Am cunoscut un om frumos. Nu doar la chip, ci și la suflet. Sunt fascinată când văd tinere care își împletesc frumusețea cu inteligența și talentul și le așează în slujba unor fapte bune. Pe Eveline am cunoscut-o din păcate prea târziu , când deja plecase din TVR. Mi-a si povestit de ce, și… m-am îngrozit. Am aflat alte dedesubturi urâte ale locului pe care amândouă l-am simțit la un moment dat ca răspunzând dorințelor și visurilor noastre. Ea a avut puterea sa se desprindă și să meargă mai departe. Eu încă mai sper…
Dincolo însă de regretul de a nu fi avut ocazia să colaborez profesional cu această frumoasă și talentată făptură, m-am bucurat s-o întâlnesc, ca și consilier al Ministrului Turismului și, așteptând în anticamera acestuia, am apucat să povestim puțin. Suficient cât să concluzionez că Eveline este o femeie de 10 și merită cu prisosință să devină un model pentru tinerele de vârsta ei. Înainte de a vă invita să-i citiți interviul, vă rog să-i parcurgeți “cartea de vizită”, formulată de Eveline însăși, pe blogul său : “ Sunt un jurnalist dedicat, în egală măsură, televiziunii, radioului și presei scrise și on-line. Am lucrat atât în organisme media private (Q Magazine, The Money Channel, Revista Tango/Marea Dragoste, Jurnalul Național, Trinitas TV, Smart FM), cât și de stat – TVR, iar această experiență mi-a oferit posibilitatea de a aborda această profesie din perspective diferite. Dezvoltarea mea în profesia de jurnalist a presupus traversarea tuturor etapelor de formare, astfel încât am avut șansa unor mentori cu tradiție, iar eu, la rândul meu, am putut coordona redacții, bazându-mă pe competențele câștigate în timp. Treptat am descoperit și zona de marketing și PR, pe care am abordat-o promovând atât personalități din spațiul media, cât și evenimente. Am licență în jurnalism, master în „Comunicare mediatică și publicitate”, Bursa JTI pentru Jurnalism (2010), sunt absolventă a Programului Naţional de Formare pentru Jurnalişti în Domeniul Egalităţii de Şanse şi Gen, derulat în cadrul proiectului FEMINA – Formare pentru jurnalişti, Emisiuni TV, Monitorizare, Informare Naţională şi Advocacy pentru afirmarea egalităţii de şanse şi gen. În 2014 am primit Premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România – APTR pentru Talk-Show Cultural. În În 2017, site-ul evelinepauna.ro a fost distins de Uniunea Ziariștilor Profesionști din România cu Premiul pentru Jurnalism Digital. În anul 2019 mi-a fost acordată Medalia de Aur de către Academia Internațională „Mihai Eminescu”
„Să cultivăm recunoștința”, „Povestea unui jurnalist – Ion Marin”, „Marile Întâlniri – Nemuritorii”, „Femeia la 30 de ani” , “Dincolo de ferestre” sunt cele cinci cărți pe care le-am scris (până acum! )
În prezent, sunt consultant artistic pentru câteva instituții de cultură. Dincolo de job-uri nu-mi rămâne prea mult timp de chibzuit. Încerc să-l împart armonios între dans – de care m-am îndrăgostit acum foarte mult timp, călătorii – sunt veșnic îndrăgostită de locuri pe care nu le-am văzut încă și oameni pe care nu i-am întâlnit, și plimbări lungi, cu căștile pe urechi. Îmi place se conduc. Mult, departe și în viteză.
Și îmi place să scriu!”
….Faptul că Eveline a noastră este într-adevăr un om valoros și deosebit transpare și din răspunsurile pe care mi le-a oferit, la următorul interviu :
Marina Almășan : – Frumoasă și deșteaptă. Hm. Cred că ai parte de destui dușmani!…
Eveline Păuna : – Se spune că frumusețea este în ochii privitorului și eu chiar cred în această idee. Așa că îți mulțumesc! Și eu aleg să privesc mereu oamenii, locurile, lucrurile printr-un „filtru” care să potențeze tot ce au mai frumos. De aceea probabil că nu-i văd ca pe dușmani pe cei care nu împărtășesc aceleași valori ca mine, ci aleg să-mi spun că ne-am întâlnit în momente desincronizate, nepotrivite. Sunt convinsă că fapte scoase din context sau priviri superficiale pot aduce invidii. Dar cred că fiecare om are o poveste și că reflectă ceea ce este, de fapt. Nu poți reflecta lumină dacă cerul privirii tale este înnorat! În plus, cred cu tărie că oamenii fericiți nu fac rău!
Marina Almășan : – E o concluzie de om înțelept, trecut prin viață. Vorbește-ne puțin despre parcursul tău. Mai ales că știu că tot ceea ce ai făcut până acum cu greu încape în biografia unei femei de 50 de ani. Iar tu n-ai decât 30…
Eveline Păuna : – Să știi că, uneori, privind retrospectiv la felul în care am făcut niște alegeri și la ritmul schimbărilor din viața mea, am impresia că m-am născut în vârstă. În același timp, mă uit cu uimire și la vârsta de 30 de ani. A venit foarte repede și mă bucur că a venit cu bine. Dacă în deceniul din care anii încep cu cifra 2 ai o plasă de siguranță în gândul că îți permiți să greșești din prea multă tinerețe (recunosc, eu n-am făcut-o), de la 30 de ani încolo principala lecție pe care o înveți este cea despre Timp – cum să îi dai valoare, cum să îl monetizezi, cum să îl păcălești, uneori, și, mai ales, cui să i-l dai. Parcursul meu profesional a început pe la 15 ani, pe holurile Televiziunii Române, când am descoperit ce forță poate avea domeniul acesta de activitate. Tot atunci mi-am dat seama că, pentru a oferi substanță frumuseții, trebuie să construiesc. Să MĂ construiesc. Așa că am urmat studiile în jurnalism și comunicare mediatică și publicitate și m-am îndrăgostit și mai tare de jurnalism. Am lucrat mulți ani în presa scrisă, curajoasă, care trăia din vânzări și nu din publicitate (în vremurile de acum mi se pare foarte greu să mai ajungi la o astfel de performanță). Apoi m-am reîntors în televiziune și am moderat câteva formate TV. Am lucrat și în zona de PR, apoi am migrat către ceea ce în cuvinte s-ar încadra la „consultant artistic” pentru mai multe instituții de cultură din țară și din străinătate și am acceptat și provocarea de a fi consilier a doi miniștri (din Guverne diferite. Zâmbesc!) în zona de comunicare și, mai apoi, în cea de organizare a unor evenimente. Acum mi-am păstrat libertatea de a lucra în zona de organizare de spectacole de balet, operă și teatru, coordonez activitatea de marketing a Teatrului EXCELSIOR din București, tocmai mi-am lansat cea de a patra carte…
Marina Almășan : – …O workaholică, în adevăratul sens al cuvantului! Și, din câte știu, faci bine, tot ceea ce faci! Hai să “disecăm” puțin succesul tău. Fiecare om valoros a avut, în viață, mentori. Uite, acum e momentul să-i rememorezi pe ai tăi!
Eveline Păuna : – Eu cred foarte mult în puterea de a admira. Datorită anilor în care am lucrat ca jurnalist, am adunat multe povești în interviurile-portret din seria Marile Întâlniri. Cred că oamenii apar în viaţa noastră ca o lecţie. Unii rămân pentru totdeauna, cu alţii ne intersectăm ca păsările în zbor. Mentorii mei sunt din ambele categorii. Tuturor le port recunoştinţă. Făcând însă o listă a lor, ar însemna să-i îndes în clasamente şi nu simt să fac asta. Pot spune doar că am încercat, de fiecare dată, să le răsplătesc încrederea prin profesionalismul meu.
Marina Almășan : – Am înțeles. Deci, îi păstrezi anonimi, chiar dacă le păstrezi recunoștință. Important este să-i faci să simtă asta! Uite, Eveline, încă un lucru care mă apropie de tine : împărțim aceeași zodie. Ești Geamănă. Zodia are și bune și rele. Tu? Ti-ai putea înșira (fără modestie, te rog!) calitățile? Ți-ai putea recunoaște public defectele?
Eveline Păuna : – Sunt Gemeni cu ascendent în Leu. Glumesc adeseori spunând că, de fapt, leii din ascendent sunt gemeni. Da, am şi bune şi rele. Nu cred să fie toate nici datorită, nici din cauza zodiei, dar se spune despre Gemeni că sunt creativi şi comunicativi, iar despre Lei că sunt puternici şi că au talent de lider. Poate că aceste trăsături îmi sunt scrise în stele. Altfel, ştiu despre mine că acum mult timp m-am vindecat de timiditate şi că atunci mi s-a deschis o lume întreagă. Mă pricep să găsesc soluţii, îmbinând creativitatea cu spontaneitatea, sunt un om foarte loial şi sunt foarte corectă cu viaţa – cred că acest gând îmi dă parte din liniştea interioară. Gândul acesta și Credința! Îmi plac oamenii și sunt curioasă să le aflu poveștile. Și cred că atunci când sunt fericită, sunt chiar drăguță! (Zâmbește). Defecte – pun mai mult preț pe ordinea din agenda de la birou decât pe ordinea din dressing, de exemplu. Uneori țin atât de mult la o idee pe care nu reușește să mi-o zdruncine cineva cu argumente încât mă consum pentru a o împlini, de parcă dezamorsez cel puțin o bombă nucleară!
Marina Almășan : – Te-am cunoscut ca fiind un om ferm, lucru rar în zilele noastre. Povestește-mi două episoade, aflate la două momente atât de diferite: Concursul de Miss din adolescență și prezența ta în TVR. Mă interesează mai ales ultima: cum să renunți, când ești atât de talentată?!?…
Eveline Păuna : – Ambele episoade au rămas atât: episoade. Serialul continuă! (Zâmbește). La 15 ani a fost momentul în care mi-am dat seama că îmi doresc să fiu mai mult deșteaptă decât frumoasă. Am fost selectată la competiția Miss România. Acest moment cred că este visul multor adolescente și tinere care cred că strălucirea de pe podium, rochiile frumoase și lumea de vis se contopesc toate în acest domeniu. Eu cred că femeile frumoase nu sunt ferite de ispite. Trebuie să învețe ele să răzbească. Și sunt două căi: o scurtătură și un drum ocolit. Eu am ales drumul ocolit, în lumea aceea unde principiile mele incomodau mai ales în culise. Este o știre pe care văd că internetul nu o uită și sunt mândră că realitatea a stat astfel – am fost exclusă din acea competiție pentru că… am ales drumul ocolit. Și acum aș alege la fel! Chiar după acel episod am descoperit echipa TVR, în producțiile domnului Valeriu Lazarov. Apropo, printr-o ciudată uneltire a destinului, sunt jurnalistul căruia Valeriu Lazarov i-a acordat ultimul interviu. Îl păstrez în cartea mea cu numărul trei – „Marile Întâlniri – Nemuritorii”. Apoi, peste timp, m-am mai intersectat cu TVR o perioadă, pentru mai multe proiecte precum Vara pe Val, România Frumoasă, Top Cultura, Omul cu Chitara… Am renunțat pe vremea când la cârma TVR era cineva care, după ce a premiat emisiunea la care lucram a scos-o din grilă, motivându-mi lipsa de „susținere”. Nu am primit plângeri pentru vreun aspect al activității mele, ci doar această recomandare de a-mi găsi un „spate”. Eu am considerat că mintea și zâmbetul meu mă pot susține – pentru că pe ele m-am bazat întotdeauna – și că, cu mânile goale dar cu sufletul liniștit, pot construi oricând ceva durabil. Și așa am făcut!
Marina Almășan : – O decizie deloc ușoară, pe care , iată , ai avut puterea s-o iei, dându-le oarecum “o palmă” celor care aleg să “îndure” și să trăiascaa în compromis. Te felicit! Dar hai să revenim la zilele noastre. Ai împlinit 30 de ani. Un hotar, aș zice. Pe care l-ai marcat nu printr-o mega-petrecere, cum fac fetele de vârsta ta, ci…printr-o carte. Una de succes. Vorbește-ne despre “Femeia la 30 de ani”.
Eveline Păuna : – M-am gândit că petreceri poți să ai oricând, nu doar de ziua ta. Și, până la urmă, mi-am sărbătorit cei 30 de ani cu sute de oameni care au venit în orașele din țară în care am avut lansarea cărții. Din toamnă pornesc iar în turneu! Cartea cuprinde 30 de povești-emoție despre 30 de femei diferite. Sunt, de asemenea, și 30 de fotografii ale lui Ciprian Strugariu, fotograful talentat care m-a surprins dansând printre cuvinte. Cartea se găsește online, are pagină de Facebook și cont de Instagram și poate fi cumpărată din Librăriile Cărturești din toată țara. Și văd că, adesea, oamenii cumpără câte un exemplar pentru ei și câte unul pentru prieteni. Mi se pare foarte frumos să oferi cărți în dar! Mai cu seamă când cartea este ca aceasta, care poartă în filele ei crâmpeie din sufletul meu. E uriaș să știi că oamenii te țin în inimi și în biblioteci!
Marina Almășan : – Să înțeleg că, în fiecare din cele 30 de personaje ale tale, ar trebui să te descoperim pe tine, într-o oarecare măsură?
Eveline Păuna : – „Femeia la 30 de ani” este despre mine, în măsura în care poate fi despre oricare altă femeie și, poate, nu neapărat o femeie de 30 de ani.
Marina Almășan : – Si care sunt, de fapt, concluziile cărții? E bine sau rău, să ai 30 de ani? 😁
Eveline Păuna : – Cartea îmbrățișează experiențe de viață. Și, da, pe alocuri oferă și sfaturi – doar acolo unde simt că aduc alinare. Pentru mine, este Vârsta de Aur, când am încă destulă tinerețe chiar și pentru fustele mini, dar îndeajuns de multă înțelepciune încât să știu că mă avantajează cele midi, când la telefon ajunge să mă prezint cu numele – nu mai e nevoie să spun și ocupația, când sunt în fața unor noi provocări profesionale dar experiența mă ajută să le primesc cu calm. Ce-i drept, este vârsta la care îmi doresc mai multe împliniri în plan personal. Nu de alta, dar mă gândesc că balanța profesie – viață personală trebuie să stea în echilibru. E bine să ai 30 de ani dacă ai grijă să aduni ceva împliniri până când îi împlinești. Dar cred că gândul acesta este valabil pentru orice vârstă.
Marina Almășan : – Îți admir maturitatea și mi-ar plăcea ca tinerele de vârsta ta să gândească la fel. Uite, aș vrea să atingem un alt subiect : o viață plină de succese nu e un lucru viabil. Vorbește-ne puțin, cu sinceritate, și despre ratări, despre eșecuri.
Eveline Păuna : – Un gând senzațional al vârstei de 30 de ani este acela că nu am vise neîmplinite, ci doar neîmplinite… încă. Și de eșecuri depline m-a ferit Dumnezeu. Da, sunt drumuri care mi s-au închis, după cum povesteam mai devreme, dar doar pentru că Dumnezeu m-a luat de mână și a găsit o cale mai frumoasă să mă readucă acolo. Sau să mă ducă mai departe, la mai bine. Cred că, uneori, Dumnezeu visează mai frumos decât mine! Au fost oameni care m-au necăjit cu răutatea lor, dar pe care i-am depășit. În rest, uneori mă mai gândesc cum ar fi fost dacă aș fi mers la petreceri cu colegii de facultate în loc să stau nopți la rând să transcriu interviuri, să montez emisiuni sau să predau reviste în tipografie. Mă mai gândesc și cum m-aș fi simțit dacă aș fi luat nota 2. Și alte asemenea „libertăți” la care nu mi-am dat voie. Dar nu le simt ca pe niște ratări ale unor momente. De fapt sunt, toate, alegeri. Și cred că am ieșit în avantaj!
Marina Almășan : – Cine-ți sunt oamenii cei mai dragi? Vorbește-mi câte puțin despre fiecare!
Eveline Păuna : – Despre oamenii cei mai dragi vorbesc întotdeauna cel mai puțin. Pentru că ceea ce simt pentru ei nu-mi încape în cuvinte, chiar dacă eu mă pricep să le armonizez. Toți ai mei! Mama – Lumina mea, bucuria și sprijinul meu, Crăiasa a cărei inimă o cunosc pentru că doar eu știu cum îi bate pe dinăuntru, din clipa în care nu venisem încă pe Lume. Îți spun simplu, cu sinceritate de copil: mama mea este frumoasă și bună! Este psiholog, este prietena mea cea mai bună, este dovada că pe lume poți iubi fără măsură! Tata – Regele meu, care m-a purtat pe umeri de când eram mică și de umerii căruia mă mai agăț și astăzi, alintându-mă. Văd chipul tatălui meu ori de câte ori mă uit la mine, în oglindă – pentru că îi semnăn – și îmi amintesc toate momentele în care s-a lăsat pe sine, pentru mine. Cum să nu-l iubesc până la stele?! Apropo, când eram mică, eram convinsă că Înălțimea lui ar fi putut să-mi culeagă luna de pe cer, atât de înalt și puternic îmi părea. Era doar o chestiune de nuanță – nu voiam luna pentru că știam că tata poate să mi-o dea oricând așa cum el, fiind muzician, mi-a dezvelit marea muzică! Bunica mea, albumul amintirilor mele cele mai ghidușe și cel mai obiectiv sfătuitor, o femeie de condiția Vitoriei Lipan dar șlefuită de viață cât să îmi pară că arată ca Regina Angliei. Și, în ultima vreme, inima mea bate mai puternic, de când i-a făcut loc Lui.
Marina Almășan : – Frumoasă colecție de oameni dragi! Să-ți trăiască și să te bucuri de ei! Iar alături de EL…să ai viața fericită pe care meriți! Uite, deși cam toate interviurile cu persoane de vârsta ta nu ratează întrebări de genul: cum faci de ești atât de slabă? Cum ai grijă de tine, de arăți atât de bine? Etc, eu am să te întreb: care sunt valorile tale în viață? Ce te bucură, ce te întristează?
Eveline Păuna : – Vezi, până la urmă e chiar bine că nu sunt „atât de slabă”., primesc întrebări cu greutate! ( Amuzată!) Suprema realizare în viață mi se pare Fericirea. Pentru că, în opinia mea, Fericirea e armonie. Desigur, sunt momente în care îți merge bine în plan profesional și te sufoci de nefericire în cel personal. Și invers. Sunt momente în care treci măsura, în plus sau în minus. Echilibrul și răbdarea de a te bucura de el mi se par calități supreme. În rest, cel mai mare preț pun pe sinceritate! Mă bucură oamenii fericiți, mă bucură surprizele frumoase, mă bucură drumurile lungi, şofatul, spectacolele, DANSUL, marea, serile cu Netflix și pijamale de mătase… Mă întristează foamea. Dacă aș avea o superputere mi-aș dori ca mâncarea să nu mai coste bani. Mi-aș dori să nu adoarmă nimeni flămând! Mă întristează spitalele și cred că singurele locuri frumoase din ele sunt secțiile de maternitate. Mă întristează răutatea, invidia – ce bine ar fi dacă oamenii și-ar da seama că sentimentele acestea îi epuizează de energie! Și mă întristează nedreptatea! Dar nu doar mă întristează, mă și revoltă! Și… mai ții minte ce spuneam de zodii. Atunci iese leul din ascendent!
Marina Almășan : – Spune-mi, Eveline, cum îți alegi prietenii? Ce oameni eviți? Care a fost cea mai mare dezamăgire legată de un om apropiat?
Eveline Păuna : – Nu îi aleg. Prieteniile mi se întâmplă. Și majoritatea prietenilor mei sunt mai mari decât mine. Aș putea sta ore în șir cu prietena mea de 34 de ani dar și cu cele de peste 60. Cred că oamenii care se aseamănă nu ar trebui să se uite în buletin. Evit oamenii superficiali și snobi – mie îmi place să cunosc valoarea lucrurilor, nu prețul lor. Cred că dezamăgirile legate de oameni, în general, sunt pentru că noi îi vedem capabili de gesturi mai mari decât simt ei înșiși că pot face. Deci, cumva, măsura e tot la noi. Rațional stau bine, dar asta nu înseamnă că am fost scutită de dezamăgiri. Eu, când sunt dezamăgită, dispar din viața acelui om. Nu mă cert, nu mă răzbun, plec pur și simplu. Cea mai mare dezamăgire doare încă prea mult, cât să o pot diseca în cuvinte.
Marina Almășan : – Cred că răspunsurile tale ți-au creionat foarte frumos conturul sufletului. Și totuși…a rămas o temă insuficient dezvoltată. Pe vremuri, imediat dupa Revoluție, când tu erai mică-mică, circula o reclamă publicitară, cu un final care a devenit “viral” : “Dar cu dragostea cum stai?” Tu ce-mi răspunzi, la întrebarea asta?
Eveline Păuna : – Nu stau, merg înainte! Sper! Îți spuneam mai devreme că inima mea bate mai puternic de când i-a făcut loc lui. Iar acum e o bucurie atât de mare, încât uneori mi-e teamă să vorbesc despre ea, să nu se destrame visul!
Marina Almăsan : – Offf…bine, îți respect dreptul la intimitate! Ce crezi, Eveline, e mai ușor să fii bărbat sau femeie, în zilele noastre?
Eveline Păuna : – Nu știu cum e să fii bărbat că n-am fost. (Hihihiii!) Și mă simt atât de femeie încât mi-e greu să-mi și imaginez cum e de partea cealaltă. Cred că societatea noastră și a țărilor civilizate nu se mai uită la pantaloni. Chiar și în vremurile în care femeile aveau multe de demonstrat, Marylin Monroe spunea: I don’t mind living in a man’s world as long as I can be a woman in it / „Nu mă deranjează să trăiesc într-o lume a bărbaților atâta vreme cât pot să rămân femeie”.
Marina Almășan : – Are și frumusețea dezavantajele sale?
Eveline Păuna : – Glumesc deseori spunând că „sunt o femeie frumoasă, păcat că sunt și deșteaptă!”. Da, frumusețea, acest accesoriu care pare deseori supremul avantaj este și motivul pentru care oamenii pun etichete greșit. Împart cu tine chiar un fragment din carte, în care am scris despre dezavantajele frumuseții: La grădiniță, fetițele cu părul lung și rochițe frumoase primesc rolurile de prințese. Asta și pentru că, de cele mai multe ori, mămicile lor – și ele diafane, precum copiile mai mici – sunt cele mai implicate în programul mini-prințeselor. Cele care se înghiontesc cu băieții și se șterg la gură cu mâneca sunt distribuite în roluri de spiriduși, pomișori sau chiar… broccoli. Ați spune că e nedrept și că fetele frumoase au o viață ușoară, încă de mici. Ei bine, nu-i deloc așa pentru că, în exemplul de mai sus, ce nu notează niciodată cei ocupați cu întărirea clișeelor este tocmai faptul că fata cea frumoasă trebuie să se ridice la înălțimea rolului pe care trebuie să-l învețe. Și, întotdeauna, o prințesă va vorbi mai mult decât o căpățână de broccoli.
Frumusețea se deprinde din copilărie. Asta, dacă ai noroc de o familie cu simț estetic. Dacă nu, e posibil să ai o revelație la vârsta la care poți decide pentru garderoba și tunsoarea ta. Mai târziu, dacă ai un chip plăcut, ceva stil în garderobă, dacă n-ai (multe) kilograme în plus și te mai uiți în oglindă înainte să ieși din casă, vei avea o grijă în plus: să arăți că ești și deșteaptă! Nu cred în altă definiție a frumuseții exterioare în afara aceleia care spune că, atunci când îți place ce vezi, acel ceva sau cineva se cheamă că e… frumos. Desigur, excludem din start exemplele de „frumusețe” țipătoare, cu buze augmentate care fac umbră pe jumătate din față, cealaltă jumătate fiind adăpostită sub gene de plastic. Nu mă refer aici la șabloanele validate de zgomot. Mă refer strict la femeile frumoase. Cu cât trăiesc mai în plin vârsta de 30 de ani, cu atât mi-e mai clar că de tine depinde să fii frumoasă! De tine depinde să te îngrijești într-atât încât să pășești din casă, în fiecare zi, cu încredere în tine. Iar acest „într-atât” nu înseamnă deloc să te muți în saloane sau să investești averi. Înseamnă doar să ai măsura echilibrului între frumusețea interioară și cea exterioară. Frumusețea vine și din interior. Dar când vine doar din interior, se numește bunătate! Frumusețea unui om e dată de echilibrul dintre bunătate și aspect. Altfel, omul acela e doar bun. Ceea ce, desigur, nu-i puțin lucru! Mă uit adesea cum sunt condamnați cei care pun pe coperți de revistă femei frumoase. Vocile din online (chipurile se ascund după avatare cu animăluțe, citate celebre sau – culmea – actrițe) spun că femeile sunt frumoase cu orice dimensiuni. Sper să mă înțelegeți corect când spun că nu-i așa! Femeile cu orice
dimensiuni sunt simpatice, amabile, fermecătoare, glumețe, independente, interesante și cum mai vreți voi. Dar eu cred că e important ca, uneori, să ne raportăm la niște standarde, tocmai pentru a găsi motivația de a dăltui în noi versiunea noastră cea mai bună. Am vorbit cu nutriționiști – nu există om care să nu poată slăbi! Nu spun, Doamne ferește, că sunt de neiertat câteva kilograme în plus, dar subliniez că greutatea normală înseamnă, în primul rând, sănătate! Și eu am avut niște kilograme în plus, de care am scăpat cu voință. Cu multă voință! Și eu caut să-mi desăvârșesc stilul – sper să îl retușez încă în câteva privințe. Și eu am avut perioade în care îmi găseam bucurii mai mult prin librării. Dar mi-am dat seama cât de fericită mă face și o rochie frumoasă! Da, am fost fetița cu părul lung care era prințesă în serbările de la grădiniță. Și de la școală! Da, în liceu am făcut balet și am dansat la o emisiune TV, dar am terminat clasa a XII-a cu zece pe linie. Da, în primii ani în care îmi construiam un drum în profesie, am fost întrebată a cui sunt pentru că, deși făceam treabă cât doi, oamenii voiau să vadă fie vârsta nepotrivit de tânără, fie rimelul care nu-mi lipsea de pe gene. Cu toate acestea, m-am bucurat când oamenii m-au privit, cu adevărat! Nu spun că sunt vreo frumusețe din cale-afară, dar și acum zâmbesc când e nevoie să arăt că oricât de amețitoare sunt tocurile, ele doar te ridică. Cultura te înalță! La început, mă fâstâceam când oamenii îmi spuneau că sunt
drăguță sau frumoasă. Spuneam mereu acel „mulțumesc”, urmat de „dar…”. Acum am renunțat la „dar”. Da, sunt frumoasă și pentru că nu țin cont fix de citatul acela care umple internetul și spune că e „better to arrive late, than ugly”. Eu ajung „in time” și „pretty”. Fie și doar pentru strădania aceasta, merit să primesc acel compliment, fără să ripostez cu „dar”. Cred că îl merit și pentru că, deși muncesc 12 ore pe zi, îmi rămâne una de uitat în oglindă. Chiar dacă o compun din minute ale dimineții adunate cu cele din liftul de la birou și încheiate când le mânjesc cu demachiant, seara. Și ca mine sunt milioane de femei. Multe, cu mult mai frumoase! Și le admir! Dacă ești frumoasă, frumusețea ta va fi păcatul de neiertat în fața celor care au uitat că pot fi așa. Te vei lovi de nedreptăți, vor aluneca spre tine propuneri pe care va trebui să le refuzi cu eleganță, lumea te va judeca, oricum! Dar va fi infinit de prețios momentul (care vine curând, n-ai teamă!) în care oamenii își vor da seama că ești și deșteaptă!
Marina Almăsan : – O, Doamne, cât de frumos ai răspuns! Eveline, draga mea, interviul nostru apare într-o revistă pentru femei. Am să te rog să închei cu o urare, un îndemn pentru acestea! Așa, din experiența ta de femeie de 30 de ani, deja trecută prin (o treime din) viață!😁
Eveline Păuna : – Dragă Femeie, bucură-te, plângi, caută-te! Iar când nu te mai găsești… inventează-te!
Marina Almășan : – Mulțumesc, Eveline, ești minunată!
Nota: Despre noua sa carte, “Dincolo de ferestre” ( telenuvelă în carantihnă), Eveline ne va vorbi în această sâmbătă, la TVR2, la ora 13, la FEMEI DE 10, BĂRBAȚI DE 10
Minunat interviu! Mult succes amandurora!