Bombănelile Marinei Editoriale

Țara mea – un spital de nebuni! 

 

Azi noapte m-am trezit tușind. Am tușit de fix trei ori ( mă înecasem, cu siguranță), suficient însă ca să nu mai dorm până dimineața. Am sărit îngrozită din pat și am început să mă monitorizez : gâtul nu mă durea, am tras aer în piept și am răsuflat ușurată, constatând că am reușit “să trec testul”: să-mi țin respirația 15 secunde, fără să mă sufoc. Apoi … așa, pe-ntuneric mi-am dat trei pufuri de “Tom Ford” si , fericită că mirosul îndrăgit mi-a cutreierat nările, m-am vârât la loc în pat, petrecându-mi restul nopții printre gânduri iscate de pandemia asta nenorocită… Până la urmă, sunt aproape convinsă că îmbolnăvirea fiecaruia dintre noi e o chestiune de timp. De timp și de șansă. Ea nu depinde nici măcar de prudența cu care ne mișcăm în spațiu. Ce folos că eu mă spăl pe mâini de 30 de ori pe zi, că sticluța cu dezinfectant mi-e mai la-ndemână, în poșetă, decât rujul de buze, iar masca nu-mi sare de pe chip, decât atunci cand filmez? Ce folos? În jurul meu inconstienții se calcă pe picioare, bătându-se-n piept cu cărămida pe care stă scrijelit “Mie nu mi se poate întâmpla!”. Pe chipul lor, masca este înlocuită cu un rânjet superior, pe care nu-l va stinge, probabil, decât tubul înfipt în gura lor și prin  care vor respira, la secțiile de terapie intensivă. Asta dacă vor avea șansa să prindă un loc, căci înțeleg că  nici asta nu mai e o certitudine…

…noaptea curge greu pe lângă mine și continuă să mă obsedeze, ca o țicneală,  tusea care m-a trezit din somn. Îmi vin în minte chipurile părinților mei și calculez înfrigurată zilele care s-au scurs de la ultima noastră “intersectare” fugară…Dacă sunt purtător? Dacă virusul ucigaș le va fi transmis părinților mei tocmai de cea care îi iubește cel mai mult pe lumea asta?… Chipurile dragilor mei bătrânei sunt înlocuite apoi , în gândurile mele nocturne, de cele ale unor vehemenți adepți ai teoriilor conspirationiste, care încearcă să ne balmucească pe la televizor , internet și ce mai prind în mână, catalogându-ne drept caraghioși speriați de bombe și găsind câte o explicație pentru tot ceea ce ni se întâmplă , inclusiv creșterea alarmantă a numărului de infectați și de decese. 

Sunt, da,  și eu sigură că halul haotic și neprofesionist în care se fac testările și prelucrările rezultatelor, generează destule concluzii eronate. Dar de aici și până a ignora pericolul, a bagateliza situația și a pune, astfel , în pericol viețile noastre, ale celor cât de cât responsabili, e cale lungă, pavată cu inconștiență și iresponsabilitate…

Trăiesc , de ceva vreme, într-o Românie împărțită în două, două tabere aruncându-și acuze reciproce, peste fileul țesut de coronavirus. O Românie sufocată de agresivitate, în care fiecare pare a-și urmări propriile interese, creind astfel teren favorabil pentru ca virusul să îsi facă de cap, impuținându-ne. Până și medicii intră în acest joc periculos : unii își continuă  semnalele de alarmă către populație, alții încearcă să demonstreze, cu argumente științifice – zic ei – atitudinea exagerată a autorităților  vis-a-vis de nu chiar atât de dramatica situație. Internetul flutură postări contradictorii, fotografii trucate, declarații care se bat cap în cap. Vin puternic din urmă vedetele infectate – influencerii – cu povești cutremurătoare, cărora cârcotașii le găsesc până și motivații pecuniare…Toate se ciocnesc în mintea zdruncinată a omului de rând , bombardat cu informații contradictorii care-l afundă și mai tare în nebuloasă… 

….Se crapă de ziuă. Continui să mă monitorizez repetat, în subconștient : nu mă doare nimic, respir perfect, îmi miroase , pe fereastră, a rămășițe de floare, din teiul pe peste drum. Peste câteva ore voi fi în platoul de filmare, renunțând cu temere la mască în favoarea machiajului și tresărind la fiecare ins fără mască și care-mi încalcă  cercul imaginar cu raza de doi metri, pe care îl trasez, neîncetat, în jurul meu. 

…Deschid televizorul și dau peste un curajos guraliv, care ține o prelegere despre manipularea prin frică a maselor. Mă simt deodată o păriticică fricoasă din această masă manipulată cu talent. Sunt candidatul perfect pentru manipulare : nemințind niciodată, sunt tentată să-i cred corecți pe toți cei din jurul meu. Cred și respect cam tot ce mi se spune. Ca fraiera.  Încerc să-mi spun în gând că totul nu este decât o mare “făcătură”, însă mă sună, iată, o bună prietenă din facultate și îmi spune plângând că baiatul ei – student în ultimul an ( la fel ca Victor al meu! ) este, de ieri, la Terapie intensivă…O liniștesc și…mă neliniștesc!

 Îmi iau masca și pornesc spre Televiziune

…unde deocamdată nu sunt decât trei infectați. Nu, nu am avut contact cu ei, dar cu siguranță am apăsat pe aceleași clanțe, am respirat același aer, prin studiouri…

 

Rubrică oferită de : FARMACIILE CATENA : RILASTIL – protecție solară

Publicitate