Nu, nu e vorba de celebra emisiune a televiziunii române din anii ’60, ci de versiunea ei modernă, într-o nouă ediție, la Paris.
Dadaismul a fost inventat de un român – Tristan Tzara. Teatrul absurd de alt român – Eugen Ionescu. Dar ambele evenimente au avut loc la… Paris. Să fi devenit Parisul orașul absurdului ? COVID-ul pare să confirme aceasta ipoteză. Multe orașe din lume au impus masca obligatorie în aer liber, în anumite locuri publice, printre care și Bucurestiul.
Dar Parisul se evidențiază prin modul original în care se aplică această decizie. Astfel, primăria și prefectura au publicat, fiecare, lista și harta celor 104 străzi și piețe unde dacă apari nemascat poți fi amendat. Numai că…cele două liste și hărți nu sunt identice. Cu alte cuvinte, dacă te plimbi cu obrazul în vânt pe o stradă, cu lista de la primărie în mână, poți fi amendat de agenții prefecturii, și invers. Ca să nu mai vorbim de faptul că locurile cu pricina nu sunt grupate. Hoinărind prin Paris e musai să stai cu nasul înfipt pe listă, căci trecând de pe o stradă pe alta ești obligat, sau nu, să-ți pui masca pe nas. Dacă n-ar fi canicula, ar mai fi cum ar mai fi, ți-ai vedea de drum mascat. Dar în pragul sufocării, ispita de a mai respira puțin aer neînfierbântat e mare ! Iar dacă te aventurezi pe strada Mouffetard, în plin centrul Parisului, evită să traversezi : masca e obligatorie pe partea numerelor impare, dar nu și pe cea cu numere pare !
In fața multiplelor incoerențe semnalate, autoritățile au ținut sa liniștească cusurgiii : lista va evolua în mod continuu, în funcție de informațiile epidemiologice, și de observațiile privind numărul de plimbăreți detectați în diferitele locuri publice ! Parizienii și turiștii vor trebui deci să actualizeze zilnic lista străzilor cu pricina și să se plimbe cu multa atenție, și cu nasul în documente, căutând plăcuțele cu numele străzilor !
In același timp, medicii specialiști sfătuiesc populația să manipuleze cât mai rar măștile, acest gest necugetat constituind un pericol suplimentar de contaminare.
Pune masca, dă-o jos, conform autorităților municipale, pune masca, las-o acolo, conform autorităților medicale !
Corespondență de la RADU DEM, Paris
Surse : ziarele Le Monde și Le Parisien
Poză : europe1.fr
Comentează