Povestea mea

Silueta lui Alain Delon

 

Pe vremea când avea mai puțin de jumătate din vârsta ei de acum  şi era atât de frumoasă încât la Brigitte Bardot te puteai uita, dar la dânsa – ba, Carolina Ilica, impresionată de curtea neobosită (uşor parodică) pe care i-o făceam, mi-a promis solemn:

– Alex, voi fi a ta. Dar numai dacă slăbeşti.

Propunerea m-a tulburat. Mi-a tremurat mâna cu care scriam critică literară. Pentru o clipă, edificiul literaturii române s-a clătinat. Fiind însă bărbat, cu o gândire logică, mi-am revenit repede şi am cerut precizări:

– Cât de mult să slăbesc? Dă-mi un reper!

– Modelul tău va fi Alain Delon. Când o să ai talia exact ca a lui, poţi să vii să mă iei şi să faci cu mine ce vrei, nici nu mai e nevoie să-mi explici despre ce e vorba. 

Ce condiţie absurdă, de neîndeplinit! Alain Delon era tras ca prin inel, iar eu (vorba lui George Arion, dintr-o epigramă la adresa mea) tras ca prin inelul lui Saturn.

Au trecut de la legământul făcut cu Carolina Ilica cinci sau şase luni. Descurajat, eu nu m-am străduit deloc să slăbesc. Ba chiar, sfidând spectrul înfometării, m-am şi îngrăşat puţin. Într-o bună zi, tânăra poetă mi-a făcut o vizită la redacţia în care lucram şi m-a anunţat, victorioasă:

– Gata, Alex, se apropie momentul când voi fi a ta.

Profund cinstit, eu i-am spus:

– Nu cred, Carolina, n-am reuşit deloc să slăbesc.

– Ştiu, Alex, dar am citit într-un Paris Match că Alain Delon a început să se îngraşe.

Uscatoare rufe