Astăzi se împlinesc fix 40 de ani de când Nadia Comăneci s-a aflat, în magia muncii ei, față-n față cu întreaga Planetă, care aștepta cu sufletul la gură rezultatele probelor de la gimnastică ale Jocurilor Olimpice de la Montreal. Urma să mă nasc abia peste 10 ani, dar asta nu înseamnă că nu am auzit poveștile părinților, adolescenți 
emoționați pe atunci, povestind cu nostalgie despre izbânda Nadiei, care primise, de fapt, nota…”1″, deoarece în program nu era prevăzută nota maximă,considerată ca fiind imposibil de atins, pe atunci. Întreg mapamondul o aplaudase în acele clipe pe Nadia pentru performanțele sale, deși unii poate nici nu auziseră de țărișoara mică de unde aceasta provenea. ..Era 17 iulie 1976 , iar Nadia intra pentru totdeauna în ostorie, dar mai ales în inimile oamenilor, în acel moment în care a primit primul 10 din 
istoria mondială a Jocurilor Olimpice. Îl țin minte și acum bunicu’ , povestindu-mi cum răsuna vocea lui Cristian Țopescu în umilul televizor pe lămpi, pe care îl scosese în curtea casei pentru a aduce bucurie vecinilor vitregiți de existența senzaționalului “electrocasnic”. Și au trecut, iată, 40 de ani de atunci! Bunicul a plecat dintre noi, ai mei nu mai sunt demult adolescenți, eu am apărut de vreo 3 decenii, însă Nadia a rămas și o să rămână în universalitate ca fiind Zeița de la Montreal.
Astăzi, pentru că există site-ul Femeilor de 10, o vom cataloga drept “Zeița de 10 de la Montreal” și-i vom oferi toate florile pământului, în chip de recunoștință și dragoste.
Comentează