Ești obosită? Ai nevoie de flori albastre!
Hortensia, irișii, clopoțeii sau zambilele albastre au darul să calmeze ochii obosiți și să aducă armonia în jurul tău. Ele vorbesc despre cerul senin, despre energia calmă a apei și despre liniștea sufletului. Florile albastre sunt un bun remediu pentru zilele obositoare.
Un zambet, o floare. Roz, ca să ai un suflu tineresc!
Când admiri o floare de un roz delicat te gândești la grație, feminitate și fericire. Indiferent de forma lor, florile roz inspiră tinerețe, inocență și bucurie. Lalelele roz reprezintă feminitatea, iar freziile roz, spre exemplu, sunt asociate cu delicatețea.
Atracție pură dacă vrei să sugerezi, alege flori mov!
Sunt multe flori de primăvară mov, de la parfumatele zambilr la primule, brândușe, iriși, panseluțe sau liliac. Se numără printre cele mai atrăgătoare flori, iar nuanțele lor de mov – purpuriu vorbesc despre mândrie, succes și dorința de a cuceri. Dacă le primești de la un bărbat ele semnifică admirație și atracție profundă.
Energie. Asta emană florile roșii!
Frumusețe, curaj și pasiune este mesajul complex pe care îl transmit florile roșii. În aceste zile, lalelele roșii au mare căutare, precum și trandafirii catifelați. Ele exprimă cel mai bine dragostea, dorința și puterea. Se potrivesc unei femei care știe să întrețină pasiunea!
Rafinament și lux. Asta semnifică florile albe
Dintre toate culorile florilor, albul este cel mai elegant și cel mai grăitor. Poți oferi flori albe în orice moment, cu orice ocazie și nu vei da greș. Ele exprimă admirație, respect, iubire, tandrețe, puritate și frumusețe. Un aranjament din flori albe are întotdeauna avantajul luxului.
Ai primit flori galbene? Se întrezarește un nou început!
Un buchet de narcise galbene prinde în petalele lui toată bucuria primăverii, toată lumina soarelui și fericirea unui suflet care te dorește. El transmite un mesaj clar că este nevoie de un nou început și poate fi oferit drept împăcare după un moment tensionat în cuplu.
Florile portocalii înseamnă optimism
Nuanțele portocalii emană căldură, afecțiune și tandrețe. Ele vorbesc despre un suflet răbdător, care te apreciază așa cum ești și care vrea să te cunoască mai bine. Este o culoare optimistă, care alungă grijile și te face să vezi lumea din jur în nuanțe deschise.
Sursa foto : mnogo-cvetov.ru
Comentează