Dr. Alice Florescu : „Eu cred că într-un cuplu, cei doi trebuie să intre ca doi prieteni cu drepturi și obligații egale, nu ca doi beligeranți, care să-și aducă aminte cine i-a călcat piciorul celuilalt, în biserică, la cununia religioasă”.

Medicul ginecolog Alice Florescu nu este un simplu om, este un spectacol. Când își întâmpină pacientele în cabinet, e sobră, preocupată, atentă, implicată. „E un medic excelent!” – șoptesc femeile, care așteaptă , în anticameră, uneori cu orele, ca să intre în cabinetul ei. Consultă, operează, vindecă. Aduce pe lume copii. În facultate, a fost una din favoritele eminentului profesor Bogdan Marinescu și asta deja spune multe. În afara cabinetului se schimbă însă radical. Și nu mă refer la scoaterea halatului! Devine dezinvoltă, volubilă, este ca o adolescentă de douăzeci de ani, una însă care și-a petrecut timpul prin biblioteci, citind mult, astfel încât nicio întrebare a vieții să n-o pună în dificultate. Lumea îi dorește compania, este un om înțelept, plin de viață, o viață pe care știe să și-o trăiască, să se bucure de ea, un om care iubește, călătorește, însuflețește cu prezența și cuvântul său evenimente profesionale de top. O rog să-mi scrie câteva cuvinte despre ea, un soi de „carte de vizită”. Redau mai jos textul care-mi inspiră interviul:

„Tatiana-Alice Florescu-Bleotu.
Nume lung, complicat, ca și ființa mea…
O prietenă numerolog îmi spunea “Să nu pui niciodată mai mult de un nume unui copil, pentru că, altminteri, nimic nu-i va ieși din prima”. Mie personal, unele lucruri mi-au ieșit din prima, altele mai târziu.
M-am născut în urbea „X“ a lui Conu‘ Iancu Caragiale. Și asta nu întâmplător, pentru că de aici mi se trage seva de „revoluționară“ și învingătoare, și asta nu acum, la vârsta super maturității, ci de atunci! Dintotdeauna! “Să nu uiți, Năică, că sunt ploieșteancă… sunt republicană!”.
Sunt medic primar, obstetrician-ginecolog și doctor în științe medicale prin concurs, cu examene adevărate, cu probă practică, operatorie. Am susținut examene și concursuri de când mă știu. Chiar și acum, nu mă las! Am trăit prima tinerețe alături de fiica mea cea mare, Diana, iar a doua tinerețe alături de fiul meu, Alexandru. Veșnica mea tinerețe continuă alături de nepoții mei, Andrei-Bogdan, 14 ani, și Marie-Thais, 3 ani si 6 luni, copiii Dianei. Sper ca și Alexandru să mă fericească cu această “tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, prin copiii lui.
Știi? Elixirul acesta se află în însăși Energia unică a acestui pământ românesc, pe care nu am putut să-l părăsesc niciodată, deși am avut ocazii nenumărate, precum și invitații de lucru în spitalele unde m-am specializat (Franța, Italia, Germania, China).
Cred că am fost exemplu pentru copiii mei în ceea ce privește studiul, conștiinciozitatea, responsabilitatea, continuitatea profesională, ridicarea ștachetei în mod continuu, dar și pe linie culturală și spiritual-ezoterică.
Am văzut LUMEA la propriu! Parafrazându-l pe Iorga, „O călătorie prin lume face cât toate bibliotecile” . Am comunicat cu LUMEA la propriu, cu mii de oameni, pacienți, și în special cu mii de femei, de când practic obstetrica-ginecologia, adică din decembrie 1988.
Am inţeles natura umană în întreaga ei complexitate și astfel am ajuns la acea chibzuință, înțelepciune, toleranță, pe care doar „experientia docet” (experienţa te invaţă). Nu critic, nu bârfesc, nu dau verdicte! Am făcut și fac acte filantropice, conduc o organizație de femei într-o Alianță Creștin-Ortodoxă, Clubul Doamnelor Dignitas și o Asociație Inalt Spiritual-Esoterică.
„Am adus” pe lume mii de copii. Pe unele dintre fetele a căror naștere am asistat-o în urmă cu 20-26 ani, le-am asistat deja la nașterea propriilor nou născuți.
„Am adus” pe lume și proprii mei nepoți.
Am sădit mai mult de un pom, am ridicat o casă, am influențat destine, ca profesor. Am făcut mult bine, am făcut și rău (fără să vreau). Sunt un om drept, corect și demn. Sunt un Leu generos și îi mulțumesc Divinității că m-a înzestrat cu darul iubirii, cu darul întelegerii, cu darul tămăduirii și cu darul acceptării.
Am trăit paradoxul, am fost și sunt VIAȚĂ! Mulțumesc pentru TOT, pentru că în tot ceea ce a fost frumos, am învins, am reușit!”

*

Marina Almășan : – Ce însemna, pe vremuri, noțiunea de „femeie de 10” și ce înseamnă acum?

Alice Florescu : – Femeia de 10! Nu cred ca s-a inventat calificativul maxim pentru o femeie cu adevărat complexă. Poate, in trecut, femeia era apreciată pentru „cratiţă”, „țânci”, călcat, spălat şi cei trei paşi înapoia bărbatului…Azi, după atâta război al sexelor, după lupta pentru emanciparea femeii, pentru câştigarea drepturilor egale cu ale bărbaţilor, în parte, s-a reuşit. Ne izbim încă de un înalt grad de misoginism, mai cu seamă în România. Aş vrea să numesc câteva femei dragi mie care au spart iceberg-ul: * George Sand (Contesa Aurore Dupin) – prima femeie în pantaloni, ce a şocat Parsiul sec. al XIX-lea; * Clara Zetkin – organizatoare a primei Zile Internaţionale a Femeii, în 1911; * Ana Ipatescu – eroină a Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească; * Ecaterina Teodoroiu – eroina din Târgu-Jiu, căzută în Primul Război Mondial

M.A. : – Nimeni din Prezent, toate din Trecut…În ce privințe a evoluat femeia și în ce privințe se poate vorbi de o involuție?

A.F. : – Eu vorbesc doar de evoluţie! Pentru că, din punct de vedere conjunctural, a fost posibil şi accesibil tuturora. Numai cine nu a vrut, nu a evoluat!

M.A. : – Femeia de carieră este, fără îndoială, un produs al evoluției. Este însă cariera inamicul nr.1 al feminității?

A.F. : – Nu, nu este inamicul feminităţii, pentru că feminitatea se rezervă pentru „boudoir” (ha!ha!). Cariera poate fi văzută ca o altă perspectivă asupra feminităţii, în contextul în care este bine gestionată. Aş putea afirma că devine, mai degrabă, inamicul „cuibului”, parteneriatului matrimonial. Asta da!

M.A. : – Vehiculăm noțiunea de „femeie puternică”. La ce se referă?

A.F. : – Forţa vine din Cunoaştere şi Inţelepciune, din Frumuseţea lăuntrică şi din Lumina ce o reverşi, din echilibrul psiho-emoţional, din responsabilitate şi din puterea de stăpânire. Şi nu în ultimul rând, din Iubire!

M.A. : – Vorbești de Iubire. Explică necesitatea bărbatului, în combinație cu femeia!

A.F.: – Eu nu aş numi-o „necesitate”, ci COMPLEMENTARITATE! Dumnezeu l-a creat pe Adam şi mai apoi pe Eva, cu toată dragostea Lui. Numai că, după ce au gustat „păcatul”, au apărut viciile, dezacordul, fuga… . Dacă am trăi în Eden, ar fi minunat, deoarece am vedea numai cupluri fericite. A trăi în cuplu, înseamnă a trăi în normalitate.

M.A. : – De fapt, cine de cine are nevoie?

A.F. : – După cum spuneam, este o teoremă care admite reciproca.

M.A. : – După două mariaje, din care au rezultat doi copii extrem de reușiți, ai declarat că ți-este foarte bine singură. Sau, cel puțin, singură în acte. De ce? Prin ce anume te-au dezamăgit cei doi soți?

A.F.: – Draga mea, ei nu m-au dezamăgit. Ei doar m-au „plictisit” cu reacţiile lor confuze din sfera resentimentului uman numit „gelozie”. Nici n-aş fi ales să concep două noi vieţi (cei doi copii ai noştri), cu oricine. Sunt bărbaţi frumoşi, inteligenţi, educaţi, dar… care lângă mine, şi-au pierdut „uzul raţiunii”. Nimic mai mult! Gândeşte-te că profesia mea, obstetrică- ginecologie, m-a chemat la datorie şi responsabilitate zi şi noapte.

M.A.: – Ce-şi dorește, de fapt, orice femeie de la un bărbat?

A.F. : – O femeie obişnuită îşi doreşte să fie apărată, protejată. O femeie puternică îşi doreşte COMPLEMENTUL.

M.A. : – De ce, oare, majoritatea femeilor simt nevoia oficializării relațiilor lor?

A.F.: – Cred că, din tradiţie, din prejudecată, din falsa impresie „că-l au pentru totdeauna”, din dorinţa de siguranţă. Oricum, nu vreau să intru în conflict cu Biserica, creştineşte este să te căsătoreşti (măcar o dată, ca sa „ieşi în lume”).
M.A.: – Ce avantaje are o „iubire fără acte”?

A.F.: – Draga mea, psihologii au dovedit statistic faptul că iubirile mari păstrează o anume intensitate într-un interval de timp cuprins între 3-5 ani. Se întâmplă însă, în mod surprinzător, ca acea hârtie să-ţi dea iluzia că ai totul sub control. Total fals. Se spune că, atunci când iubeşti cu adevărat, iubeşti acel om (bărbat, femeie) cu tot ce este el/ea ( bun/rău, frumos/urât etc.) şi îi ieşi în întâmpinare cu blândeţe, înţelegere, toleranţă.

M.A. : – Fiica ta este căsătorită și la casa ei, băiatul însă e încă foarte tânăr. În ce fel l-ai pregătit pentru relația cu o femeie? (nu mă refer numai la relația fizică!)

A.F.: – Diana îmi seamănă. In anumite privinţe, mă depăşeşte. Ştii tu proverbul: „Capra sare masa, iada sare casa!”. In sensul pozitiv al afirmaţiei, desigur! Apreciez curajul ei de a spune lucrurilor pe nume, deşi trăim într-o societate mai mult ipocrită. Este extrem de responsabilă, iar profesional performează prin elocinţă, elocvenţă şi demnitate. Vezi tu, pare că mă laud, dar toţi cei ce o cunosc pot afirma acest lucru. Alexandru este un tânăr puţin trecut de 22 ani, cu valenţe eminamente umane şi umanitare, implicat în problematicile semenilor săi. Ajută necondiţionat, este un bărbat ferm, cumpătat, înţelept şi care-şi călăuzeşte cu rigurozitate deciziile. A dovedit-o atât în liceu ca şi consilier al CLTB1 (in cadrul proiectului EcoFun), dar şi în studenţie, conducând unele proiecte europene în cadrul organizaţiei studenţeşti ESTIEM. Vorbim şi dezvoltăm foarte deschis orice subiect. Nu l-am pregătit în mod expres. Mai curând, totul a venit de la sine prin educaţie, inculcându-i anumite norme de conduită. El apreciază femeia în insăşi esenţa ei. Il caracterizează sinceritatea, un lucru, de altfel, minunat.

M.A. : – Sper să aibă noroc de o femeie care să-l merite! Cum crezi că poate o femeie să țină lângă ea un bărbat?

A.F. : – Marina, draga mea! Chiar nu m-am gândit niciodată la acest lucru! Ba, din contră, m-am gândit în sens invers!..

M.A. : – A! De fapt, ai mare dreptate! EI trebuie să ne țină pe noi!? Care este primul semn că o relație între un bărbat și o femeie a eșuat? Cum se poate salva o relație?
A.F. : – Indubitabil, prima manifestare de pierdere a respectului! Vechiul proverb românesc spune: „ciorba reîncălzită nu mai are niciun gust”. Pot exista încercări, care necesită compromisuri şi nu cred că se poate salva pentru mult timp.

M.A. : – In meseria ta, ai de a face cu o mulţime de femei, din diverse categorii sociale. Care sunt marile probleme ale româncelor? Este femeia româncă o femeie fericită? Ce-i mai lipsește, pentru a fi?

A.F. : – Ştii, „Am întâlnit ţigani fericiţi” (NB! E un titlu de film!) Da, am întâlnit şi femei fericite!
Eu cred că fericirea se dobândeşte prin educaţie, din fragedă pruncie.
RESPECTUL, COMUNICAREA, TONALITATEA (tonul face muzica), CUNOAŞTEREA PROPRIILOR VALENŢE şi, nu în ultimul rând, PARTAJAREA RESPONSABILITĂŢILOR. Peste aceste ingrediente, dacă adăugăm IUBIRE cât curpinde şi…”SARE” după gust, produsul se numeşte FERICIRE!
P.S.: Să nu uităm de anumite obiceiuri bachusiene, care pot răsturna „educaţia” în câteva ore.
Nu există reţete, Marina. Eu cred că într-un cuplu, cei doi trebuie să intre ca doi prieteni cu drepturi şi obligaţii egale, nu ca doi beligeranţi, care să-şi aducă aminte cine cui i-a călcat piciorul celuilalt în biserică, la cununia religioasă.

Tot de la EDUCAŢIE porneşte TOTUL!
M.A. : – Deși ceea ce-ai spus poate trece drept o concluzie a interviului, te mai rog să-mi zici o vorbă de duh a unei celebrităti, care caracterizează cel mai bine femeia.
A.F.: – „Pentru a fi de neînlocuit, trebuie să fii mereu diferită! Îmbracă-te prost şi vor ţine minte rochia. Îmbracă-te impecabil şi vor ţine minte FEMEIA.” Coco Chanel.