Tocmai m-am trezit dintr-un vis. Nu chiar un coșmar, nu sunt leoarcă de sudoare, dar totuși neplăcut. Se făcea ca naufragiasem într-un decor exotic iar niște băștinași, pașnici si prietenoși, ma îmbiau cu niște felii aburinde de pizza. “Pai și ce e rau în asta?”, veți spune. Păi e, ca eu nu pot înghiți o pizza fără ketchup pe ea (Sultan de preferință) iar pe melegurile alea din vis se pare ca nu auzise nimeni de preparatul ăsta. Am încercat să le explic băștinașilor (întocmai ca marinarii lui Columb, pe vremuri) cum se face ketchupul, oamenii aveau roșii și tot ce le trebuia, dar ce ieșea din amestecarea ingredientelor nu semăna defel cu deliciosul produs indispensabil mie.
În fine, bine ca m-am trezit, cred ca o să mă târăsc pana la frigider, îmi pun pe limbă câțiva stropi de Sultan și înapoi la somn. Pasta asta are pentru mine efectul melatoninei, al seratoninei sau și a cui mai vreți voi. Și mi-a spus un prieten, cu mult zahăr în sânge, dependent ca și mine de Sultan, că se găsește și în varianta pentru diabetici (sau pentru cei in luptă eternă cu excesul de kilograme).
Oroare însă, acum îmi amintesc: ultimele picături de ketchup din casă le-am folosit aseară, cand am stropit nițel un sufleu de conopidă. E clar: adio somn! Mamă, ce poftă îmi e…. Parcă văd niste roșii imense, răscoapte, cu pielea îmbrobonită de rouă, nițel crăpate de la pârg în jurul codiței, zdrobite de niște fecioare desculțe (a, pardon, asta era la struguri), nu contează, zdrobite și gata, amestecate cu fel si fel de ierburi aromate, transformate în final în pasta aceea purpurie, catifelată, ușor picantă. Chiar, trebuie sa încerc odată o telemea adevarată, țărănească, cu niște ketchup Sultan. Cred ca ar merge ca unsă, măcar până vine vara.
Cum pot oare unii trăi fără Sultan?!? Ce greșeală au făcut turcii când au trecut la Republică! 😊
Mda, dar cum să fac sa mai adorm nițel? Să mă gândesc la ceva plăcut, de pildă la anii de studenție în cămin. Ce nopți minunate, împarțite între partide epice de bridge și chefuri monstruoase la camera 114. Ei, dar când te lua foamea ce mâncai? Niște pîine rumenită pe reșou unsă cu… ei drace, cu pastă de roșii sau ketchup. Iarăși?!? Da’ chiar, generațiile astea noi, Z sau Alpha, or fi gustat vreodată delicatesa asta? Si mai aveam noi ceva bun, în meniul nostru de studenți căminiști: aceeași pâine prăjită pe reșou dar… cu muștar. Mmmmmmm! Hai ca de ăsta am în frigider și chiar am ajuns acum atât de bine încat pot să și strecor ceva între felia de pâine și stratul de muștar (un cremwurști sau poate o felie de friptură rece). Si vrăjitorii ăștia de la Sultan știu sa producă minunația asta în tot felul de sortimente: muștar cu aromă de ghimbir, de vin și chiar de whisky! Iar ultimele două pot fi consumate și de șoferi, fără frica etilotestului 😊. Mă gândesc că ar putea fi folosite de Liga Antialcool (sau a Alcoolicilor anonimi, sau cum s-o fi numind) pentru combaterea efectelor sevrajului bahic. Chiar, ia sa le dau ideea asta!
…Se cheamă Sultanel și se gasește în borcănele mici, asa cum se vând adevaratele delicatese.
Off, hai ca aproape s-a făcut ora 8:00. E timpul să mă scol și sa o iau către muncă. Dar neaparat, pe drum mă opresc undeva și imi refac provizia de Sultanuri!
Comentează