Competiția e un lucru minunat!
Satisfacția alergatului de unul singur nu-ți oferă mai nimic. Poate doar bucuria beteagă de a ajunge primul ( cu toate că , tin minte, într-un banc vizând culmea absurdului, exista posibilitatea de a alerga de unul singur singur și de a ajunge.. al doilea!😁) . Însă “alergând de unul singur”, nu vei scoate niciodată din tine tot ceea ce ai mai bun : nici nu te vei mobiliza pentru a ajunge mai repede, nici pentru a alerga mai frumos. Pentru că tu vei ști de la bun început că vei ajunge, oricum, primul.
Pe când în momentul în care intri în competiție cu cei din jur , oricâți ar fi ei – încă unul sau o armată întreagă – lucrurile se complică. “ A fi primul” cere de data aceasta de la tine voință, mobilizare, ambiție, determinare. Ca să fii mai bun decât alții, trebuie să fii mai puternic, mai bine pregatit, mai bine organizat, mai …mai… , decât fiecare din ei și toți la un loc.
Adevăratele performanțe sunt generate de competițiile acerbe. Doar acestea din urmă sunt în măsură să stoarcă din noi toate talentele, să ne decanteze toate calitățile, să ne pună în mișcare toate capabilitățile.
Am însă un amendament. Cred cu tărie că adevărata competiție nu este cea, la care te aliniezi, la start, împreună cu ceilalți competitori, așteptând impușcătura care să-ți pună muschii în mișcare. POC! Privești spre stânga și spre dreapta, apoi te dai peste cap pentru a-ți întrece adversarii..
Adevărata competiție este cea, pe care o declanșezi cu tine însuți. În care încerci sa te autodepășești, să fii mai bun decât tine, cel de ieri.
Țin minte că, încă din adolescență, fratele meu fiind prea mic pentru a mă întrece cu el 😁, îmi fixam eu , mie însămi, “obiective” : trebuie să termin cartea asta până mâine! Trebuie să-mi fac curățenie în cameră până plec la patinuar! Trebuie să-mi îndrept “8”-ul luat la geografie! Trebuie să strâng bani până la ziua mamei, ca să-i cumpăr jacheta pe care și-o dorește !…Îmi așezam în minte aceste țeluri, după care mă aruncam nebunește în atingerea lor. Nu mă zorea nimeni din spate, nu mă luptam cu nimeni pentru a fi mai bună decât el, nici măcar timpul nu-mi era inamic, în acele vremuri. Vroiam pur și simplu să-mi demonstrez că pot. Că sunt în stare să depășesc limitele mele de atunci. Asta mi-a hrănit ambiția de a reuși de mai târziu, mi-a alimentat determinarea, mi-a inoculat groaza de a-mi abandona țelurile. M-a antrenat în a mă lupta cu “nu pot” și de a găsi, în orice izbândă de mai apoi, prilej de bucurie : era a mea și numai a mea!
Poate că n-ar fi rău să încercați și voi.
Chiar dacă nu vă zorește nimeni de la spate, să încercați să înaintați mai repede. Chiar dacă nu aveți concurent in ceea ce faceți, să încercați să fiți mai buni. Chiar dacă nu vă privește nimeni, să încercați să faceți totul ca la carte, să nu trișați. Să nu vă furați vouă înșivă căciula.
Chiar dacă premiul nu există și podiumul nu are decât un singur loc, să luptați pentru mulțumirea voastră launtrică, aceea de a fi mai buni decât voi, cei de ieri!
Și, odată declanșat mecanismul, veți vedea : mâine veți fi, cu siguranță, mai buni decât astăzi!
Iar asta va va face să va simtiți al naibii de bine! 😉
Rubrică oferită de : FARMACIILE CATENA SEPTOCALMIN ISLANDICA
Comentează