mârâie către un om bun, nu și-ar împlânta niciodată colții în cineva, care-i “miroase a bine”, nu se va arunca niciodată spre cei care, cândva, i-au făcut un bine. Lui, sau mie, stăpânei sale. În spatele privirii sale de câine credincios știu că se ascunde un suflet fără pată. Un suflet capabil să iubească, să apere, să fie devotat și recunoscător. Oamenii răi nu au aceste calități. Ei iubesc doar dacă au un interes și știu să transforme dragostea în ură, într-o fracțiune de secundă. Ei nu știu să se apere decât pe sine. Iar devotați sunt, poate, numai unor țeluri personale. De recunoștința unui om rău nu vom vorbi, pentru că nu avem ce. Un om rău primește ceea ce ii oferi cu un zâmbet, în spatele căruia se ascunde, de fapt, un rânjet. Iar a doua zi este gata să te îngenuncheze, cu seninătate, făcându-ți un rău care-țimpoate zdruncina întreaga existență. 

Din toate aceste motive, propun înlocuirea, în toate proverbele greșit alcătuite, a cuvantului “câine” cu  “om” și poate atunci lucrurile se vor așeza pe un făgaș normal. 

Femei de 10 pe Facebook