Actorilor români nu le-a fost dat să se apropie de șansa unui Oscar. Privim adesea la televizor acest spectacol fascinant al decernărilor premiilor Oscar și, de fiecare dată parcă sunt prea puține trofee față de câți actori talentați l-ar merita! Ei bine, dintre româncele cărora viața le-a deschis ușile Hollywood-ului și a adus-o chiar foarte aproape de Oscar a fost, ca într-o poveste – Sylvia Sidney – fiica unei croitorese din Bacău.
Părinții săi, români de origine ebraică și rusă – RebeccaSaperstein, şi Victor Kosow, au plecat dom România înspre America alături de alte mii de români fascinați de „ţara tuturor posibilităţilor“. Ajunși peste Ocean, s-au stabilit în New York, Bronx iar în vara lui 1910 li s-s născut fetița Sophia Kosow. Însă viața nu le-a fost deloc ușoară! Munca intensă și câștigul insuficient au erodat cuplul până când, în final s-au despărțit. Mama Sophiei s-a recăsătorit cu medicul stomatolog Sigmund Sidney. Atât mama cât și fiica și-au schimbat prenumele în Beatrice și Sylvia Sidney încercând să lase în spate cu totul statutul lor de imigrante.
Într-o familie nou-nouță în care liniștea, respectul și banii făceau casă bună împreună, Sylvia a crescut mai mult prin atelierul de croitorie al mamei ei, privind fascinantă cum doamne frumoase se perindă în superbe rochii de seară. Sub acest spectacol feminin perpetuu, fetița și-a dorit să facă parte din acea lume a fascinantă și nu oriunde ci chiar pe scena ei. Părinții i-au ascultat dorința și au înscris-o la Școala de Artă Dramatică pe când avea doar 15 ani. Deși debutul ei în cinematografie nu a fost unul glorios, jucând la început doar în filme cu gangsteri, dacă ținem cont de faptul că asta se întâmpla în perioada Marii Crize dintre cele două războaie mondiale și totuși Sylvia reușea încasa 1.500 de dolari/săptămână putem spune că era deja o primă recunoaștere a potențialului ei actoricesc.
Motivele pentru care i se refuzau atunci roluri mai grele erau halucinante și erau rostite chiar de regizor ; era o «puştoaicăurâtă», cu ochii prea depărtaţi unul de altul, cu gura prea mare, fără bărbie… În fine, «o actriţă atât de bună, dar Doamne, atât de urâtă!».
Ei bine, această Rățușcă Urâtă a fost apoi transformată de regizorul Rouben Mamoulian într-o adevărată lebădă- staratunci când a distribuit-o în „City Streets“ (1931), ca parteneră a lui Gary Cooper“.
A urmat apoi rolul său din „Madame Butterfly“ producție care i-a fascinat pe japonezi iar în 1934, Sylvia Sydney primea apelativul de „chipul perfecţiunii“ și devenea imaginea Max Factor. Anii următori a lucrat intens și productiv alături de nume sonore și producții celebre – Hitchcock &„Sabotage, „Dead End“ &Humphrey Bogart, șamd.
Dacă ne gândim că ajunsese să câștige chiar și 80.000 de dolari pentru un singur, adică cam cât Grace Kelly cred că putem spune că ajunsese o actriță de top în America. Fără lipsă de modestie, Sylvia afirma – „Paramount mă plătea pentru fiecare lacrimă. Ajunsesem să le spun să mă plătească doar când joc, nu şi în săptămânile când stau acasă. De altfel, pentru că aveam libertatea de-a realiza filme şi cu alte companii independente, acceptasem să fac „Fury“ cu Spencer Tracy pentru mult mai puţini bani decât mi se oferiseră pentru alte producţii. Dar mereu am făcut ce am simţit, iar Tracy era un colos în teatru.“
A urcat până când aproape că a atins Oscarul. Se întâmpla în1973, pentru rolul secundar din „Summer Wishes, Winter Dreams“. L-a ratat însă la mustață iar Oscarul a mers la Tatum O’Neal, pe atunci în vârsta de doar 10 ani, pentru interpretarea din „Paper Moon“.
Și-a jucat în continuare talentul în multe alte pelicule iar la vârsta de 88 de ani, lăsând în spate o avere de 76 milioane de dolari și o carieră strălucitoare, a ales să plece într-o lume și mai luminoasă și să ne facă mândri că ea ne-a reprezentat cu onoare în Cetatea Filmului, unde numele ei dăinuie și astăzi și trezește admirație și respect – fiica unei croitorese din Bacău – Sylvia Sydney.
Comentează